Duminica a 6-a după Paşti
Ioan 9, 1-38
În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere.
Şi ucenicii Lui L-au întrebat zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit,
acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici acesta
n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui
Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Care M-a
trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât
cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos
şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a
zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuieşte:
trimis. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei
care-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce
şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci
seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au
deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină,
a uns ochii mei şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te
spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este
Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese
oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a
deschis ochii. Deci, iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el
le-a zis: Tină a pus pe ochii mei şi m-am spălat şi văd. Însă unii
dintre farisei ziceau: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine
sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea
minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăşi: Dar tu
ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că Proroc este.
Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au
chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este
fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el
acum? Au răspuns, însă, părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul
nostru şi că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau
cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în
vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui
pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale ca, dacă
cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă.
De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au
chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui
Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta este păcătos. A răspuns deci acela:
Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu că, fiind orb, acum văd. Deci
i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus
acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi
voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti
ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că
Dumnezeu a vorbit cu Moise, dar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A
răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi
de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i
ascultă pe păcătoşi; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face
voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis
cineva ochii unui orb din naştere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu,
n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut
tot şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au
dat afară şi, găsindu-l, l-a întrebat: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El
a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis
Iisus: L-ai şi văzut! Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este. Iar el a
grăit: Cred, Doamne! şi s-a închinat Lui.
Un orb din nastere primeste vindecare de la Hristos. Ucenicii auzind ca acesta nu a vazut niciodata, ii cer socoteala Invatatorului: "Cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?" (Ioan 9, 2).
Intrebarea apostolilor cu privire la pacatele orbului este fara sens, daca tinem seama ca acesta nu vazuse niciodata. Daca orbirea ar fi fost cauzata de propriile pacate, atunci acestea ar fi trebuit savarsite inainte de nasterea sa, deci intr-o alta viata. Ori credinta in reincarnare este straina de invatatura Bisericii.
Referitor la pacatele parintilor, exista credinta ca noi le mostenim, o credinta care nu este conforma cu Sfanta Scriptura. Cei care impartasesc o astfel de credinta ajung sa afirme ca un copil se naste cu un anumit handicap din cauza pacatelor parintilor. Ce trebuie sa le spunem acestor persoane? Ca dupa cum nu mostenim vina lui Adam, tot astfel, nu mostenim nici pacatele parintilor. Dar dupa cum orice om vine la existenta cu o natura omeneasca imbolnavita din cauza caderii in pacat a lui Adam si Evei (nu poate scapa de moarte), tot asa parintii pot transmite copiilor inclinatii spre patimi, dar in niciun caz pacatele lor personale.
Din Evanghelie aflam ca Mantuitorul le-a raspuns: "Nici acesta n-a pacatuit, nici parintii lui, ca sa se nasca orb, ci ca sa se arate lucrarile lui Dumnezeu in el" (In 9, 3). De aici reiese ca sunt evenimente in istorie, in viata noastra, care au ca scop descoperirea prezentei si lucrarii lui Dumnezeu.
Pe unii nu-i multumeste un astfel de raspuns, ba chiar ajung sa vada in ele o neputina a lui Dumnezeu. Afirma ca daca Dumnezeu ar fi fost atotputernic, nu ar fi ingaduit ca un om sa se nasca orb. Si-ar fi aratat puterea lucrarii Sale in alt chip. E adevarat ca Dumnezeu ar fi putut sa faca si acest lucru, ca doar prin puterea Sa, Marea Rosie a fost despartita in vremea lui Moise. Dar si in astfel de cazuri, omul despartit de Dumnezeu, ar fi gasit semnelor minunate explicatii logice, le-ar fi inclus in categoria fenomenelor naturale.
Dupa cum fariseii nu pun intrebari celui orb si parintilor acestuia pentru a se convinge de interventia minunata a lui Dumnezeu, ci pentru a o exclude, tot asa si noi, nu incetam sa cerem explicatii despre existenta si lucrarea Sa, nu pentru a crede in El, ci pentru a-L respinge. E bine sa retinem ca fariseii, invatatii timpului respectiv, nu-L recunosc pe Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu, ba chiar Il socotesc om pacatos, in vreme ce orbul vindecat spune: "Daca este pacatos, nu stiu. Un lucru stiu: ca fiind orb, acum vad" (Ioan 9, 25).
Adrian Cocosila
Intrebarea apostolilor cu privire la pacatele orbului este fara sens, daca tinem seama ca acesta nu vazuse niciodata. Daca orbirea ar fi fost cauzata de propriile pacate, atunci acestea ar fi trebuit savarsite inainte de nasterea sa, deci intr-o alta viata. Ori credinta in reincarnare este straina de invatatura Bisericii.
Referitor la pacatele parintilor, exista credinta ca noi le mostenim, o credinta care nu este conforma cu Sfanta Scriptura. Cei care impartasesc o astfel de credinta ajung sa afirme ca un copil se naste cu un anumit handicap din cauza pacatelor parintilor. Ce trebuie sa le spunem acestor persoane? Ca dupa cum nu mostenim vina lui Adam, tot astfel, nu mostenim nici pacatele parintilor. Dar dupa cum orice om vine la existenta cu o natura omeneasca imbolnavita din cauza caderii in pacat a lui Adam si Evei (nu poate scapa de moarte), tot asa parintii pot transmite copiilor inclinatii spre patimi, dar in niciun caz pacatele lor personale.
Din Evanghelie aflam ca Mantuitorul le-a raspuns: "Nici acesta n-a pacatuit, nici parintii lui, ca sa se nasca orb, ci ca sa se arate lucrarile lui Dumnezeu in el" (In 9, 3). De aici reiese ca sunt evenimente in istorie, in viata noastra, care au ca scop descoperirea prezentei si lucrarii lui Dumnezeu.
Pe unii nu-i multumeste un astfel de raspuns, ba chiar ajung sa vada in ele o neputina a lui Dumnezeu. Afirma ca daca Dumnezeu ar fi fost atotputernic, nu ar fi ingaduit ca un om sa se nasca orb. Si-ar fi aratat puterea lucrarii Sale in alt chip. E adevarat ca Dumnezeu ar fi putut sa faca si acest lucru, ca doar prin puterea Sa, Marea Rosie a fost despartita in vremea lui Moise. Dar si in astfel de cazuri, omul despartit de Dumnezeu, ar fi gasit semnelor minunate explicatii logice, le-ar fi inclus in categoria fenomenelor naturale.
Dupa cum fariseii nu pun intrebari celui orb si parintilor acestuia pentru a se convinge de interventia minunata a lui Dumnezeu, ci pentru a o exclude, tot asa si noi, nu incetam sa cerem explicatii despre existenta si lucrarea Sa, nu pentru a crede in El, ci pentru a-L respinge. E bine sa retinem ca fariseii, invatatii timpului respectiv, nu-L recunosc pe Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu, ba chiar Il socotesc om pacatos, in vreme ce orbul vindecat spune: "Daca este pacatos, nu stiu. Un lucru stiu: ca fiind orb, acum vad" (Ioan 9, 25).
Adrian Cocosila
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu