INCERCARILE VIETII

... isi au rostul lor.

De cate ori nu l-am rugat pe Dumnezeu sa ne scape de anume nelinisti, de probe ale vietii pe care intuiam ca trebuie sa le trecem!? 
Numai ca tocmai acele intamplari din viata noastra ne sunt de folos!

Doar Domnul stie de ce ni le pune inainte!

De ce boala, de ce tristeti, de ce pierderi, de ce tradari...
Dincolo de ele este mereu un adevar despre noi.  
De ce ni se ia ce ne este drag? Poate pentru ca acel "drag" l-am pus inaintea lui Dumnezeu si pentru el nu am multumit Lui, sau poate nu l-am pretuit destul...
De ce oare avem pe cate cineva in preajma pe care il detestam? Poate pentru ca trebuie sa invatam sa iubim si altfel, dincolo de iubirea egoista!
De ce oare se intampla sa fim furati de averea noastra? Poate pentru ca punem prea mult pret pe ea!
De ce oare suntem inselati? Poate pentru ca nu am pretuit destul momentele de sinceritate si iubire... sau am inselat si noi cumva... poate chiar pe noi insine...
Nu am sugerat aici chiar toate motivele reale, dar fiecare ar putea gasi, dincolo de intamplarile grele din viata, rostul necazurilor in modelarea sufletului caci, pana la urma... doar el conteaza!
Explicatia sta mereu in analiza constiintei, acolo unde sta asezat Dumnezeu!

Azi, cu doua zile inainte de sarbatoarea Inaltarii Mantuitorului la Ceruri, evanghelia propusa ni-L infatisaza tulburat, trist! 

Dumnezeu, intrupat in omul Iisus, trecea prin firestile stari pe care orice om le simte in fata incercarii!

Stia ce urma: si tradarea, si ura, si lepadarile, suferinta si moartea ... Dar stia si ca suferinta ce i se punea inainte era necesara pentru implinirea misiunii Sale...

Mantuitorul este exemplul ce ni se pune inainte. 

Desi Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, El s-a intrupat ca om si ca om a suferit, ca om a invins moartea!

Credinta ca Dumnezeu Tatal, in iconomia Sa, stie ce ne trebuie, ne ajuta sa trecem toate probele, indiferent cat de grele ar fi ele! Nu primim niciodata mai mult decat am putea duce!

Deci fariseii ziceau între ei: Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El. Şi erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare. Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit şi i-a spus la Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti. Acum sufletul Meu e tulburat, şi ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă, de ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta. Părinte, preaslăveşte-Ţi numele! Atunci a venit glas din cer: Şi L-am preaslăvit şi iarăşi Îl voi preaslăvi. Iar mulţimea care sta şi auzea zicea: A fost tunet! Alţii ziceau: Înger I-a vorbit! Iisus a răspuns şi a zis: Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi. Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine. Iar aceasta zicea, arătând cu ce moarte avea să moară. I-a răspuns deci mulţimea: Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; şi cum zici Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat? Cine este acesta, Fiul Omului? Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei. Ioan 12, 19-36