Femeile Mironosite - adica cele purtatoare de mir, myrophore - I-au fost mereu alaturi Mantuitorului - si cand propovaduia, si cand suferea pe cruce, si in mormant! Curajoase, pline de credinta, consegvente, devotate!
Si pentru toate astea ele au fost alese sa fie martore şi mărturisitoare ale Învierii lui Hristos! Asta a fost imensa lor răsplată pentru credinţa, iubirea şi perseverenţa cu care l-au urmat pe Hristos.
Misiunea lor, coplesitoare şi plină de responsabilitate, a fost o mare cinste.
A fi mărturisitor al Învierii lui Hristos înseamnă a da vietii dimensiunea pe care i-a dat-o El, Cel care a biruit moartea, pacatul, iadul insusi, si care, prin sacrificiul Sau, ne-a oferit noua sansa vesniciei.
Onoarea adusa Mironositelor este confirmarea mantuirii Evei, a femeii, un imens capital de incredere pe care noi, urmasele sale, nu avem dreptul sa-l pierdem!
Zicând purtătoarelor de miruri: bucuraţi-vă!
Plângerea strămoaşei Eva o ai potolit cu Învierea Ta, Hristoase, Dumnezeule;
iar Apostolilor Tăi a binevesti le-ai poruncit,
iar Apostolilor Tăi a binevesti le-ai poruncit,
că Mântuitorul a înviat din mormânt“
(Condacul Duminicii Mironosiţelor).
Nimic din ce s-a intamplat atunci, in vremea Mantuitorului nu a fost fara sens! Si nici faptul ca tocmai femeilor li s-a spus ca Iisus a Inviat nu a fost o intamplare!
Daca ne gandim la caderea in pacat si rolul femeii in neascultarea omului, revelarea adevarului Invierii tocmai unor femei poate fi socotita - alaturi de multe gesturi ale Mantuitorului (cum ar fi absolvirea de pacate a pacatoasei, discutia revelatoare cu femeia samarineanca, etc ) - ca o absolvire, iertarea divina, inceputul unei noi ere in ce priveste consideratia lui Dumnezeu fata de cea care, prin slabiciune, a dus la pierderea nemuririi omului!
Intre femei, faptura Maicii Domnului reprezinta incontestabil incheierea ciclului blestemului divin, vina caderii in pacat prin femeie fiind absolvita prin Femeia care ne-a nascut noua pe Hristos, mantuirea lumii!
Multe ar fi lucrurile la care ar merita sa reflectam, lucruri devenite de neinteles cu trecerea timpului !
Un astfel de lucru ar fi, de exemplu, motivul pentru care sensul cuvantului "mironosita" a devenit pejorativ doar in limba romana! Oare de ce numai in limba romana s-a petrecut aceasta "deturnare" a sensului unui cuvant pomenit in Noul Testament la loc de cinste?
Faptul ca nu se mai face miruirea trupurilor lipsite de viata nu este concludent, caci nicaieri in Europa Occidentala nu se practica acest obicei si totusi mironositele - myrophorele - nu sunt tot una cu... sclifositele, falsele, prefacutele, mironositele romance!
Cinstirea Mironositelor, prin dezvaluirea tainei invierii, face din aceasta zi o adevarata sarbatoare inchinata femeilor crestine, ziua cand ne sunt aratate modele demne de urmat, spre a putea pasi cu cinste in Imparatia Domnului, descatusate de pacatul stramosesc!
(Marcu 15, 43-47; 16, 1-8)
În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales,
care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit
așa curând și, chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult.
Deci, aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif,
cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu
și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă și a prăvălit o
piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosif,
priveau unde L-au pus.
Și, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria
Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să
vină să-L ungă. Și dis-de-dimineață, în ziua cea dintâi a săptămânii,
pe când răsărea soarele, au venit la mormânt; și ziceau între ele: Cine
ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar, ridicându-și
ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Și,
intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat
în veșmânt alb, și s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă
înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat!
Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți și spuneți
ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi;
acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus vouă. Și, ieșind, au fugit de la
mormânt, căci erau cuprinse de frică și de uimire, și nimănui nimic n-au
spus, căci se temeau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu