DUMINICA SAMARINENCEI

Duminica aceasta s-a citit o evanghelie extrem de importanta.
Ea cuprinde trei dialoguri:
- unul cu femeia samarineanca, altul, implicit, cu popoarele pagane si altul cu apostolii sai. 

Pasajul evanghelic ne prezinta dialogul intre Mantuitorul Hristos si o femeie din Samaria, tinut socotit de iudei spurcat, ca si locuitorii lui!

Momentul surprins de evanghelist are loc - nu intamplator - langa Fantana lui Iacov. 
Despre aceasta fantana stim, din Vechiul Testament, ca a fost săpată de Iacov, unul dintre cei trei mari stramosi ai Israelului, pe pământul pe care l-a cumpărat de la fiii lui Hemor (Facere 33, 18-20) pentru a-si instala corturile. La vremea aceea Iacov conducea un trib de nomazi care, prin el, avea sa se stabileasca, sa creasca si sa formeze cele 12 semintii ale lui Israel.
  18. Întorcându-se Iacov din Mesopotamia şi ajungând cu bine la Salem, o cetate în ţinutul Sichem, din pământul Canaan, s-a aşezat în faţa cetăţii.
19. Apoi şi-a cumpărat partea de câmp, pe care era cortul său, cu o sută de kesite, de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem.
20. A înălţat acolo un jertfelnic şi i-a pus numele El-Elohe-Israel.

IOAN 4: 15-42
In vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui, şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică. 
Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. 
Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti Proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristos? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţă veşnică, pentru ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă, şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.

Dintru inceput, as zice ca acolo, langa fantana, are loc un soi de trecere de la Legea cea Veche la Legea cea Noua, a lui Hristos, locul si ritmul discutiei amintind de Iacov si lupta sa cu Ingerul Domnului, lupta in care a iesit invingator! 
Acesta este un capitol din Vechiul Testament care m-a preocupat si despre care sper sa am ocazia sa scriu.

Partenera de dialog este o femeie isteata, indrazneata si cu un  trecut incarcat de pacate, locuitoare a acelui tinut socotit de catre evrei a fi spurcat!
Originea ei pare sa lamureasca faptul ca mesajul Mantuitorului este adresat  popoarelor pagane, pe care le cheama la El si carora le explica ca "mantuirea din iudei este"!

Iisus, in scurtul schimb de replici, ii descopera femeii sufletul, punctandu-i greselile si aratandu-i Calea mantuirii. 
El se comporta ca un adevarat duhovnic: vindeca suflete fara sa raneasca, ridica din cadere fara sa lezeze, vorbeste exact atat cat trebuie pentru a insamanta in sufletul femeii dorinta de a se schimba!
Schimbarea prin Hristos este bulversanta. 
Acum, ca si atunci, cel care Il alege pe El ca si Cale spre Imparatia lui Dumnezeu, isi schimba complet viata. In omul nou se revitalizeaza constiinta, cea pusa de Dumnezeu in om si prin care ne insoteste Hristos!  

Iisus ii vorbeste femeii despre Apa cea Vie - care  este Duhul Sfant, Cel pe care avea sa-L reverse in lume, pentru ca aceasta sa nu mai inseteze, ci sa se sature din belsug. 
Venirea Duhului Sfânt este inceputul adevăratului cult adus lui Dumnezeu, pana la momentul Cincizecimii Duhul Sfânt încă nefiind trimis pe pământ.
Adevărata închinare este aceea în care "Însuşi Duhul se roagă pentru noi, cu suspine negrăite" (Romani 8, 26.) 
El este Cel care strigă către Dumnezeu din inimile noastre! Asadar Inchinarea adevarat este aceea a omului nascut din nou, din apa si din duh, prin credinţa în Hristos şi prin apa cea vie a Duhului Sfânt.  
Mantuitorul incepe dialogul prin a-i cere femeii apa materiala, cea din fantana, dar sfarseste prin a-i oferi El ei Apa cea Vie a Duhului Sfant! 
Dumnezeu nu ocoleste nici o posibilitate de a ne veni in ajutor, de a ne oferi sansa indreptarii.

Si Hristos este Calea! Caci El are grija ca noi sa ne intalnim cu Dumnezeu spre schimbarea noastra in bine.
Femeia pare insetata si ideea apei dupa care nu mai insetezi o face sa fie atenta.
Fantana, apa si setea sunt realitati simtite acum, in prezent, si acest acum este repetitiv. Repetitivitatea lui Dumnezeu insa poarta in ea unicitatea fiecarui moment, de cand e lumea.

Intelegem ca aceasta femeie a avut cinci sau sase barbati, dar nu stim daca a fost vreodata iubita cu adevarat. Insa iata ca Hristos ii descopera dragostea cea vesnica, aratand ca iubirea divina mangaie si iarta, creste si nu se sfarseste.  
Asta, desigur, pentru cei insetati dupa iubirea lui Dumnezeu, pentru cei ce doresc sa se impartaseasca din ea si o cauta cu ardoarea celui ce iubeste cu jertfelnicie, ca si Dumnezeu.

Samarineanca, cu mintea agera, se lumineaza repede caci  intelege cu cine vorbeste si, lasandu-si galeata, fuge sa spuna lumii pe cine  intalnise, constienta si cu credinta ca Cel cu care vorbise era Fiul lui Dumnezeu! Prin cele spuse de ea multi au crezut atunci in Mantuitorul lumii.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca, daca apostolii au adus la Hristos cate un om, aceasta femeie aduce lui Dumnezeu o cetata intreaga, iar, dupa convertirea si botezul ei, sau sub numele de Fotini (care se talcuieste Luminita), va aduce si mai multi, ca o consecinta a urmarii lui Hristos. 
Se stie despre ea ca a murit ca martir, la Roma, fiind praznuita la 26 februarie.

Sa vrei sa-L cunosti pe Dumnezeu este un demers extraordinar; sa ai insa credinta adevarata este cu mult mai mult! 
Sf. Simeon Noul Teolog spunea: 
"Prin credinţă înţelegem însă nu doar să credem în Hristos sau să ne încredinţăm Lui, ci să credem că în Hristos este cu putinţă şi să ne eliberăm de răutate şi să ne facem lucrători neînfruntaţi ai oricărei virtuţi, aşa cum învaţă şi fericitul Apostol spunând „M-am ostenit mai mult decât ei toţi, dar nu eu, ci Harul lui Dumnezeu care este în mine” (I Cor. 15, 10)".