GERMINATIA CUVANTULUI

Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieşit semănătorul să semene.  
 
Asa cum spuneam ieri, oamenilor simpli Domnul le vorbea deschis dar, cum in acel moment erau prezenți și fariseii cei vicleni, le grăiește în pilde, ca unde nu vor înțelege să întrebe și să învețe. Nu se cuvenea să arunce mărgăritarele înaintea porcilor!
Domnul  întâi spune o pilda care îi face pe ascultători mai atenti.

Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat.
 
Devine clar ca Semănătorul este Domnul, iar sămânța pe care o seamănă este cuvântul. 
Când spune  „a ieșit”, nu face nici o referire la loc căci El se află pretutindeni, ieșirea Sa este din sânurile părintești, la întruparea Sa, atunci cand a venit din cer pe pământ. 
A ieșit asadar Domnul, a venit la noi fiindcă noi nu am putut să mergem la El. 
Umanitatea putea fi scoasă din acest cerc vicios al păcatelor doar de Unul care ar fi fost sfânt. Și cum niciunul dintre oameni nu era sfânt, a trebuit să vină cineva din cer.
Ar fi putut Domnul să trimită  un înger  sau mai mulți. Putea să trimită  heruvimi și serafimi, dar nu a făcut acest lucru. 
Părintele Ghelasie de la Frăsinei spune în scrierile sale că Lucifer, marele înger al lui Dumnezeu, înainte de cădere, s-ar fi supărat pe Dumnezeu că nu urma el să fie trimis în lume ca să se întrupeze. Dumnezeu Însuși a hotărât, mai înainte de facerea lumii, venirea Sa pe pământ și viețuirea ca om printre oameni.
Domnul nu a venit ca să secere… nici ca să ardă pământul pentru spinii crescuti, ci a venit ca să se semene pe Sine. Și proorocii au semănat, dar nu sămânța lor, ci pe cea a lui Dumnezeu. 
Iisus Hristos vine să semene „sămânța Sa”.  

Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc;
Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat.
 
Iata ca semințele cuvantului au căzut  pe drumul bătătorit, adica peste cei trândavi și leneși, care nicidecum nu primesc cuvântul lui Dumnezeu, pentru că mintea lor este un drum prea călcat, bătătorit  și aspru și nicidecum arat. De la aceștia, cuvântul este răpit de „păsările cerului” – adică de duhurile cele din văzduh, care sunt dracii.

Locul pietros ii reprezinta pe cei care au auzit cuvântul dar, din pricina neputinței lor de a se împotrivi ispitelor și necazurilor, si-au vândut mântuirea. 

Prin „s-a ivit soarele” trebuie să înțelegem ispitele, pentru că ispitele îi arată (ii vădesc) pe oameni, îi descoperă asa cum sunt, precum soarele descoperă cele ascunse. De aceea omul se cunoaște la necaz si se descopera atunci când are putere multă si bani. 

Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit.

Aici este vorba de cei in care cuvantul sfant al lui Dumnezeu nu germineaza, nu sporeste, fiind inabusit de griji de tot felul.
Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci.
 
Iata ca 3 părți de sămânță s-au pierdut deja și numai a patra parte a rodit, căci puțini sunt cei ce se mântuiesc (Luca 13, 23-28). 
Dar ne arată Domnul și „pământul cel bun”, dându-ne nouă nădejde.
Căci chiar pietros de ar fi sufletul cuiva, sau pe lângă drum (cale) de ar fi , ori spinos de ar fi, este cu putință sa devina si el pământ bun. 
Nu toți cei care primesc cuvântul lui Dumnezeu il si lucrează prin fapte bune, dupa cum nu toti care il lucreaza au același rod. 
Unii, foarte puțini, lucrează în mod desăvârșit, prin neagoniseală și nevoință preaînaltă. 
Aceștia sunt cei care rodesc 100. Ei sunt sfinții. 
Cei care rodesc 60 sunt călugării care, ca lucrători buni, petrec în mănăstire, în viața de obște. 
Iar ceilalți care rodesc 30 sunt mirenii; ei au ales, pe cât este cu putință, sa lucreze cu osârdie faptele cele bune.
Dumnezeu  pe toți ii primește - și pe cei ce fac lucruri mici și pe cei ce le fac pe cele mari, și pe cei de la mijloc.

Cine are urechi de auzit să audă.

Domnul pune apoi o conditie: această pildă o pot intelege cei care au urechi duhovnicești. Caci mulți au urechi dar nu toti pot auzi si cuvantul lui Dumnezeu!
Amin

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Iată, a ieșit semănătorul să semene. Și, pe când semăna, unele semințe au căzut lângă drum și au venit păsările și le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult, și îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arșiță și, neavând rădăcină, s-au uscat. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut și le-au înăbușit. Altele au căzut pe pământ bun și au dat rod: una o sută, alta șaizeci, alta treizeci. Cine are urechi de auzit să audă.”