De sarbatoarea Sf Ilie

„În vremea aceea se mirau toți de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le-a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă și aici în patria Ta. Și le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un proroc nu este bine primit în patria sa. Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul, și la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Și mulți leproși erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman Sirianul. 

Și toți în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Și, ridicându-se, L-au scos afară din cetate și L-au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.”

LUCA: 4, 22-30

De sarbatoarea Sf Ilie se citeste un fragment din Ev dupa Luca care aminteste de vremea cand acesta si prorocul Elisei au facut minuni care au schimbat pana si sufletele unor pagani:

După distrugerea Templului din Ierusalim, în anul 587 î.Hr., de catre oștile babiloniene ale regelui Nabucodonosor și reclădirea lui  ulterioară - care avea sa se petreaca in vremea lui Zorobabel - in ciuda instabilitatii politice si a influentelor spirituale, poporul ales și-a pastrat legatura cu Dumnezeu.

Dar, la momentul Întrupării Mântuitorului, toată această „evlavie”  

devenise discutabila. Implinirea Legii lui Moise avea mai mult manifestarile exterioare. Credinta iudeilor nu era cea pe care ar fi trebuit sa o aibea ca si popor ales de Dumnezeu, in asteptarea lui Mesia!

La vremea Mantuitorului, iudeii treceau printr-o perioadă relativ liniștită, din punct de vedere politic si social. 

Ca si traire religioasa, Templul din Ierusalim fascina si atrăgea nenumărați iudei din interiorul și din afara hotarelor, cultul iudaic fiind apreciat chiar și de romanii. 

Însă, dacă romanii incepusera sa gandeasca ca si iudeii, religios, iudeii ajunseseră să gândească  mai curand politic. 

Romanii se apropiau de Dumnezeu, iar iudeii gândeau mai mult politic decât religios!

Desi se tineau de respectarea perceptelor Legii vechi, se simtea o departare de Dumnezeu, o racire a iubirii fata de El cum si fata de semenii lor. Plutea o oarecare tulburare si parea ca nimeni nu se mai putea bucura, nimeni nu se arată dispus să caute, sa afle dacă Mesia într-adevăr Se nascuse. 

Trairea, conectarea lor cu Dumnezeu era la cote foarte scazute. 

Iudeii se complaceau încremeniți într-o gandire paralelă, neatenti la semnele trimise de Dumnezeu, si după cum ne spune și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).

Desi mulți au fost martori ai minunilor savarsite de Domnul Hristos, totuși, atitudinea poporului poate fi considerata mai curand ambigua, oscilanta, decat sincera! 

Observam cum multimi de oameni  Il urmau si-L ascultau, dar in acelas timp exista si o mare  adversitate, inversunare chiar, impotriva Mantuitorului! 

Labilitatea judecatii lor va fi extrem de clara în doau ipostaze majore petrecute la doar o saptamana distanta: slăvirea Domnului, la Intrarea în Ierusalim, urmata apoi, de strigatele de ura din ziua condamnarii Mântuitorului! 

Deși se proclamau credincioși și slujitori ai lui Dumnezeu, toți se dovedesc incapabili să Îl descopere cu adevărat pe Hristos și să creadă în El și in învă­țătura Sa. 

Mandria si invidia aveau sa-i orbeasca!

Hristos Insusi „se mira de necredinţa lor” (Marcu 6, 6) 

Fragmentul evanghelic citit astazi ne prezinta un moment petrecut  dupa ce Iisus tinuse o scurtă cuvântare, în sinagoga din Nazaret, locul unde Acesta petrecuse toată copilăria Sa.

Comunitatea iudaică locala se arata absolut scandalizata de discurs astfel incat „L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie” (Luca 4, 29). 

Concetatenii Domnului se dovedesc complet rupti de Lege de vreme ce sunt la un pas chiar de a-L ucide pentru vorbele adevarate rostite,   

„Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un proroc nu este bine primit în patria sa. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul” (Luca 4, 23-27). 

Simpla referire la credința puternică  a văduvei din Sarepta Sidonului sau a lui Neeman Sirianul - niste păgâni, care au trăit minuni extraordinare si  au sfarsit prin a crede in Dumnezeu, exemple 

binecunoscute lor din Cartile lui Moise -  rănește mandria nazarinenilor într-atat incat aceștia vor să-L arunce în prăpastie pe Iisus!

Conform Sf. Ev. Matei (23, 1-39) El rostestise un discurs împotriva cărturarilor și fariseilor fățarnici  pe care ii acuza  de propovăduirea Legii lui Moise  in chip formal, astfel incat nici ei insisi nu o implineau cu adevarat!

Adeseori picam si noi in capcana formalismului! 

Confundam propriile noastre cutume cu credinta...

Ii judecam pe cei care nu fac cum "trebuie", si nu ne oprim pentru a vedea ce este in inima lor!

Am putea fi surprinsi sa observam ca sunt mai smeriti decat cei care se straduiesc sa respecte mai curand forma decat fondul cultului nostru ortodox, inflorit pe ici, pe colo, cu rituri locale!

Sa il rugam pe Sfintul Ilie sa ne pazeasca si sa ne ajute sa nu ne racim legatura cu Dumnezeu! 

Amin