EU SUNT LUMINA LUMII!

Aceste cuvinte, cuprinse in pericopa ce se citeste astazi, fac parte din Evanghelia dupa Ioan (9, 1-38) si au fost rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu ocazia minunii prin care El a vindecat un orb din naştere.

In general nu se poate porni la descoperirea misterului hristic citind pericope  evanghelice scoase din context. Activitatea Mantuitorului a avut o logica si nimic nu a fost -  nici facut, nici zis - la intamplare.

Iată ce sta scris inaintea pericopei de azi: 

Mantuitorul, a „scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului” (Ioan 9 2 şi 6). 

Daca ne gandim la Facerea omului de catre Dumnezeu si la faptul ca Mantuitorul este Fiul Sau, unul din Treime, intelegem că, practic, in acel moment a avut loc o creare a ochilor pe care nu-i avea acel orb, întrucât Iisus a umplut locul din care practic lipseau ochii; n-a pus un leac tămăduitor ci pur şi simplu a umplut cu tarana si scuipat, cu tina, cum spune evanghelistul, orbitele omului. 

El a putut caci El este Cel prin Care „s-au făcut toate” (Ioan 1, 3) !
 

Orbul a mers apoi la scăldătoare Siloanului, s-a spălat  si „a venit văzând” (Ioan 9, 7). 

Mantuitorul, in lucrarea sa, se foloseste de materie, (se stie ca Dumnezeu se foloseste de materie in legatura Sa cu omul); 
El ii face pe orbi sa vada, pe muti sa vorbeasca, pe morti ii invie, inmulteste painile si pestii, toate astea fiind ale lumii, punand indaratul tuturor acestor minuni mesajul catre umanitate, mesajul lui Dumnezeu, Cel care L-a trimis.

Caci vindecarea fizica a orbului a fost urmata de luminarea vederii duhovnicesti - orbul acela devenind un propovaduitor al lui Hristos! El le zice fariseilor „tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este (Hristos) şi El mi-a deschis ochii… Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic” (Ioan 9, 30, 32-33).

Cand Iisus il intalneste pe cel ce vedea acum, are o conversatie edificatoare cu cel vindecat: "Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui” (Ioan 9, 35-38).

"Acest dialog cu cel ce a fost orb ne încredinţează de adevărul că Dumnezeu aşteaptă din partea noastră întotdeauna o atitudine hotărâtă, fără echivoc. Actualitatea pericopei evanghelice pentru noi cei de astăzi, trăitori într-o perioadă a constetatărilor de tot felul, constă în aceea că ni se prezintă un model concret, o paradigmă a felului în care putem rezolva unele dintre problemele cu care ne confruntăm în aceste zile în care deruta morală şi spirituală tinde că se cronicizeze. Mai mult ca oricând această derută spirituală ne încredinţează de adevărul că oamenii au nevoie de Hristos – Lumina lumii. "

"Evanghelia de astăzi ne încredinţează că predicarea luminii lui Hristos în întunericul acestei lumi presupune un lucru permanent – adică „până este ziuă” (Ioan 9, 4) – dar şi stăruinţă, statornicie, pentru că mulţi sunt cei care încearcă să tăgăduiască adevărul lui Hristos. Aceste aspecte ne fac să înţelegem mai bine faptul că, în măsura în care se simte mai mare nevoie de adevărul lui Hristos, strădania noastră trebuie să cunoască o permanentă progresie ascendentă; nevoia mai mare de adevăr nu face ca lumea să-l accepte de la sine, ci este nevoie de mărturia asiduă adusă lumii până nu „vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze”. "Şi . când întunericul spiritual se aşază peste lume lucrarea devine mai dificilă şi nevoia de adevăr se arată a fi mai stringentă. De fapt, în aceste stări de lucruri este o pedagogie a lui Dumnezeu: când prigoana împotriva credinţei se înteţeşte şi manifestarea tăriei credinţei devine mai evidentă,  pe măsură ce nevoia de adevăr creşte, înseamnă că şi lucrarea de slujire a lui Hristos şi a Bisericii Sale se impune a fi afirmată cu şi mai multă tărie. Iată cum prigoana credinţei şi nevoia de adevăr ne dau tăria de a sluji lui Hristos cu acea îndrăzneală de care vorbea ucenicilor Săi: „In lume necazuri veţi avea^dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan l6, 33). 

Privind la semenii noştri din jur, putem să înţelegem mai bine preţul credinţei; mai bine zis, al luminii călăuzitoare a credinţei, pentru că toţi cei care au avut această lumină au trăit şi trăiesc acea încredere luminoasă. Oricâte necazuri au avut de întâmpinat, în loc să slăbească în lupta lor, ei s-au întărit şi mai mult. Pe când cei fără de credinţă au fost expuşi deziluziilor şi disperării care i-au făcut mai seci din punct de vedere spiritual, mai izolaţi faţă de semenii lor. Numai  acest aspect dacă l-am avea în vedere, ne putem da seama cu uşurinţă că adevărata comoară pe care trebuie să ne străduim a o agonisi este cea a credinţei. Cine a avut şi are această comoară nu a ajuns să fie ruşinat de nici o încercare a lumii, aşa cum o spunem noi înşine atunci când ne rugăm pentru a ni se încununa viaţa noastră „cu sfârşit creştinesc şi neînfruntat”.
Să ne dea şi nouă Bunul Dumnezeu să ne învrednicim a avea – fiecare dintre noi cei care am crezut în Evanghelia Sa – această încununare sfântă a vieţii noastre, dar şi răspunsul cel bun înaintea Dreptului Judecător. Şi să fim încredinţaţi că nu vom putea avea parte de această încununare a vieţii noastre, dacă nu vom împlini îndemnul Mântuitorului: „Umblaţi cât aveţi Lumina, ca să nu vă -prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumină, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii” (Ioan 12, 35-36). Din predica IPS Teodosie, Arhiep.Tomisului

Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând:
Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. De aceea fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi; mărturia Ta nu este adevărată. 
A răspuns Iisus şi le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Voi nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc. Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni. Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată. Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi şi mărturiseşte despre Mine Tatăl, Cel ce M-a trimis. 
Îi ziceau deci: Unde este Tatăl Tău? Răspuns-a Iisus: Nu mă ştiţi nici pe Mine nici pe Tatăl Meu; dacă M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl Meu. Cuvintele acestea le-a grăit Iisus în vistierie, pe când învăţa în templu; şi nimeni nu L-a prins, că încă nu venise ceasul Lui. Ioan 8, 12-20