PRIVIND CU OCHI DUHOVNICESTI

Vederea, ce simt pretios!

Cate frumuseti a lasat Domnul pe pamant! Si vederea ne-a dat-o ca noi sa putem observa si intelege, admira si glorifica astfel lucrarea Sa!

Vederea in sine este aidoma unui aparat foto: realizand o imagine si atat. Vederea, fara analiza, fara trecerea imaginii prin filtrul sentimentelor ... este neesentiala.

Vederea duhovniceasca este si mai complexa, caci ea implica vederea de dincolo de imagine si de dincolo de sentimentele strict umane, pe care le traieste omul gratie analizei pe care o face creierul omenesc. 

Este vederea lui Dumnezeu in toate cele ce sunt!

Evanghelia ce ni se propune astazi este relatarea continuarii discutiei lui Iisus cu fariseii, dupa vindecarea orbului din nastere.
 Si a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înţeles ce înseamnă cuvintele Lui. A zis deci iarăşi Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.
Ioan 9, 39-41 şi 10, 1-9

Iata ce ne spune despre aceasta Sf.Ioan Gura de Aur:

„Aici Iisus Hristos le arată evreilor că ceea ce priveau ei ca un subiect foarte mare de slavă şi de laudă, va fi pricina unei pedepse aspre la care vor fi condamnaţi. Ei mîngîie pentru orbirea lui pe orbul din naştere. 
Apoi vorbeşte despre orbirea lor; căci, de teamă ca ei să nu spună: "dacă noi nu te urmăm, dacă nu te credem, aceasta nu este din cauză că noi sîntem orbi, ci fiindcă ne temem de tine ca de un înşelător", El nu le vorbeşte decît despre acest subiect.
 
Şi nu fără motiv a arătat evanghelistul că, cîţiva dintre fariseii, care erau cu Iisus, au înţeles aceste cuvinte şi i-au zis: „Nu cumva şi noi sîntem. orbi?” Aceasta pentru a face să se vadă că erau aceiaşi care s-au retras mai înainte să-l urmeze, şi care au aruncat cu pietre în el. Căci unii îl urmau prin felul de a cîştiga; la fel şi ei îl părăseau şi se întorceau uşor împotriva lui. 
Prin ce dovedeşte Iisus Hristos că el nu este un înşelător şi un şarlatan, ci păstorul? O face punîndu-le pe unele împotriva altora şi pe semnele păstorului şi pe ale şarlatanului, prin care le dă mijlocul de a cunoaşte adevărul şi de a-l cerceta. Şi mai întîi, el arată ce este furul şi tîlharul spunînd aşa chiar prin Scripturi.
„Adevărat, adevărat zic vouă: Cel care nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tîlhar” (Cap. 10,1). 
Vedeţi fraţilor semnele tîlharului: mai întîi, el nu intră ziua, nici pe faţă; în al doilea rînd, el nu intră prin autoritatea Scripturilor, căci, a intra prin Scripturi, înseamnă a intra prin uşă. 
Apoi, Mîntuitorul îi arată aici pe proorocii mincinoşi, pe păstorii falşi, care au fost înainte de el, şi pe cei care trebuie să-l urmeze: Antihrist, falşii hristoşi, Iuda, Teuda (Fap. 5,36) şi toţi ceilalţi din această specie; şi cu dreptate numeşte el Scripturile uşă.

... 

Divinul Mîntuitor a spus foarte bine: „Care urcă" şi nu care intră: ceea ce arată fapta unui hoţ care face eforturile sale pentru a trece un zid şi nu încetează de a se expune la pericole. Vedeţi acest portret al hoţului? 

Dar acum învăţaţi ceea ce înseamnă păstor. „Iar cel care intră pe uşă păstor este oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui şi oile sale le cheamă pe nume şi le mîna afară . Şi cînd le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui”

Apoi, mi se pare că orbul este desemnat aici, pentru că Iisus l-a chemat atunci cînd era în mijlocul evreilor, şi acesta a auzit glasul lui şi l-a recunoscut. „Iar după un străin, ele nu merg, ci vor fugi de la el, pentru că nu cunosc glasul străinilor” . 

In acest loc Iisus Hristos vorbeşte despre cei ce l-au urmat pe Teuda sau pe Iuda (Fap. 5,36) despre care este scris că toţi cei ce au crezut în ei, s-au risipit, sau şi despre hristoşii falşi care vor trebui să-i înşele pe mulţi oameni după aceea. Şi de teamă ca fariseii să nu zică că el era unul din aceşti falşi hristoşi face să se vadă că el era cu totul deosebit de ei.

...

 După aceea dumnezeiescul Mîntuitor aduce încă un mijloc de a-l recunoaşte pe păstor şi pe năimit. „Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oi. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sînt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte” . 

Prin aceste cuvinte Iisus Hristos arată că El este egal cu Tatăl Său în putere şi în autoritate; căci El însuşi este păstorul, căruia îi aparţin oile.

Nu vedeţi dragii mei ascultători, că în parabole Iisus Hristos vorbeşte într-un fel mai înalt, fiindcă vorbirea este mai ascunsă şi mai tainică, şi nu dă ocazie ascultătorilor să critice, caci „Cel plătit vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte”. Aceasta au făcut falşii hristoşi; dar adevăratul Hristos a făcut tocmai contrarul; atunci cînd l-au prins, el a zis: „Deci dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă, ca să se împlinească cuvîntul spus de El: Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe niciunul” (Ioan 18,8,9). 

Se poate înţelege în acest loc lupul duhovnicesc, căruia Iisus Hristos nu i-a îngăduit să răpească oile. Acela nu este numai un lup, ci încă şi un leu: „Diavolul umblă răcnind ca un leu, căutînd pe cine să înghită” (1 Petru, 5,8). El este şarpele şi dragonul: „Călcaţi peste şerpi şi peste scorpii” (Luc. 10,19).