MATEI 8/ 27-29
Fragmentul evanghelic de azi relateaza minunea potolirii furtunii pe mare, minune care se petrece doar între Domnul Iisus Hristos și ucenicii Săi (spre deosebire de alte minuni, pe care le-a făcut de față cu multi martori), fiind, in mod evident, una anume dedicată lor.
Este vorba aici de o pedagogie pe care Mantuitorul a facut-o cu apostolii Sai, care trebuiau antrenați în mod special pentru viitoarea lor misiune.
Domnul Iisus Hristos adoarme, asadar, știind bine ce-o să urmeze.
Frica, insamantata in om de Creator, este un fel de "aplicatie" cu rol de aparare! Caci frica pazeste pepenii. 😉
Este deci absolut firesc sa ne fie frica.
Moartea înseamnă şi trecere, de aceea cele muritoare se mai numesc şi trecătoare.
"Spune Patericul că doi creştini lucrau in pădure, si tocmai cand doborau un copac a zis unul:
- Uite, aşa e şi viaţa omului... Trăim, ne zbatem, la urmă vine moartea şi ne doboară ca pe copacul ăsta şi nu se alege nimic.
Celălalt i-a replicat:
- Ba nu-i aşa, frate. Abia după ce am doborât copacul, vom vedea dacă e bun pentru o construcţie, dacă e potrivit pentru mobilă într-o casă de oameni, dacă e bun pentru instrumente muzicale sau e bun doar pentru a arde în foc. Aşa şi cu omul: Dumnezeu îl cântăreşte la timpul potrivit şi îl hărăzeşte pentru lucruri nobile sau îl aruncă în focul veşnic. Pentru viaţa veşnică omul se pregăteşte în timpul vieţii sale muritoare. Cine nu trece prin moarte nu poate câştiga “viaţa fără de moarte”. (Părintele Iustin Pârvu, Daruri Duhovnicești, Editura Conta, 2007, p.8
Pentru a face fata suferințelor, Domnul ii pregateste, aratandu-le in ce chip pot ramane netulburați în ispite de tot felul, modești si echilibrati in fata onorurilor, a laudelor oamenilor.
Domnul Iisus Hristos adoarme, asadar, știind bine ce-o să urmeze.
Ucenicii raman fara Domnul, singuri in fata furtunii, cu credinta lor, si frica se trezește în inima lor.
Frica, insamantata in om de Creator, este un fel de "aplicatie" cu rol de aparare! Caci frica pazeste pepenii. 😉
Este deci absolut firesc sa ne fie frica.
In mod normal, frica declansaza in organism niste umori menite sa mareasca atentia, viteza de reactie instinctiva, dand putere si sporind capacitatea de face fata pericolului!
Daca frica instinctiva devine paroxistica... lucrurile nu mai sunt conforme cu "aplicatia" pusa de Dumnezeu in noi si, in consecinta, va aparea un blocaj !
Credinta ne ajuta sa infruntam orice furtuna s-ar abate asupra noastra!
Daca frica instinctiva devine paroxistica... lucrurile nu mai sunt conforme cu "aplicatia" pusa de Dumnezeu in noi si, in consecinta, va aparea un blocaj !
Credinta ne ajuta sa infruntam orice furtuna s-ar abate asupra noastra!
In fata incercarilor, tot ce avem de facut este sa ne incredem in ajutorul lui Dumnezeu, sa facem tot ce ne-a invatat, sa punem in aplicare Cuvantul si invataturile Lui, asteptand linistiti ca El sa astampere vanturile!
Aceasta liniste ne va descoperi si lucrarea Sa!
Orice tulburare denota neincrederea in El!
Obisnuim sa spunem ca „Dumnezeu nu doarme!”
Deși uneori întârzie să intervină, până la urmă Iși va arată prezenta.
Uneori ni se pare că Dumnezeu „doarme”, în sensul că nu acționează cum si cand vrem noi.
Obisnuim sa spunem ca „Dumnezeu nu doarme!”
Deși uneori întârzie să intervină, până la urmă Iși va arată prezenta.
Uneori ni se pare că Dumnezeu „doarme”, în sensul că nu acționează cum si cand vrem noi.
Suntem indignați ca răul este vizibil dominant printre noi, in si prin oameni, și ca Dumnezeu nu intervine.
Am vrea ca El să fie un arbitru, un mediator, pe scena luptei dintre bine și rău, care este lumea.
Părintele Arsenie Boca explică frumos de ce Dumnezeu nu răsplătește binele imediat, de ce Dumnezeu nu pedepsește răul îndată, de ce întârzie în ambele situații:
Dacă Dumnezeu ar răsplăti îndată binele, omul ar face binele interesat si nu din ascultare de Dumnezeu, nici din iubire fata de El si pentru aproapele sau; in mod egoist, ar face binele ca o investiție în propriul lui bine, în loc să se îmbogățească în Dumnezeu, prin ascultare și împlinirea poruncilor!
Dacă Dumnezeu ar pedepsi răul imediat, atunci oamenii s-ar simți obligati, fortati să facă binele, le-ar fi frică de El si, terorizați, ar deveni cârtitori față de Dumnezeu, ajungand chiar să-L urască, pentru "obligatia" de a face binele.
Părintele Arsenie Boca explică frumos de ce Dumnezeu nu răsplătește binele imediat, de ce Dumnezeu nu pedepsește răul îndată, de ce întârzie în ambele situații:
Dacă Dumnezeu ar răsplăti îndată binele, omul ar face binele interesat si nu din ascultare de Dumnezeu, nici din iubire fata de El si pentru aproapele sau; in mod egoist, ar face binele ca o investiție în propriul lui bine, în loc să se îmbogățească în Dumnezeu, prin ascultare și împlinirea poruncilor!
Dacă Dumnezeu ar pedepsi răul imediat, atunci oamenii s-ar simți obligati, fortati să facă binele, le-ar fi frică de El si, terorizați, ar deveni cârtitori față de Dumnezeu, ajungand chiar să-L urască, pentru "obligatia" de a face binele.
Nepedepsind răul imediat, Dumnezeu lasă timp omului să vadă consecințele faptelor, să vadă răul pe care l-a cauzat celor din jur, să se pocăiască și să-și ceară iertare de la Dumnezeu si de la semeni. În final, să se îndrepte și să trăiască frumos.
Răsplătind binele mai târziu, sau chiar exclusiv, în Impărăția Cerurilor, Dumnezeu îl smerește pe făcătorul de bine, ca nu cumva să se înalțe pe sine, crezandu-se deosebit.
Răsplătind binele mai târziu, sau chiar exclusiv, în Impărăția Cerurilor, Dumnezeu îl smerește pe făcătorul de bine, ca nu cumva să se înalțe pe sine, crezandu-se deosebit.
Nerasplatit imediat, făcătorul de bine, nu poate ști daca fapta lui e bineplăcută lui Dumnezeu. Uneori poți face binele din mândrie sau poate chiar dintr-un interes ascuns, nu neaparat din dragoste. Dumnezeu se uită cu precadere la intenția din spatele faptei, la sentimentul cu care am făcut ceva bun.
De aceea, Dumnezeu nu răsplătește binele imediat și nu pedepsește răul îndată, ca să ferească de rău și pe binefacator și pe cel care primeste ajutorul. Pe unul să-l ferească de mândrie și să-l crească în dragoste, pe celalalt să-l ferească de deznădejde și să-l crească prin multa iertare. Și astfel, să-i câștige și pe unul și pe celălalt.
Furtuna care s-a ridicat pe mare, era semn pentru apostoli că, în propovăduirea cuvântului evangheliei, vor avea de înfruntat multe necazuri. Cum a și fost.
De aceea, Dumnezeu nu răsplătește binele imediat și nu pedepsește răul îndată, ca să ferească de rău și pe binefacator și pe cel care primeste ajutorul. Pe unul să-l ferească de mândrie și să-l crească în dragoste, pe celalalt să-l ferească de deznădejde și să-l crească prin multa iertare. Și astfel, să-i câștige și pe unul și pe celălalt.
Furtuna care s-a ridicat pe mare, era semn pentru apostoli că, în propovăduirea cuvântului evangheliei, vor avea de înfruntat multe necazuri. Cum a și fost.
Epistolele Sfântului Apostol Pavel ne arată cât de mult au suferit apostolii, mereu fiind prigoniti, în primejdie, invidiați ori bătuți, hăituiți, dați afară, arestați, biciuiți, și, până la urmă, chiar omorâți mucenicește.
Corabia se acoperea de valuri…
Ce frică să fi fost în inimile acestor oameni!
Corabia se acoperea de valuri…
Ce frică să fi fost în inimile acestor oameni!
Speriati de moarte, apostolii l-au deșteptat pe Domnul, chemându-L să-i ajute zicând :„Doamne, mântuieşte-ne, că pierim.”
Atunci “Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină.
Atunci “Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină.
(Matei 8, 26)
Un aspect interesant, pe care-l analizeaza Sf. Ioan Gură de Aur, este acela că apostolii n-au avut credința că vor trece cu bine de furtună, fără să-L trezească pe Dumnezeu.
Un aspect interesant, pe care-l analizeaza Sf. Ioan Gură de Aur, este acela că apostolii n-au avut credința că vor trece cu bine de furtună, fără să-L trezească pe Dumnezeu.
Nu erau încă siguri, nu erau pe deplin convinși de faptul că Iisus Hristos este Dumnezeu cel adevărat căci, dacă ar fi crezut aceasta, s-ar fi gândit ca nu puteau sa piara cata vreme Cel ce învia morții era cu ei, fie el si adormit!
Dumnezeu nu ne lasă niciodată sa induram necazuri peste puterile noastre; Dumnezeu este mereu lângă noi, deși pare că „doarme”.
E cu noi pe „corabia” vieții.
Cei tari în credință, la vreme de ispită, stiu că Dumnezeu îngăduie aceasta și nu se tulbură excesiv. Cei mai puțin credincioși se tem, se tulbură, țipă după Dumnezeu, se revolta, neaga...
Iată ce le zice Domnul acestora:„De ce vă este frică, puţin credincioşilor?”
„Iisus Hristos ne învață prin acest reproș că frica și tulburarea nu vin din necazuri, nici din ispite, prin ele însele, ci din slăbiciunea sufletului nostru și din puțina credință.” (Sf. Ioan Gură de Aur)
S-a ridicat atunci, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină.
Iisus Hristos este Domn peste întreg Universul, peste fiecare făptură, peste toate cele văzute și nevăzute. Când El poruncește toate Îl ascultă și vine pacea în lume!
Pentru apostoli aceasta a fost o mare minune.
„Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El?” (Matei 8, 27)
Desi nu erau pe deplin convinși de faptul că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Unul din Treime, această mare minune n-o vor uita niciodată și le va fi lor o lecție în relația cu Dumnezeu.
Dumnezeu nu ne lasă niciodată sa induram necazuri peste puterile noastre; Dumnezeu este mereu lângă noi, deși pare că „doarme”.
E cu noi pe „corabia” vieții.
Cei tari în credință, la vreme de ispită, stiu că Dumnezeu îngăduie aceasta și nu se tulbură excesiv. Cei mai puțin credincioși se tem, se tulbură, țipă după Dumnezeu, se revolta, neaga...
Iată ce le zice Domnul acestora:„De ce vă este frică, puţin credincioşilor?”
„Iisus Hristos ne învață prin acest reproș că frica și tulburarea nu vin din necazuri, nici din ispite, prin ele însele, ci din slăbiciunea sufletului nostru și din puțina credință.” (Sf. Ioan Gură de Aur)
S-a ridicat atunci, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină.
Iisus Hristos este Domn peste întreg Universul, peste fiecare făptură, peste toate cele văzute și nevăzute. Când El poruncește toate Îl ascultă și vine pacea în lume!
Pentru apostoli aceasta a fost o mare minune.
„Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El?” (Matei 8, 27)
Desi nu erau pe deplin convinși de faptul că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Unul din Treime, această mare minune n-o vor uita niciodată și le va fi lor o lecție în relația cu Dumnezeu.
Moartea înseamnă şi trecere, de aceea cele muritoare se mai numesc şi trecătoare.
"Spune Patericul că doi creştini lucrau in pădure, si tocmai cand doborau un copac a zis unul:
- Uite, aşa e şi viaţa omului... Trăim, ne zbatem, la urmă vine moartea şi ne doboară ca pe copacul ăsta şi nu se alege nimic.
Celălalt i-a replicat:
- Ba nu-i aşa, frate. Abia după ce am doborât copacul, vom vedea dacă e bun pentru o construcţie, dacă e potrivit pentru mobilă într-o casă de oameni, dacă e bun pentru instrumente muzicale sau e bun doar pentru a arde în foc. Aşa şi cu omul: Dumnezeu îl cântăreşte la timpul potrivit şi îl hărăzeşte pentru lucruri nobile sau îl aruncă în focul veşnic. Pentru viaţa veşnică omul se pregăteşte în timpul vieţii sale muritoare. Cine nu trece prin moarte nu poate câştiga “viaţa fără de moarte”. (Părintele Iustin Pârvu, Daruri Duhovnicești, Editura Conta, 2007, p.8
Potrivit intelepciunii crestine, omul legat de lume, de toate ale ei, nu poate scapa de disperare, de fricile lui decat desprinzandu-se, lasand toate ale vietii in grija lui Dumnezeu, cu increderea deplina ca, prin vointa Lui, va primi tot ce are nevoie!
Greu de aplicat asta azi in afara moralei crestine!
Caci Iisus insusi ne spune: "Nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua. Nu va ingrijiti de ziua de maine"(Mt. 6, 31-34).
Caci, "de crezi ca Dumnezeu poarta grija de tine, pentru ce te ingrijesti de cele vremelnice si de trebuintele trupului tau ? (...) Arunca grija ta asupra Domnului, si El te va hrani (Pilde 3, 25).
Sfantul Isaac Sirul spune ca cel care vrea sa fie izbavit de frica trebuie sa se roage mai intai sa castige smerenia: "Cu cat inmulteste rugaciunea, cu atat se smereste mai mult in inima sa. (...) Iar cand omul se smereste, indata il inconjoara mila si atunci inima simte ajutorul lui Dumnezeu si afla in el o putere de incredere ce se misca in ea".
Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca "cel ce se teme de Domnul nu are frica de asaltul dracilor, nici de neputincioasele lor atacuri, dar nici de amenintarile oamenilor rai".
Toata jurisdictia omenirii se bazeaza pe faptul ca omul se poate detasa de rau fiindu-i frica de pedeapsa!
Caci, "de crezi ca Dumnezeu poarta grija de tine, pentru ce te ingrijesti de cele vremelnice si de trebuintele trupului tau ? (...) Arunca grija ta asupra Domnului, si El te va hrani (Pilde 3, 25).
Si nu te vei infricosa de spaima ce vine asupra ta"; "apropie-te, zice, ca sa nadajduiesti intru Mine, si te vei odihni de orice lucru si de orice teama". (Sfantului Isaac Sirul)
Asadar, precum se intelege, frica isi are radacina in atasamentul omului fata de lucruri si patimi, in orgoliul lui nemasurat, in lipsa de iubire si in lipsa de credinta!
Asadar, precum se intelege, frica isi are radacina in atasamentul omului fata de lucruri si patimi, in orgoliul lui nemasurat, in lipsa de iubire si in lipsa de credinta!
Sfantul Pavel amintea, in Epistola catre evrei, ca "insusi Dumnezeu a zis: Nu te voi lasa, nici nu te voi parasi"; pentru aceea, putem zice cu credinta tare: "Domnul este intr-ajutorul meu; nu ma voi teme !" (Evr. 13, 5-6)
Evident, nu credinta in sine il scapa pe om de frica, ci ajutorul lui Dumnezeu, venit ca raspuns la credinta in El, il sprijina si-l intareste, raspuns obtinut prin rugaciune curata!
Sfantul Isaac Sirul spune ca cel care vrea sa fie izbavit de frica trebuie sa se roage mai intai sa castige smerenia: "Cu cat inmulteste rugaciunea, cu atat se smereste mai mult in inima sa. (...) Iar cand omul se smereste, indata il inconjoara mila si atunci inima simte ajutorul lui Dumnezeu si afla in el o putere de incredere ce se misca in ea".
Conform Apostolului Ioan, "orice om poate birui frica prin iubire, caci "in iubire nu este frica",(l In 4, 18).
Sfantul Ioan Scararul arata ca, "cel ce s-a umplut de iubire este fara frica".
Desi putem extinde vindecarea fricii la iubirea aproapelui, aici este
vorba, mai intai de toate, despre iubirea lui Dumnezeu, cea care inlatura din sufletele noastre frica lumeasca .
Prin iubirea lui Dumnezeu omul primeste increderea aceea necesara pentru a invinge frica!
Omul poate astfel scapa de toate fricile lumi, frici patimase, de care este necesar sa se debaraseze spre a face loc in sufletul sau acelei
frici virtuase care este frica de Dumnezeu.
Caci frica de Dumnezeu este o virtute !
Sfintele Scripturi, ca si Sfintii Parintii, o prezinta ca fiind o conditie a mantuirii.
Sfantul Ioan Casian spune: "inceputul mantuirii noastre si al priceperii este, dupa Scriptura, frica de Dumnezeu!"
Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Aveti o comoara nepretuita, mai presus de toate bogatiile (...): frica de Dumnezeu".
Sfantul Ioan Casian spune: "inceputul mantuirii noastre si al priceperii este, dupa Scriptura, frica de Dumnezeu!"
Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Aveti o comoara nepretuita, mai presus de toate bogatiile (...): frica de Dumnezeu".
Asadar, remediul incontestabil al fricii ramane... frica de Dumnezeu!
La simtirea fricii de Dumnezeu ajungem insa potrivit nivelului nostru de duhovnicie.
La inceput, ceea ce ne domina, este frica de pedeapsa, si frica asta este corespunzatoare unui stadiu de "debut" al vietii noastre duhovnicesti, caci "inceputul intelepciunii este frica de Domnul" (Ps.110, 10; cf. Pilde l, 7; 9, 10).
Toata jurisdictia omenirii se bazeaza pe faptul ca omul se poate detasa de rau fiindu-i frica de pedeapsa!
Crestinul, prin frica de Dumnezeu, poate nutri speranta intr-o rasplata - primita aici sau in viata de dincolo - precum si capatarea iubirii lui Dumnezeu.
"Daca tinde asadar cineva catre desavarsire - scrie Sfantul Ioan Cassian - " de la acea prima treapta de teama, despre care am spus ca in mod propriu este o stare de robie (...), inaintand de pe o treapta pe alta, se va urca pe aceea a sperantei (...), catre a treia treapta, a fiilor, treapta dragostei (...). De aceea, sa ne straduim sa ne ridicam cu desavarsita ardoare a mintii de la aceasta teama la speranta, iar de la speranta la dragostea de Dumnezeu si de virtuti".A doua etapa a fricii de Dumnezeu vizeaza desavarsirea
caci tine de iubirea desavarsita!
caci tine de iubirea desavarsita!
Dupa cum spune Clement Alexandrinul, "nu te (mai) temi de Dumnezeu, ci te temi sa nu cazi din harul lui Dumnezeu".
"Cel ce va fi intarit in desavarsirea dragostei, trebuie sa se ridice pe o treapta mai inalta, si anume la acea sublima teama a dragostei, pe care n-o zamisleste nici frica de pedeapsa, nici dorinta de rasplata, ci maretia iubirii, prin care Fiul Il respecta pe prea ingaduitorul Sau Tata, sau fratele pe frate, sau prietenul pe prieten, sau sotia pe sot, cu simtamant deplin, de vreme ce aceasta nu de cearta si de bataia lui se teme, ci de o usoara slabire a afectiunii, simtamant pornit dintr-un devotament intotdeauna curat, manifestat nu numai in vorbe, ci si in toate faptele, cu grija ca nu cumva sa se ofileasca catusi de putin floarea dragostei lui". Sf. Ioan Cassian
"Cel ce va fi intarit in desavarsirea dragostei, trebuie sa se ridice pe o treapta mai inalta, si anume la acea sublima teama a dragostei, pe care n-o zamisleste nici frica de pedeapsa, nici dorinta de rasplata, ci maretia iubirii, prin care Fiul Il respecta pe prea ingaduitorul Sau Tata, sau fratele pe frate, sau prietenul pe prieten, sau sotia pe sot, cu simtamant deplin, de vreme ce aceasta nu de cearta si de bataia lui se teme, ci de o usoara slabire a afectiunii, simtamant pornit dintr-un devotament intotdeauna curat, manifestat nu numai in vorbe, ci si in toate faptele, cu grija ca nu cumva sa se ofileasca catusi de putin floarea dragostei lui". Sf. Ioan Cassian
Asadar, incepand din acel moment, nu te mai stapaneste nici frica de pedeapsa si nici gandul la vreo rasplata viitoare ci doar frica de a nu pierde iubirea lui Dumnezeu!
"Intelepciunea are doua capete : primul este frica de Dumnezeu si cel mai de sus este dragostea de Dumnezeu, caci toata fapta buna se incepe cu frica lui Dumnezeu si se termina in dragostea lui Dumnezeu, care este legatura desavarsirii si cea mai inalta fapta buna.
Dumnezeu cel inchinat in Treime, Parintele, Cuvantul si Duhul Sfant, Treimea cea de o fiinta si nedespartita si Preacurata Lui Maica si toti sfintii sa ne fie in ajutor, sa nu uitam frica lui Dumnezeu si sa pazim poruncile Lui. Amin."
Dumnezeu cel inchinat in Treime, Parintele, Cuvantul si Duhul Sfant, Treimea cea de o fiinta si nedespartita si Preacurata Lui Maica si toti sfintii sa ne fie in ajutor, sa nu uitam frica lui Dumnezeu si sa pazim poruncile Lui. Amin."
pr Cleopa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu