"Luaţi aminte la voi înşivă."

Este mult mai usor sa-ti spui parerea despre altii decat sa te cunosti pe tine insuti, sa te judeci, sa te analizezi si... sa indrepti ceea ce gasesti nepotrivit, ceea ce nu-ti place nici la altii dar gasesti in tine!
Am experimentat asta cu ocazia unei petreceri de Revellion, cand am propus un joc de societate: fiecare participant sa spuna ceva de bine despre sine si apoi ceva ce nu era tocmai bine si trebuia indreptat (ca un angajament pentru noul an!)! 
A fost extrem de greu ca vreunul din participanti sa reuseasca a vorbi onest despre sine... asa ca am renuntat!

Indemnul Mantuitorului, din Evanghelia de azi, - "Luaţi aminte la voi înşivă."  - este absolut necesar de urmat spre a reusi demersul apropierii de Dumnezeu!

Pacatuim, regretam, ne marturisim si ne rugam Domnului sa ne ierte si El ne iarta!

Iertarea este manifestarea iubirii Sale!
Dupa ce meditezi la acest subiect, ti se pare ca nu iti mai ajung zilele ca sa poti sa ierti, sa te rogi, sa implori sa fii iertat.

Iertarea noastra fata de cei ce ne-au gresit este si ea o dovada de ascultare si de iubire a lui Dumnezeu. "Caci dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi  Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. (Ev. Matei 6, 14-21)

Mantuitorul ne spune ca iertarea este ea insasi o masura a iubirii caci "Cui i se iarta putin, putin iubeste"!

Dumnezeu ne da iertarea Lui pentru ca ne iubeste. 
Ne cunoaste puterile noastre slabe dar, iubindu-ne, ne da sanse, multe sanse, "de saptezeci de ori cate sapte", sa ne intarim!
El stie ca firea noastra e mereu cazatoare si ne sta alaturi, gata sa ne ridice dupa fiecare cadere!
Iertarea vine din iubire si iubirea vindeca, fiind sansa noastra de mantuire!

Doar sfintii nu au motive sa fie iertati.

Dumnezeu ne iarta ca sa putem sa traim dincolo de raul care ni s-a facut sau cel pe care l-am facut, dincolo de slabiciunile noastre, sa putem sa mergem mai departe.
De toti si de toate putem scapa dar de constiinta noastra niciunde, niciodata! 
Constiinta noastra este Dumnezeu din noi! 
Dumnezeu ne iarta! Si iertarea Sa este un dar din partea Lui! 
Daca EL ne iarta, cine suntem noi sa nu-i iertam pe cei care ne-au gresit?

Si totusi de ce nu am putea ierta? Ce ne-ar opri de la iertarea celor care ne-au gresit noua?
Mandria, orgoliul ranit, ranchiuna, invidia sau toate la un loc!?

Nici una din aceste trairi nu ne va ajuta sa meritam iertarea divina. 
Mandria ne deformeaza propria imagine si ne minte mereu, dandu-ne iluzia ca suntem buni, frumosi, destepti si de neinvins. Orgoliul ne pierde, ranchiuna ne urateste, iar invidia ne imbolnaveste de-a dreptul!

Neiertarea ne aspreste, ne poceste sufletul si ne leaga de trecut, impiedicandu-ne sa avansam!
Nu exista iertare fara uitare! Tinand minte raul facut... inseamna ca nu am reusit sa-l depasim pentru ca... nu am iertat!

Dar cea mai distrugatoare neiertare ramane cea de sine.
Nimeni nu ne poate face mai mult rau decat suntem capabili sa ne facem noua insine!
De aceea e nevoie de duhovnic. El ne ajuta sa ne iertam, sa intelegem ca a insista in autoflagelare, dupa ce ne-am spus pacatul, nu este decat a cadea in alt pacat, cel al neincrederii in darul iertarii lui Dumnezeu!

Sa ne rugam mereu lui Dumnezeu sa ne dea puterea de a ierta si totodata de a uita raul facut si de a putea iubi!

Iertand primim iertare, iubind primim iubire!
A fi in stare sa cerem iertare, atat lui Dumnezeu cat si semenilor, inseamna a ne asuma greseala, straduindu-ne sa nu o mai repetam!

Pamantul nu se va cutremura si in inima noastra va pogora pacea! 

Raportul nostru cu actul iertarii este, din pacate, unul mai mult discutat decat asumat! 
Caci toti ne dorim iertarea insa nu ne si autocenzuram serios spre a intelege cat anume suntem in stare sa iertam, la randul nostrul! 

Tot crestinul spera la iertarea lui Dumnezeu. Dorim ca El sa ne ierte toate - si stiutele si nestiutele, faptele odioase, gandurile rele, vorbele grele... TOT!
De asemeni, dorim cu totii ca cei carora le-am gresit sa ne ierte si sa uite orice afront le-am fi facut...
Numai ca... nu se intampla asa!
De s-ar vedea dusmaniile si neiertarile lumii... ne-am ingrozi!

In procesul iertarii exista cateva conditii:

• Mai intai, trebuie sa fim constienti ca iertarea este o conditie cu doua sensuri! Domnul ne iarta atat cat putem noi ierta!
• Apoi, de iertat trebuie sa iertam "de 70 de ori cate 7"! Asa a zis Mantuitorul! 
• Daca crezi ca prin toate cele pe care le treci,  Dumnezeu ti-a trimis un sfat, un mesaj si dragostea Lui... nici un rau nu iti este de prisos!
• Ca sa ajungi sa ierti trebuie sa uiti raul ce ti s-a facut, relativizand, gandind la ceea ce am spus mai inainte. 
• Cred ca nu e om sa nu fi auzit expresia "iert dar nu uit"! Ei bine, cine este in stare sa rosteasca aceste cuvinte... nu este vednic de Sfanta Impartasanie! Si nu o spun eu ci un mare duhovnic! (http://www.doxologia.ro/video/conferinte/pr-arsenie-papacioc-iertare-uitare)  "Aceea nu mai este iertare, dacă nu ai uitat. Şi Dumnezeu ne-a iertat, ce ar fi să nu uite? Această iertare (care nu este însoţită de uitare) nu are origine divină. Şi iarăşi este un fel fals de a convieţui. (Căci spunem) am cerut iertare, nu mă mai interesează. Un oarecare călugăr s-a închis într-o casă, s-a zidit înauntru, iar pe o uşiţă, ca la închisoare, i se aducea de mâncare. Un alt frate, însă, era certat cu el, iar cel închis nu îl ierta. Fratele a fost îndemnat să se ducă la cel închis să îi ceară iertare, dar el a spus: "M-am dus la el, dar nu mă primeşte". Apoi a fost îndreptat să se ducă din nou. Când a vazut acest lucru, părintele i-a spus fratelui: "Te duci (din nou) şi îi ceri iertare pentru că te îndreptăţeşti pe tine însuţi. Du-te cu gândul că eşti vinovat". Atunci Dumnezeu l-a luminat pe călugărul care era închis, i-a deschis fratelui cu care era supărat şi s-au iertat. Nu are nici un gust, nu poţi să vieţuieşti, dacă nu uiţi. Ce rost are acest formalism: "Iartă-mă!", iar celălalt spune "Dumnezeu să te ierte!" şi te duci şi te împărtăşeşti?
• Iertarea implica si regretul celui care ti-a gresit!              Si asta este important de stiut! "  - Dacă-ți va greși fratele tău, dojenește-l, și dacă se va pocăi, iartă-l." "dacă îți va greși de șapte ori într-o zi și de șapte ori se va întoarce către tine zicând: Îmi pare rău, iartă-l."
• E necesar sa fim constienti ca pentru a urma sfaturile Mantuitorului trebuie sa ne intarim in rugaciune spre a ne desavarsi in credinta!
• Si... nu in ultimul rand,  sa nu ne socotim sfinti doar pentru ca reusim sa ne dominam rautarile si neputinta iertarii!

Iata cum tot ce implica viata noastra si pe Dumnezeu este o impreuna lucrare! 

Sa meditam asadar, macar cateva minute, la noi insine!

„Zis‑a Domnul: Luați aminte la voi înșivă. 

Dacă‑ți va greși fratele tău, dojenește‑l, și dacă se va pocăi, iartă‑l. Și chiar dacă îți va greși de șapte ori într‑o zi și de șapte ori se va întoarce către tine zicând: Îmi pare rău, iartă‑l. 

Și au zis apostolii către Domnul: Sporește‑ne credința. Iar Domnul a zis: De ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice acestui sicomor: Dezrădăcinează‑te și te sădește în mare, și vă va asculta. Care dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din țarină: Treci și șezi la masă? Oare nu‑i va zice: Pregătește‑mi ca să cinez și, încingându‑te, slujește‑mi până ce voi mânca și voi bea, și după aceea vei mânca și vei bea și tu? Va mulțumi oare slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu. Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi nevrednice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.”