Părintele Mihai Andrei Aldea ne explică:
Ce spune Dumnezeu despre Ziua de odihnă?!!
"Trebuie în primul rând să lămurim pe scurt un termen esențial, termenul sabat. Acesta tradus exact, inseamna „Odihnă” sau, mai pe larg, „Perioadă în care nu se muncește”. Sabatul este pur și simplu odihna dată de Dumnezeu poporului Său. Este evident, prin urmare, că poporul lui Dumnezeu va primi acest dar cu recunoștință și se va bucura de Odihna sfântă, care insa nu poate fi deplină aici, fiind doar o prefigurare a vieții veșnice întru Hristos.
Dar care este această zi de odihnă, Sâmbăta sau Duminica? Să ascultăm mărturia Sfintei Scripturi.
A patra din cele zece porunci cere respectarea Sabatului, Sâmbetei, ca zi de odihnă. E adevărat.
Dar pentru cine s-a dat oare această poruncă?
Ne spune Scriptura acest lucru? Da! Dumnezeu a zis lui Moise așa: „Spune fiilor lui Israel așa: Băgați de seamă să păziți zilele mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine și voi din neam în neam, ca să știți că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfințește. Păziți deci ziua de odihnă, căci ea este sfântă pentru voi. Cel ce o va întina, acela să fie omorât; tot cel ce va face într-însa vreo lucrare, sufletul acela va fi stărpit din poporul Meu. Șase zile să se lucreze, iar a șaptea este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât. Să păzească deci fiii lui Israel ziua odihnei, prăznuind ziua odihnei din neam în neam, ca legământ veșnic. Acesta este semn veșnic între Mine și fiii lui Israel, pentru că în șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, iar în ziua a șaptea a încetat și s-a odihnit”. (Ieșirea 31, 13-17).
Vedem deci, în primul rând, că Sabatul era pus ca semn veșnic între Dumnezeu și fiii lui Israel!
Spune undeva în Biblie că trebuie păzit acest semn și de cei care nu sunt evrei? NICĂIERI ÎN BIBLIE NU SCRIE CĂ UCENICII LUI HRISTOS TREBUIE SĂ ȚINĂ SÂMBĂTA!
Vedem deci, în primul rând, că Sabatul era pus ca semn veșnic între Dumnezeu și fiii lui Israel!
Spune undeva în Biblie că trebuie păzit acest semn și de cei care nu sunt evrei? NICĂIERI ÎN BIBLIE NU SCRIE CĂ UCENICII LUI HRISTOS TREBUIE SĂ ȚINĂ SÂMBĂTA!
Dacă vrem să înețelegem cu adevărat lucrurile, se pune, firesc, întrebarea: de când a început a se ține Sâmbăta ca zi de odihnă?
Și căutând în cartea Ieșirii, la capitolul 16, vedem că atunci când Dumnezeu a dat evreilor fugiți din Egipt mana, si le-a dat și porunca de care ei până atunci nu știau nimic, aceea de a ține Sâmbăta ca zi de odihnă. Atunci le-a spus Moise prima dată despre aceasta, și le-a explicat – căci nu înțelegeau de ce primesc mai multă mană Vinerea ca în celelalte zile – că trebuie să țină ziua a șaptea ca zi de odihnă. Avraam și toți Patriarhii până la Moise nu au ținut Sâmbăta!
De ce? Pentru că erau sub blestem – blestemul adus asupra omului de păcatul strămoșesc (1) - și; „prin urmare, nu puteau intra în odihna lui Dumnezeu”.
Și căutând în cartea Ieșirii, la capitolul 16, vedem că atunci când Dumnezeu a dat evreilor fugiți din Egipt mana, si le-a dat și porunca de care ei până atunci nu știau nimic, aceea de a ține Sâmbăta ca zi de odihnă. Atunci le-a spus Moise prima dată despre aceasta, și le-a explicat – căci nu înțelegeau de ce primesc mai multă mană Vinerea ca în celelalte zile – că trebuie să țină ziua a șaptea ca zi de odihnă. Avraam și toți Patriarhii până la Moise nu au ținut Sâmbăta!
De ce? Pentru că erau sub blestem – blestemul adus asupra omului de păcatul strămoșesc (1) - și; „prin urmare, nu puteau intra în odihna lui Dumnezeu”.
Pentru poporul evreu Dumnezeu pregătise o nouă posibilitate de ieșire de sub blestem, prin Legământul făcut pe munții Garizim și Ebal (Deuteronom 10, 11-22 și 11, 1-32, apoi capitolele 12-30).
S-a pus atunci înaintea urmașilor lui Avraam, Isaac și Iacob, marii Profeți și Patriarhi, oamenii lui Dumnezeu, binecuvântarea și blestemul .
Dacă ar fi putut alege omul binecuvântarea... dar nu avea cum să fie așa, căci omul se pleacă spre cele rele din tinerețile lui.
De fapt, despre alegerea blestemului în locul binecuvântării a proorocit în Domnul și Moise, zicând: „Eu îi voi duce în pământul cel bun, unde curge lapte și miere, după cum M-am jurat părinților lor, și vor mânca, se vor sătura, se vor îngrășa, se vor îndrepta spre alți dumnezei și vor sluji acelora, iar de Mine se vor lepăda și vor călca legământul Meu, pe care l-am dat lor” (Deuteronom 31, 20).
De aceea și Dumnezeu a zis: „M-am jurat întru mânia Mea: nu vor intra întru odihna Mea!” (Psalmul 94, 12). Căci nu puteau să intre în odihna Mea! (Psalmul 94, 12).
Căci nu puteau să intre în odihna Sa cei care pururea alegeau cele rele în locul celor bune! Și aceștia erau cei mai buni dintre oameni! Cu atât mai mult nu puteau intra întru odihna lui Dumnezeu neamurile!
Iată de ce Dumnezeu a hotărât o Nouă Zi, la fel cum a dat o Lege Nouă, căci întru Hristos toate s-au făcut noi.
Bine, dar Apostolii și ceilalți creștini din primii ani ai Bisericii au ținut Sabatul? Nu. Caci Biblia ne arată clar că primii creștini nu serbau Sâmbăta ca zi a Domnului, ci Duminica!
Legea lui Dumnezeu interzice lucrarea în Zi de Odihnă.
Iată de ce Dumnezeu a hotărât o Nouă Zi, la fel cum a dat o Lege Nouă, căci întru Hristos toate s-au făcut noi.
Bine, dar Apostolii și ceilalți creștini din primii ani ai Bisericii au ținut Sabatul? Nu. Caci Biblia ne arată clar că primii creștini nu serbau Sâmbăta ca zi a Domnului, ci Duminica!
Legea lui Dumnezeu interzice lucrarea în Zi de Odihnă.
Care este lucrarea la care Hristos Dumnezeu ii chemase pe Apostoli? Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni (Marcu 1, 17). Iată deci lucrarea Apostolilor: aducerea oamenilor la Credință, vestirea Cuvântului lui Dumnezeu (2).
Și ce făcea Sfântul Apostol Pavel Sâmbăta? Era în biserică, la rugăciune, Frângerea pâinii (Liturghie) și agapă? Nu! El lucra!
Atunci, când era la rugăciune, la Frângerea păinii și agapă cu ceilalți creștini? Duminica!
Și ce făcea Sfântul Apostol Pavel Sâmbăta? Era în biserică, la rugăciune, Frângerea pâinii (Liturghie) și agapă? Nu! El lucra!
Atunci, când era la rugăciune, la Frângerea păinii și agapă cu ceilalți creștini? Duminica!
Iată, în Faptele Apostolilor, la capitolul 20, se arată foarte clar că Ziua cea obișnuită a creștinilor pentru Liturghie (Frângerea pâinii) era nu sâmbăta, ci Duminica. Căci a stat Sfântul apostol Pavel împreună cu sfinții ce-l însoțeau, Luca, Sosipatru, Aristarh, Secundus, Gaius, Timotei, Tihic și Trofim în Troa șapte zile! Și nu au săvârșit Liturghia nici sâmbăta, nici joia, nici în altă zi, ci Duminica!
De altfel, cum s-ar fi putut săvârși Liturghia Sâmbăta, în sinagogă, în mijlocul celor necredincioși? Sau cum ar fi putut participa Sfântul apostol Pavel la creștineasca prăznuire a Zilei Domnului, dacă era în sinagogă sau în alte locuri, propovăduind necredincioșilor? Nu putea. Nu putea să fie la slujba creștină câtă vreme era în adunarea celor necredincioși. Vedem astfel că mărturia Bibliei este limpede:
Sfinții Apostoli lucrau Sâmbăta la convertirea necredincioșilor, iar Duminica sărbătoreau cu Poporul lui Dumnezeu Ziua Domnului.
- Astfel, ei transformă cu obrăznicie cuvântul scris la Marcu 2, 28 spre a se potrivi scopului urmărit de ei.
În originalul Bibliei, în greaca veche, stă scris „ostekirios estin o ios tu antropon cai tu sabaton” . Tradus cuvânt cu cuvânt, versetul sună astfel: căci Domn este Fiul Omului și sabatului.
Cuvintele afirmă puterea lui Hristos și asupra Sâmbetei, ca Domn. Deci acest text vrea să arate că Hristos este Dumnezeu.
Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, sau la lună nouă, sau la sâmbete, care sunt umbră celor viitoare, iar trupul (este) al lui Hristos.Coloseni 2, 16-17
Legea Veche nu începe de fapt cu prescrpițiile date în timpul lui Moise, și nici nu se limitează la aceasta. Legea veche cuprinde și făgăduințele făcute lui Adam sau Avraam, de care unii rătăciți uită cu ușurință. Căci în făgăduința dată lui Avraam nu este nici Sabat, nici tăiere împrejur, nici altceva de acest fel. Dar este făgăduința venirii mântuirii și a Măntuitorului; și această făgăduință nu este doar acolo, ci în toată Legea Veche. Iar împlinirea făgăduinței este plinirea Legii: Făgăduințele au fost rostite lui Avraam și urmașului său... Care este Hristos.
Deci un testament întărit dinainte de Dumnezeu în Hristos nu desființează Legea, care a venit după patru sute treizeci de ani, ca să desființeze făgăduința. Căci dacă moștenirea este din Lege, nu mai este făgăduință, dar Dumnezeu I-a dăruit lui Avraam moștenirea prin făgăduință.
Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmașul, Căruia I s-a dat făgăduința, și a fost rânduită prin îngeri, în mâna unui mijlocitor... este deci Legea împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege care poate să dea viața, cu adevărat dreptatea ar veni din lege și atunci ar fi desființată făgăduința. Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca făgăduința să dea din credința în Iisus Hristos celor ce cred. (...) Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, ca să ne îndreptăm prin credință. Iar dacă a venit credința nu mai suntem sub călăuză (Galateni 3, 16-25).
Deci cum putea să fie Sfântul Apostol Pavel fără prihană după Legea cea Veche, decât prin aceea că Îl urma pe Hristos? De aceea a și putut zice că nu a greșit nici față de Lege, nici față de Templu: pentru că toate acestea erau călăuză spre Hristos. Și cea mai mare fidelitate față de călăuză este ca, urmând sfătuirea ei, să ajungi la Ținta dorită. Hristos. Și dacă ai ajuns la țintă, nu pleci mai departe, răstălmăcind sfaturile călăuzei, ca un orb care nu poate ieși de sub călăuză. Căci Hristos este Lumina Care a venit în lume să lumineze pe tot omul, iar Legea a fost doar călăuză spre El. Aceasta este de altfel altă dovedire a vinovăției adventiștilor, care țin părți din Lege, pretinzând în același că sunt cu Hristos. Ca și când ai putea fi în același timp pe drumul spre Ierusalim și în același timp să te afli și în mijlocul Ierusalimului. Ori ești pe drum către țintă, adică sub călăuză, ori ești la țintă, și nu mai ai nevoie de vechea călăuză, care și-a împlinit menirea, aducându-te la țintă. Și că Legea este sfântă și bună și dreaptă tocmai prin aceasta o dovedim, prin faptul că a reușit cu adevărat să și împlinească menirea și să ne ducă la Hristos. Și că tot ce am arătat mai sus e adevărat o dovedește însuși Sfântul Apostol Pavel, cel invocat nedrept de adventiști, când spune: „Eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește întru mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine. Nu lepăd harul lui Dumnezeu; căci dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar” (Galateni 2, 19-21).
Lumina Adevărului – preot Mihai-Andrei Aldea – Editura Christiana Bucuresti 2007
„În vremea aceea mergea Iisus într-o zi de sâmbătă printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit și au început să smulgă spice și să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui:
Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmașul, Căruia I s-a dat făgăduința, și a fost rânduită prin îngeri, în mâna unui mijlocitor... este deci Legea împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege care poate să dea viața, cu adevărat dreptatea ar veni din lege și atunci ar fi desființată făgăduința. Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca făgăduința să dea din credința în Iisus Hristos celor ce cred. (...) Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, ca să ne îndreptăm prin credință. Iar dacă a venit credința nu mai suntem sub călăuză (Galateni 3, 16-25).
Deci cum putea să fie Sfântul Apostol Pavel fără prihană după Legea cea Veche, decât prin aceea că Îl urma pe Hristos? De aceea a și putut zice că nu a greșit nici față de Lege, nici față de Templu: pentru că toate acestea erau călăuză spre Hristos. Și cea mai mare fidelitate față de călăuză este ca, urmând sfătuirea ei, să ajungi la Ținta dorită. Hristos. Și dacă ai ajuns la țintă, nu pleci mai departe, răstălmăcind sfaturile călăuzei, ca un orb care nu poate ieși de sub călăuză. Căci Hristos este Lumina Care a venit în lume să lumineze pe tot omul, iar Legea a fost doar călăuză spre El. Aceasta este de altfel altă dovedire a vinovăției adventiștilor, care țin părți din Lege, pretinzând în același că sunt cu Hristos. Ca și când ai putea fi în același timp pe drumul spre Ierusalim și în același timp să te afli și în mijlocul Ierusalimului. Ori ești pe drum către țintă, adică sub călăuză, ori ești la țintă, și nu mai ai nevoie de vechea călăuză, care și-a împlinit menirea, aducându-te la țintă. Și că Legea este sfântă și bună și dreaptă tocmai prin aceasta o dovedim, prin faptul că a reușit cu adevărat să și împlinească menirea și să ne ducă la Hristos. Și că tot ce am arătat mai sus e adevărat o dovedește însuși Sfântul Apostol Pavel, cel invocat nedrept de adventiști, când spune: „Eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește întru mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine. Nu lepăd harul lui Dumnezeu; căci dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar” (Galateni 2, 19-21).
Lumina Adevărului – preot Mihai-Andrei Aldea – Editura Christiana Bucuresti 2007
Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta.
Iar El le-a zis:
Oare n-ați citit ce-a făcut David când au flămânzit el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa Domnului și a mâncat pâinile punerii-înainte, pe care nu se cuvenea lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? Sau n-ați citit în Lege că preoții, sâmbetele, în templu, calcă legea sâmbetei și sunt fără de vină? Ci grăiesc vouă că aici se află Acela care este mai mare decât templul. Dacă știați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă»,
n-ați fi osândit pe cei nevinovați. Pentru că Fiul Omului este Domn și al sâmbetei.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu