POGORAREA DUHULUI SFANT

Pogorarea Duhului Sfant s-a petrecut la 10 zile dupa Inaltarea la cer a Mantuitorului.
Dumnezeu Omul avea sa patrunda in intimitatea Sfintei Treimi!  

De acolo, in deplina cunostinta a umanului, avea sa reverse asupra noastra sfintirea prin puterea Duhul Sfant, Cea de-a treia Persoana a Divinitatii intreit sfinte.
Daca Fiul nu s-ar fi intrupat, distanta de necuprins dintre omenire si Dumnezeu ar fi ramas aceeasi si intre Duhul Sfant si ea. 

Prin intrupare insa Dumnezeu s-a apropiat cu desavarsire de noi, dar puterea dumnezeiasca nu ne putea fi transmisa decat daca natura Sa umana se aseza in sanul dumnezeirii.
Dupa intrupare - cata vreme Fiul lui Dumnezeu ca om nu s-a inaltat in locul Dumnezeirii - nu a existat acea sursa perfecta si sfanta a transmiterii Duhului catre oameni. 

Inaltandu-se, El a realizat aceasta mistica lucrare! 

"Dar Eu va spun adevarul: Va este de folos sa Ma duc Eu. Caci daca nu Ma voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, iI voi trimite la voi” (Ioan 16, 7).
 

Chiar si in viata noastra de zi cu zi exista trairi in duh, asemenea momentului mistagogic al Pogorarii.
Filosoful francez Louis Lavelle remarca ca prezenta fizica a unei persoane in viata noastra ne face sa ignoram particularitatile sale spirituale; calitatile sale, chiar genialitatea sa, se estompeaza pana la disparitie prin convietuirea in intimitate, persoana aceea devenind absolut comuna pentru noi. Caci trairea prea apropiata, trupeasca, inabuse trasaturile spirituale ale fiintelor din preajma nostra, ajungand sa le vedem si sa le judecam doar dupa trup.

Se pare ca doar atunci cand nu mai vedem trupul reusim sa contemplam ceea ce este dincolo de fizic, adica spiritul. Caci noi, oamenii, nu simtim decat rar profunzimea tainei, a darului facut de Dumnezeu noua prin intalniri, dar care exista in fiecare persoana cu care viata noastra se intersecteaza! 

Este necesara asadar o distantare cu trupul ca sa depasim obisnuinta care ne diminueaza capacitatea de a ne bucura si de a contempla infinita minune a creatiei in oameni!

  ...

"De cate ori nu ni se umple inima de duiosie dupa ce ni s-a departat o persoana trupeste, intelegand abia acum toata dragostea ei fata de noi si regretand toata neintelegerea noastra fata de ea!

Aceasta inseamna ca acea persoana, departandu-ni-se trupeste, ne devine mai aproape, mai deschisa cu duhul ei, patrunzand de-abia acum inlauntrul nostru. Fuziunea sufleteasca se face deplin abia prin distantarea trupeasca. Iubirea are nevoie de o distantare trupeasca din cand in cand pentru intensificarea ei. Dar simtirea acestei apropieri sporite a celui plecat, cu marea amplificare de putere spirituala pe care o produce, nu este numai rodul amintirii sau in general al vreunui proces pur subiectiv, ci al comuniunii reale, dar netrupesti, cu cel plecat. Acela este acum cu duhul sau aproape, cu tot duhul sau, cum nu putea fi pana era aproape cu trupul.
Astfel, Duhul Sfant coborat peste apostoli, la zece zile dupa inaltarea Domnului la cer, este Duhul Lui, Duhul dumnezeiesc, in toata actualizarea puterilor Lui, prin El fiind cu mult mai aproape, in mod real mai aproape, ca in timpul vietii Sale pamantesti, insusi Iisus Hristos. Puterea Duhului Sfant, care este nedespartita de prezenta lui Iisus Hristos, a inflacarat si inflacareaza in toate timpurile curajul slujitorului Domnului, de a-L propovadui.
Iata de ce, tocmai in preajma inaltarii Sale, Iisus le spune ucenicilor: "Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh [...]. si iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.” (Matei 28, 19-20)."   Parintele Dumitru Staniloae

Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi, Căci Însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl. 
Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă. Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Acum credeţi? Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. Ioan 16, 23-33