SA NU INCETAM SA CEREM

„Zis‑a Domnul pilda aceasta: Într‑o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de om nu se rușina. Și era în cetatea aceea o văduvă care venea la el, zicând: Fă‑mi dreptate față de potrivnicul meu. Și un timp n‑a voit, dar după aceasta, a zis întru sine: "Deși de Dumnezeu nu mă tem și de om nu mă rușinez, totuși, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate ca să nu vină mereu să mă supere". 

Și a zis Domnul: Auziți ce spune judecătorul cel nedrept? 

Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleșilor Săi care strigă către El ziua și noaptea și pentru care El rabdă îndelung? Zic vouă că le va face dreptate în curând.” Luca 18, 2-8

Dumnezeu cunoaşte inima celor care se roagă. 

Aşadar - va spune cineva - ce nevoie are Dumnezeu de cererea noastră? Nu ştie El de ce avem trebuinţă? Deci, ce nevoie (este) de cerere? 

Dumnezeu cunoaşte, într-adevăr, ceea ce ne trebuie şi ne procură din belşug toate bunurile materiale, spre a ne bucura de ele, şi, fiindcă este bun, plouă şi peste cei buni şi peste cei nedrepţi şi face să răsară soarele Său şi peste cei răi şi peste cei buni, şi înainte ca să le cerem noi; totuşi, credinţa şi faptele virtuţii şi împărăţia cerurilor nu le vei primi dacă nu le vei cere cu osteneală şi cu multă stăruinţă. 

Pentru că se cuvine ca mai întâi să le doreşti şi după aceea să le ceri în mod sincer, cu credinţă şi răbdare, oferind toate puterile tale, şi în nici un caz să nu fii acuzat de conştiinţa proprie ca cerând fie cu neglijenţă, fie cu lenevie; şi atunci vei primi când va vrea Domnul; pentru că El ştie mai bine cele ce-i sunt de folos omului. Şi poate pentru aceasta amână să împlinească cererea ta, gândind la sârguinţa ta către El şi ca să cunoşti ce importanţă are darul lui Dumnezeu şi să păzeşti cu frică ce ţi s-a dat. 

Pentru că orice dobândeşte cineva cu trudă multă, se îngrijeşte că să-l păzească, pentru ca nu cumva, pierzându-l, să piardă astfel şi osteneala lui mare şi, dispreţuind darul lui Dumnezeu, să devină nevrednic de viaţă veşnică. Căci ce ar fi folosit Solomon dacă ar fi luat cu uşurinţă darul înţelepciunii şi l-ar fi pierdut?

Aşadar, să nu-ţi pierzi curajul dacă nu ţi se va împlini îndată cererea ta. Căci dacă Stăpânul cel bun ar şti că, primind îndată darul, nu-l vei pierde, ar fi gata să ţi-l procure chiar înainte de a-l cere. Acum, însă, procedează aşa (amână) din grijă faţă de tine. Căci dacă cel care a primit un talant şi l-a păstrat întreg a fost condamnat pentru că n-a câştigat nimic cu el, cu cât mai mult va fi pedepsit cel care l-a pierdut. 

Ştiind acestea, că mai curând sau mai târziu o să primim (totuşi), să rămânem mereu mulţumitori Domnului, pentru că toate câte le face Stăpânul, pentru mântuirea noastră le rânduieşte; numai să nu ne descurajăm şi să încetăm să cerem. 

Căci pentru aceasta a spus Domnul parabola despre văduvă, care cu perseverenţa ei l-a înduplecat pe judecătorul nedrept; pentru ca şi noi, prin stăruinţa necurmată, să primim cele cerute de noi. Căci prin aceasta se vădeşte şi credinţa, şi dragostea noastră faţă de Dumnezeu, când, şi fără să se împlinească îndată cererea noastră, continuăm să-I mulţumim. 

Aşadar, să-I mulţumim fără încetare, ca să ne învrednicim să dobândim bunurile Lui veşnice, pentru că Lui I se cuvine mărirea în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Vasile cel Mare, Constituţiile ascetice)