O INTREBARE IN ZIUA INALTARII:

Ce inseamna "cred in Dumnezeu" ?
Cred cumva ca Dumnezeu exista ? 
Aceasta nu este neaparat o virtute; si diavolul crede, dar crede cu teama si cu cutremur si nu iese nimic mantuitor din asta, pentru ca cel rau nu are disponibilitatea launtrica de a se schimba. 
Credinta mea in Dumnezeu este mai curand un angajament de viata. 

Intre a cunoaste ceva si a cunoaste pe Cineva este o mare diferenta; aceeasi este si intre credinta ca Cineva exista si credinta in El. 

Cred in Cineva, adica ma investesc cu incredere in El, in viata Lui, din care ma impartasesc.
A crede in Dumnezeu inseamna TRANSFER de viata dinspre El spre mine. 

Sigur, buletinul nostru de identitate crestin este Crezul, Simbolul de credinta care spune precis in CINE credem. 

Dar Crezul se traieste cu rugaciune si nu doar se spune cu intelectul. Invat sa spun Crezul pentru ca Il marturisesc in lume pe Cel care da viata, Unicul Viu In SINE INSUSI si de la care avem toti viata. 

Si atunci inteleg ca mantuirea este conectarea,

bransarea mea la Sursa de viata, din care curge si in mine nestricaciunea proprie lui Dumnezeu.
Tot ceea ce facem in viata - rugaciunea, faptele bune, mersul la Biserica - daca nu apuca sa ma schimbe, sa ma transforme, raman sterile si nu imi aduc suflarea vesniciei in mine. 
Atitudinea launtrica este de rugatoare cautare a Celui Care are toata priceperea sa ma poarte acolo unde eu nu as ajunge singur, la o implinire personala mai vie decat orice "trait din plin" al vietii pe care mi l-as putea imagina eu.
Credinta mea este bucuroasa pentru ca, pe masura ce ma impartasesc din prezenta lui Dumnezeu, cele din launtrul meu de bucura. Ma bucur cu fiinta mea, cu trairea mea, ma bucur intru bucuria lui Dumnezeu, parinteasca, mangaind un suflet care iese la Lumina.

Pr. Răzvan

Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin. Luca 24, 36-53