VREM SA II URMAM LUI HRISTOS DAR...

„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: 

Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece capul. Și a zis către altul: Urmează-Mi! Dar el a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu. Iar El i-a zis: Lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu mergi de vestește Împărăția lui Dumnezeu. 

Dar altul a zis: Îți voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi să rânduiesc cele din casa mea. Iar Iisus a zis către el: Nimeni care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu.” LUCA 9, 57-62

Pericopa evanghelica de azi ne prezinta trei dialoguri purtate de  Mantuitorul HRISTOS pe drumul care urca spre Ierusalim, orasul jertfei Sale. 

Ele ne dezvaluie subtil conditiile uceniciei.
Caci cei care doreau sa-I urmeze lui Hristos, aveau sa imparta cu El atat lipsurile cat si prigoana, renuntand la cele  ale lumii.

Siguri pe alegerea lor, astfel incat sa nu se piarda pe drumul mantuirii, privind inapoi, spre cele pe care le-au lasat pentru El, viitorii apostoli nu aveau sa cunoasca huzurul ci  oboseala, foamete, lipsă unui adăpost, sete, frig aspru ori căldură sufocanta, ura neamurilor, ispitele demonilor, chinuri de tot felul şi, până la urmă, chiar moartea. 

Iubitorul de oameni intelege si experiaza toată firea umană, vindecă participând la neputinţele omeneşti, priveşte din interior suferinta umana atinsa de moarte şi dăruieşte învierea pogorându-Se în adâncurile iadului, chemând la lumină pe cei iubiţi! 

1 - Unul dintre insotitorii Sai ii declara: 

Te voi însoți oriunde Te vei duce!  

Fiul lui Dumnezeu îl avertizează insa că alegerea lui nu este una usoara. Caci "Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece capul." 

La o prima citire, ce spune Mântuitorului este doar o afirmare a diferenţei dintre oamenii preocupaţi de a-şi clădi un adăpost, o casă, şi Cel care are casă întregul univers. 

Cuvintele Fiului lui Dumnezeu sunt insa cu adevarat tulburatoare daca observam diferenta intre vizuină şi cuib. 

Prin vizuina intelegem un loc intunecos, subteran, in obscuritate caruia sunt lucruri de ascuns, e panda, suspiciune, salas al vicleniei, al capcanelor! 

Cuibul sugereaza insa deschidere, inaltime, perspectiva, urcus, cer, zbor, curaj in fata ploii, a vantului, ridicare ! 

Poate nu ne-am gandit niciodata dar nu este tarziu sa ne intrebam: suntem oameni de vizuina sau oameni de cuib, oameni care pandim in umbra sau oameni care asteaptam lumina soarelui si indraznim pe fata sa urcam, asumand!

2 - Cel de-al doilea om este, iata, invitat de Mantuitorul sa-L urmeze, dar el Ii cere mai intai un ragaz:  Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu.

Raspunsul este unul care ne cam destabilizeaza: 

Lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu mergi de vestește Împărăția lui Dumnezeu."  zice El.
Cu alte cuvinte i se cere sa se detaseze pana si de familie! 

Acest raspuns ne aminteste la povestea lui Avram si a lui Lot din Vechiul Testament.

In relatia lui Dumnezeu cu Avram exista cateva momente cheie in care ascultarea isi are un rol esential in parcursul vietii patriarhului. Astfel, la un moment dat, Dumnezeu ii cere lui Avram sa se lepede de familia sa. 

El insa nu poate implini cererea -  nu se poate desprinde total de familia sa... Cele ce vor urma ii vor aduce lui Avraam o departare a divinului, o scadere a comuniunii sale cu Dumnezeu. 

Relatia sa cu Lot, bazata pe legatura de sange, ii va aduce prejudicii, chiar daca Avaam isi castigase statutul de ales al lui Dumnezeu! 

Intregul sau drum a fost intarziat de Lot si familia sa. Domnul nu ii ceruse degeaba ruperea de familie!

Sa vedem povestea:

Personalitatea lui Avraam (al carui nume a fost initial Avram)  domină întreaga Biblie, în așa măsură încât unul din numele lui Dumnezeu este "Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov" (Ieș. 3, 6; Matei 22, 32; Marcu 12, 26; Luca 20, 37; Fapte 3, 13, 25).  
Viața sa ne este povestită de Moise în Cartea Facerii 12-35. 

În Noul Testament și în tradiția Bisericii în general, Avraam este un model al credinței față de Dumnezeu, credinta pe care a dovedit-o în mai multe randuri - părăsirea țării lui pentru a merge într-o țară pe care nu o cunoștea (Evrei 11, 8) ori disponibilitatea de a-l jertfi pe Isaac, fiul său.  

Isaac va fi jertfit caci îngerul Domnului oprește această jertfă, (Fac 22.1-18) 

Întâmplarea in sine insa este o proba definitiva a credinței lui Avraam. 

Lot era fiul lui Haran (care era fiul lui Terah) și nepot al lui Avram. Lot a fost un om drept și neprihănit, fiind binecuvântat de Dumnezeu, asemenea lui Avraam, Isaac, Iacov, Iosif și alții, cu mari bogății. 

El a fost salvat din mijlocul prăpădului de foc și pucioasă - abătut din cer asupra Sodomei pentru desfrânarea locuitorilor - de doi îngeri cu înfățișare de bărbat. 
Lot va încerca să-i convingă pe ginerii sai că pedeapsa anunțată de Domnul nu este o glumă, cum credeau aceștia, și că pericolul este real. 
Lot a fost luat pe sus de îngeri si a fost astfel salvat. Inzestrat cu un real spirit de sacrificiu, a incercat chiar să-și ofere fiicele lui virgine desfrânaților (propunere refuzată!) pentru a-și scapa oaspeții de primejdia de a încăpea pe mâna acestora. 

Lot a locuit o vreme în Câmpia Iordanului, iar după pedepsirea Sodomei, în Ţoar în zona de munte.

Terah a luat pe fiul său, Avram, și pe Lot, nepotul sau, și pe Sarai, noru-sa, nevasta fiului său Avram. si au ieșit împreună din Ur ca să meargă în  Canaan. 

Au venit pînă la Haran și s'au așezat acolo. Terah a si murit acolo. Avram cu Sara și Lot au ajuns în Canaan. 
La un moment dat " ținutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau așa de mari, încât nu puteau să locuiască împreună. S'a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram și păzitorii vitelor lui Lot. Cananiții și Feresiții locuiau atunci în țară. Avram a zis lui Lot: ,,Te rog, să nu fie ceartă între mine și tine, și între păzitorii mei și păzitorii tăi, căci suntem frați. 
Nu-i oare toată țara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga."Lot și-a ridicat ochii, și a văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma și Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca țara Egiptului. Lot și-a ales toată Cîmpia Iordanului, și a mers spre răsărit. Astfel s'au despărțit ei unul de altul. Avram a locuit în țara Canaan, iar Lot a locuit în cetățile din Cîmpie, și și -a întins corturile pînă la Sodoma.(Fac12.6-12)

Cartea Facerii ne spune ca, la stejarii lui Mamre, trei bărbați sunt găzduiți de Avraam, care le spală picioarele și îi ospătează. 

Unul din ei îl anunță pe bătrânul Avraam că in anulviitor va avea un fiu. Apoi bărbații s-au sculat să plece și s-au uitat spre Sodoma și Avraam a mers cu ei să-i petreacă. 

Dumnezeu se hotărăște să-i vorbeasca lui Avraam despre decizia Sa de a nimici cetatea Sodomei si a Gomorei. 

Avraam reușește, la capatul unei adevarate negocieri, să-L faca pe Dumnezeu să promită că, dacă in acele orase se vor gasi cel puțin zece oameni buni, nu va pieri cetatea - caci nu e drept ca cel bun să fie nimicit odată cu cel rău, împărțind astfel aceeași soartă! 

Cei doi îngeri ajung in Sodoma seara și Lot, care ședea la poarta Sodomei, îi invită la el acasă ; după multe stăruințe acestia acceptă iar Lot îi ospătează. 

Locuitorii, bărbați din Sodoma, tineri și bătrâni, înconjoară casa si îl imbie pe Lot să-si scoată afară oaspetii pentru a se împreuna cu ei. Lot iese și ii roaga să nu facă o asemenea răutate oferindu-le in schimb pe fiicele lui. Ei refuza si împingându-l pe Lot, incercara sa spargă ușa. Oaspetii, aflati in casă, au întins mâna, l-au tras pe Lot înăuntru și au încuiat ușa iar pe agresorii din afara i-au orbit, lovindu-i, de la cel mai mic până la cel mai mare, cu un fulger. 

Cei doi Barbati îl sfatuiesc pe Lot să plece din locul acela, 

impreuna cu ginerii, fii și fiicele sale, pentru că orasul va fi nimicit caci "a ajuns mare plângere înaintea Domnului" împotriva locuitorilor lui!

 

Lot îsi anunță pe ginerii dar ei cred totusi că e gluma. 

Când s-a crăpat de ziuă, îngerii insista ca Lot plece cu nevasta și cele două fete (nemăritate) ; dar fiindcă Lot zăbovea, bărbații au trebuit sa-i ia pe sus pe cei patru și asa i-au scos afară din cetate. 

Unul din cei doi îngeri îi spune lui Lot fuga fara sa se uite înapoi si fara să se oprească în vreun loc din Câmpie, ci să mearga la munte pentru a nu pieri. 

Lot insa nu prea vrea sa se departeze de oras... si reușește să-i înduplece pe ingeri să-l lasa sa se stabileasca in mica cetate a Ţoarului. 

Când a intrat Lot în Ţoar, Domnul a făcut să ploua peste Sodoma și Gomora pucioasă și foc din cer, nimicind cu desăvârșire cetățile acelea, toată Câmpia și toți locuitorii cetăților, și tot ce creștea pe pământ. 

Nevasta lui Lot insa s-a uitat înapoi și s-a prefăcut într-un stâlp de sare.

 
În dimineața următoare Avraam s-a dus în locul unde stătuse înaintea Domnului, și-a îndreptat privirile spre Sodoma și Gomora și a văzut ridicându-se un fum ca al unui cuptor. Dumnezeu își adusese aminte de Avraam și il scăpase pe Lot din mijlocul prăpădului! (Fac18.16-19.29) 

Așa cum Dumnezeu i-a păstrat, pentru judecata zilei celei mari,  în lanțurile vecinice, în întuneric, pe îngerii care nu și-au păstrat vrednicia, tot așa Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor, care se dăduseră ca și ele la curvie și au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veșnic (Iuda 1.6-7) 

Dumnezeu a prefăcut în cenușă cetățile Sodoma și Gomora ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, arătând în același timp că știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici (așa cum a făcut cu Lot, care era foarte întristat de viața destrăbălată a acestor stricați și care, locuind în mijlocul lor, își chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea și auzea din faptele lor nelegiuite) și să păstreze pe cei nelegiuiți pentru ziua judecății(locuitorii sodomiți ai cetății Sodomei și Gomorei) (2Pet2.4-11).

Comentariu:

Dumnezeu i-a spus lui Avram: „Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi intră în ţara pe care ţi-o voi arăta“ (Faptele Apostolilor 7:3 ). 
Aceasta a fost o chemare personală, dar legăturile de familie au fost atât de puternice, încât şi Terah, tatăl său, un închinător la idoli (Iosua 24:2 ), şi nepotul său, Lot, au plecat împreună cu Avram. Grupul s-a oprit în Haran. Tatăl a murit înainte ca Dumnezeu să-l lase pe Avram sa plece spre Canaan.

Lot a mers cu el; acesta  era „un om drept“, după cum mărturiseşte Scriptura, dar ceea ce facea nu era rodul unei credinţe personale în Dumnezeu ci consecinta  influentei pe care o avea Avram asupra lui.

Daca calea credinţei nu reprezintă o atracţie fireasca, in ceasul încercării te vei dovedi incapabil să rămâi neclintit.

Lot l-a urmat pe Avram prin Tara Făgăduinţei, au  împărtăşit  o vreme viaţa. Avram a zidit un altar şi şi-a ridicat cortul aproape de Betel, „spre munte“, înainte de a merge spre sud. Lot a văzut zilnic această umblare a lui cu Dumnezeu.
Dar credinţa lui Avram a fost pusă la încercare. Patriarhul  s-a îndepărtat de Betel „mergând înainte spre sud“ şi, pierzandu-si starea de comuniune cu Dumnezeu, nu a mai putut conta pe ajutorul divin. Din teamă de oameni a acţionat incorect; si până la urmă, Faraon l-a trimis înapoi. 

Dumnezeu s-a folosit de acesta umilinta pentru a-l aduce înapoi. Avram a plecat astfel din sud spre Betel „până la locul unde fusese cortul său la început... la locul altarului“ (Geneza 13:3,4 ). 
Lot era încă împreună cu el; averile lor s-au mărit foarte mult şi din această cauză s-a iscat o ceartă între păstorii lor. 

Avram a fost reabilitat complet in fata Domnului, şi-a dat seama de pericol. Bogăţiile dobândite în Egipt nu trebuiau să ajunga sa devina în mâna duşmanului un mijloc de distrugere (Geneza 13:7 ). Lot insa....

Deseori se întâmplă să-l invidiem pe fratele nostru în Hristos din cauza averilor sale spirituale sau materiale. Asta este o uşă deschisă  dezbinării. 
Avram a arătat puterea credinţei sale. Averile i s-au înmulţit, dar inima lui nu s-a legat de ele. El a zis „Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine..., pentru că suntem fraţi“ (Geneza 13:8 ). Comportamentul său faţă de Lot arată că nu i-a purtat nici cel mai mic resentiment. Avram a fost gata să renunţe la promisiunile  amăgitoare ale unei lumi gata să fie judecat . El aştepta „cetatea care are temelii, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu“ (Evrei 11:10 ).

Lot s-a arătat incapabil să-i dea un răspuns spiritual. El ar fi putut să protesteze sau să afirme solemn că apreciază prea mult tovărăşia acestui om al credinţei pentru a putea accepta o despărţire, nu a căutat voia lui Dumnezeu pentru viaţa sa. Câmpia Iordanului l-a ademenit. Ea era „bine udată peste tot, înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora“ (Geneza 13:10 ). 

Acea câmpie era aşa de roditoare, încât amintea de grădina Domnului. Dar ea îi aducea aminte lui Lot şi de ţara Egiptului, unde l-a urmat, din nefericire, pe Avram. Atracţia unei lumi înşelătoare a determinat alegerea sa. Din lipsa unei comuniuni permanente cu Dumnezeu, a scăpat din vedere caracterul locuitorilor . Plăcerea ochilor ne poate duce, ca şi pe Lot, la un sfârşit ruşinos (Galateni 6:7,8 ).

De câte ori greşelile noastre nu au urmări umilitoare şi de durată pentru comportamentul fraţilor noştri, chiar dacă Domnul, prin harul Său, ne-a reabilitat complet! 
Greşelile noastre sunt pentru ei o piatră de poticnire.
Tot aşa este şi cu fiecare creştin care se lasă prins în mreje de lume, fie chiar şi sub influenţa alor săi.
Dumnezeu permite deseori să le fie adus copiilor Săi, care suspină sub urmările îndepărtării de Domnul, un ajutor spiritual. 
Dacă acele îndemnuri sunt primite în inimă şi în conştiinţă, va rezulta o reabilitare adevărată, iar calea ascultării de Dumnezeu va fi regăsită. Dar dacă nu, atunci vor merge mai departe în rătăcirea lor, vor aduce ruşine asupra Numelui Domnului şi îi vor întrista pe cei care au dorit să-i ajute.

Potrivit Scripturii, Avram a primit un nume nou: Avraam, a văzut împlinindu-se făgăduinţele lui Dumnezeu, a devenit confidentul gândurilor Sale şi a mijlocit în favoarea altora. 

Lot însă a şezut ca judecător în porţile Sodomei. 
Totuşi a realizat că îngerii trimişi să distrugă cetatea, nu sunt oameni obişnuiţi. El s-a ridicat pentru a-i întâmpina şi s-a aplecat în faţa lor. A stăruit să intre la el, mai cu seamă pentru că se temea pentru siguranţa lor. Dar ei au primit ospitalitatea lui doar după multă ezitare. 
Soţia lui Lot nu a luat parte insa la primirea vizitatorilor. De altfel, ne putem întreba ce fel de atmosferă domnea în acest cămin, pentru a accepta comportamentul locuitorilor Sodomei ?

Scriptura ne spune ca după ce au trecut prin Țoar, Lot și fetele lui s-au adăpostit într-o peșteră. Fetele sale, neavând parte de bărbat, l-au îmbătat pe tatăl lor și s-au culcat cu el. Din fiica cea mare s-a născut Moab, tatăl moabiților, iar cea mică a născut pe Ben-Ammi, tatăl ammoniților (Facerea 19:31-38). 

Gomora, la fel ca și Sodoma și alte orașe din împrejur au fost distruse de urgia Domnului.  

Revenind: 
Lot a ştiut că trebuie să le ofere musafirilor săi pâine nedospită. Acest fapt era o urma al vieţii spirituale din el, care şi-a păstrat adevăratul sens, în contrast cu starea morală, care înconjura această locuinţă. 
Lot a fost singurul om drept în acea cetate: Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Săi. 
Dar în timp ce Avraam era despărţit pentru Dumnezeu, Lot s-a despărţit de Dumnezeu, şezând pe scaunul batjocoritorilor. Comportamentul său, cuvintele sale din următoarele ore arată cât de jos ajunsese starea lui spirituală. El a încercat să-i ocrotescă pe musafirii săi, şi în această intenţie a mers aşa de departe, încât i-a numit pe locuitorii Sodomei „fraţii mei“. 
Numai intervenţia îngerilor,  l-au salvat. 

Pentru el venise clipa să constate că străduinţele sale erau în zadar şi că viaţa lui era irosită.

Avraam, şi împreună cu el toţi copiii lui Dumnezeu, care se depărtează de rău, sunt pentru Domnul acea comoară ascunsă, pe care inima Sa o doreşte. 
În duhul, pe munte, pot interveni în părtăşie cu Dumnezeu în favoarea altora. 
Avraam, care s-a gândit mereu la Lot, a întrebat: „Vei nimici Tu şi pe cel drept cu cel rău?“ (Geneza 18:23 ). 
Nu au fost zece oameni drepţi în cetate. Judecata reţinută mult timp a fost executată (Isaia 28:2 ), dar mai întâi Lot a trebuit să iasă, fiind salvat ca prin foc. Îngerii nu au putut face nimic până ce Lot a fost izbăvit de mânia viitoare.

Dumnezeu şi-a adus aminte de Avraam (Geneza 19:29 ), iar trimişii Săi l-au avertizat pe Lot cu privire la caracterul punitiv al însărcinării lor: „Domnul va nimici cetatea“ (Geneza 19:14 ). 
Cu totul altfel au fost înştiinţările frumoase, al căror obiect a fost Avraam, prietenul lui Dumnezeu (Geneza 18:17-19 )! Părtăşia de care se poate bucura un copil ascultător al lui Dumnezeu, îi este complet necunoscută cuiva care stă în atmosfera lumească. Înţelegerea gândurilor lui Dumnezeu nu poate fi despărţită de o umblare în credincioşie.

Când un creştin stă în legătură cu lumea, aduce atât sufletului său, cât şi celor care îl înconjoară, cel mai mare prejudiciu. Lot nu era singur în Sodoma, ci împreună cu soţia şi fiicele sale, dintre care unele erau legate prin căsătorie cu locuitorii acelui loc. Îngerii au arătat har şi au oferit salvarea întregii case a lui Lot. Dar când Lot le-a vorbit ginerilor săi, aceştia au crezut că glumeşte. Întreaga sa viaţă îl acuza de minciună. Din nefericire, nu a trăit ca un prinţ al lui Dumnezeu în mijlocul acelui popor (a se vedea Geneza 23:6 ).

Ce s-ar putea spune despre credincioşii fireşti şi lumeşti, care sunt ocupaţi cu treburile vieţii? Cum ar putea atrage ei atenţia celor din jur că lumea va fi judecată şi că trebuie să se pună sub protecţia sângelui lui Hristos şi să se despartă de rău? Apostolul Pavel, al cărui comportament era determinat de Cuvântul lui Dumnezeu, se recomanda pe sine către orice conştiinţă omenească, înaintea lui Dumnezeu (2. Corinteni 4:2 ). Aşa stau lucrurile şi la noi?

Pentru Lot a fost greu să-şi părăsească averea, roadele muncii sale, locul său în societate şi, probabil, relaţiile sale (Ezechiel 16:49 ). A ezitat... şi a fost nevoie, să spunem aşa, să fie smulşi - el, soţia şi fiicele sale - din acea cetate. Dumnezeu, de partea Sa, proslăveşte harul şi dragostea Lui. 

Se făcea dimineaţă, o zi ca oricare alta, gândeau oamenii acestui pământ: „mâncau, beau... a plouat cu foc şi pucioasă din cer şi i-a omorât pe toţi“ (Luca 17:28, 29 ). „Scapă-ţi viaţa; nu te opri în toată câmpia; scapă la munte“ (Geneza 19:17 ). 
Dar Lot nu a mers în munţi, ci a dorit să locuiască într-o cetate, chiar dacă era mică. El a dorit să păstreze ceva din ceea ce îi era familiar în această lume, chiar şi dacă era foarte puţin. Gândul la o viaţă de credinţă i-a umplut inima de presimţiri întunecoase.
 „Necredinţa priveşte întotdeauna partea credinţei ca lucrul cel mai înspăimântător care poate fi ales; pentru ea, totul este întunecos pe această cale“.

Dumnezeu a împlinit dorinţa lui Lot în ceea ce priveşte Ţoarul. El nu ne obliga să primim o binecuvântare pe care nu o dorim. Dar până la urmă, Lot s-a temut să locuiască şi acolo. 
Pentru a trăi în siguranţă şi fără teamă trebuie să fii în părtăşie cu Dumnezeu. 
Astfel, Lot a locuit în mod jalnic într-o peşteră, departe de Avraam şi de Dumnezeul său, inselat de fetele incestuoase!

Ce exemplu este viaţa lui Lot, a acestui om drept, care a fost infidel chemării lui Dumnezeu! Nu se găseşte la el nici o urmă de reabilitare, ci, din contră, o cădere care este tot mai clară. Calea sa, care la început părea să fie asemănătoare cu a lui Avraam, a sfârşit altfel. El nu  a luptat lupta cea bună, nu a păstrat credinţa şi a pierdut cununa. Credinta lui era doar o mimare a credintei lui Avraam!

3 - Al treilea dialog: 

Îți voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi să rânduiesc cele din casa mea.  

Mantuitorul  raspunde "Nimeni care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu. 

Cu alte cuvinte Nu te uita inapoi! 

Cugeta la cele dorite si tinde spre ele! Privind in urma iti scade puterea de a mai inainta pe drumul dorit si sansele de a nu mai ajunge la destinatie cresc . 

Se uita in urma fie acela care a obosit, cautand sa vada cat a lucrat deja, fie acela care este mandru de faptele sale, cutand sa se slaveasca pe sine prin ele.

Si, pentru ca tot vorbeam de Lot, am vazut cum femeia lui s-a uitat inapoi !

Poate regreta ceva, poate nu credea ca Dumnezeu va distruge cetatea, ori in pofida pacatelor din jur se adaptase vietii cetatii... 

Cand doi Ingeri ai Domnului au intrat in Sodoma, spre seara, Lot inca sedea la poarta cetatii, asteptand sa-i gaseasca pe straini, pentru a-i ospata si a-i odihni in casa sa. Rugandu-i staruitor, cei doi straini au primit a intra in casa lui. Lot le-a gatit masa. La sfarsitul zilei, locuitorii Sodomei au batut la usa lui Lot si i-au cerut acestuia sa-i scoata din casa pe cei doi straini, spre a-si implini cu ei poftele lor.

Ingerii Domnului au pazit casa lui Lot si i-a lovit cu orbire pe cei intunecati de poftele trupului. In zori, Ingerii l-au indemnat pe Lot sa-si ia sotia si pe cele doua fete si sa fuga din cetate, zicandu-i: "Mantuieste-ti sufletul tau! Sa nu te uiti inapoi, nici sa te opresti in camp, ci fugi in munte, ca sa nu pieri cu ei! (...) 

Femeia lui Lot insa s-a uitat inapoi si s-a prefacut in stalp de sare" (Facere 19, 1-30).

In evolutia noastra spirituala, ca si crestini, nu trebuie sa pierdem din vedere obiectivul nostru esential: mantuirea. Asta daca credem cu adevarat ca viata de pe pamant este doar o etapa pregatitoare pentru momentul intalnirii cu Dumnezeu.
Pentru asta atentia noastra trebuie sa fie in permanenta la cote ridicate pentru a nu ne rataci.