SFANTA SI MAREA ZI DE LUNI - POMENIREA BLANDULUI IOSIF SI A SMOCHINULUI NERODITOR

Perioada Deniilor, din Saptamana Mare, este pe cat de trista pe atat de speciala,  frumoasa chiar, daca cuvantul acesta poate fi folosit, in contextul unei intristari desavarsite, "ca o coroana in care alaturi de spini sunt si flori"!

Deniile se savarsesc incepand din seara Floriilor, pana in Vinerea Mare, cand se canta Prohodul Domnului. 

Cuvantul "denie" vine de la slavonescul "vdenie" si inseamna priveghere sau slujba nocturna. 

In Transilvania, intalnim cuvantul "straste" pentru denii. Acest termen are semnificatia de "patima". 

Expresia "a merge in strastii" insemna "a merge la denii" 

Deniile se savarsesc numai in doua saptamani din timpul unui an bisericesc si anume: in saptamana a cincea si a saptea din Postul Sfintelor Pasti. 

S-a pastrat denumirea de Denie pentru Utreniile din Saptamana Patimilor, pentru ca ele se savarsesc seara, potrivit troparului: 

"Iata, Mirele vine in miezul noptii..."..

IN SFANTA SI MAREA  ZI  DE LUNI,  

A inceput, de fapt, la vecernia de aseara, cand Biserica aduce  aminte  de Patriarhul Iosif, din Vechiul Testament. 

Aşa cum ne spune Vechiul Testament, Iacob, fiul lui Avraam, Dumnezeu i-a dăruit, prin cele doua sotii -Leea si Rahela - 12 fii și o fiica.

Rahela, a doua sotie a patriarhului Iacov - cel caruia Dumnezeu ii va schimba numele in ISRAEL - i-a nascut acestuia doi fii: pe Iosif si pe Veniamin. 

Toți cei 12 feciori ai lui Iacov erau voinici și sănătoși. 

Mergeau zilnic cu turmele la pășune.  

Dintre toti insa, cel mai așezat și mai cuminte era Iosif, cel de-al unsprezecelea fiu al lui Iacov!

El era cuminte, bun, cu dragoste de Dumnezeu şi ascultător faţă de părinţii lui. Tatăl lui îl iubea foarte mult şi i-a dăruit chiar şi o haină deosebită, care s-ar fi cuvenit sa fie dată primului său fiu, Ruben, fiul Leei. 

Fraţii lui îl invidiau şi invidia lor crescu mai mult atunci când Iosif le-a povestit visele pe care le avusese, în care fraţii săi şi tatăl său se închinau înaintea lui. 

Într-o zi, Iacov îl trimite pe Iosif la câmp, să vadă dacă fraţii săi şi turmele de animale sunt bine. Văzându-l pe Iosif venind, aceştia l-au prins şi l-au aruncat într-o fântână. 
S-a întâmplat insa ca pe acolo să treacă nişte negustori, care mergeau spre Egipt. Îndată ce i-au văzut, fraţii s-au sfătuit şi l-au vândut pe Iosif negustorilor pentru douăzeci de monede de argint. 

Apoi i-au luat haina sa cea frumoasă, au pătat-o cu sângele unui ied şi, întorcându-se acasă, i-au arătat-o tatalui lor, Iacov, spunându-i că Iosif fusese sfâşiat de nişte animale sălbatice. 

În Egipt, Iosif a fost vândut lui Putifar, una dintre căpeteniile de la curtea faraonului. 

Putifar a devenit foarte repede atât de mulţumit de Iosif, încât l-a pus mai-mare peste toate bunurile sale. Însă soţia lui Putifar l-a placut pe Iosif care insa nu s-a lasat sedus de ea asa ca femeia a început să spună minciuni despre Iosif şi acesta a fost aruncat în temniţă.

Peste un timp, faraonul a avut două vise care l-au tulburat foarte mult şi pe care nimeni nu a fost capabil sa i le talmaceasca.

Paharnicul faraonului, căruia Iosif îi tâlcuise un vis în închisoare, şi-a amintit atunci de Iosif. 

Faraonul l-a scos îndată pe Iosif din închisoare pentru a-i tâlcui şi visele lui.

„Se făcea“, i-a spus el lui Iosif, „că stăteam pe malul Nilului, când, deodată, au ieşit din apă şapte vaci grase urmate de şapte vaci slabe. Şi vacile slabe le-au mâncat pe cele grase. Apoi, dintr-o tulpină de grâu au ieşit şapte spice frumoase şi pline şi apoi şapte spice goale. Şi spicele goale au mâncat spicele pline. Ce ar putea însemna acestea?“ 

Iosif, primind descoperire de la Dumnezeu, i-a răspuns asa: 

„Vor urma şapte ani de recolte bogate urmaţi de şapte ani de foamete. Dar dacă eşti gospodar şi înţelept, în anii cu recoltă bună, vei strânge provizii pentru ca poporul tău să poată supravieţui foametei ce va urma“. 

Faraonului i-au plăcut cuvintele lui Iosif, dandu-si seama că Iosif era un om al lui Dumnezeu. De aceea l-a numit guvernator al ţării, dăruindu-i, ca însemn al puterii, chiar inelul său şi un lănţişor de aur. 

La scurt timp, Iosif s-a căsătorit cu Asineta, fiica marelui preot din Heliopolis, impreuna cu care a avut doi fii, Manase şi Efraim. 

In tot acest timp noul guvernator a administrat bogatia recoltelor!

În anii care au urmat, s-a întâmplat întocmai tâlcuirii viselor  faraonului. În multe ţări vecine s-a făcut simţită foametea şi oameni de pretutindeni veneau să cumpere grâu de la egipteni. 

În Canaan, tatăl şi fraţii lui Iosif aveau tot mai puţină pâine. 

Iacov a hotărât să-şi trimită fiii în Egipt pentru a cumpăra grâu. 

L-a oprit acasă doar pe Veniamin, fiul cel mic. 

Însa niciunul dintre fiii lui Iacov, veniti în faţa guvernatorului Egiptului sa cumpere grâu, nu l-a recunoscut în acesta pe Iosif, fratele lor, cel vândut de ei  cu ani în urmă. 

Însă Iosif i-a recunoscut. „Sunteţi spioni“, le-a spus el. Apoi a poruncit să fie întemniţaţi. 

Dar, după trei zile i-a eliberat si le-a cerut să se duca acasă şi să revina împreună cu fratele lor cel mic. Pana la reintoarcerea lor insa, 

Simeon, unul dintre fraţi, care trebuia să rămână, drept gaj, în Egipt. 

Pe drumul spre Canaan, fraţii lui Iosif se întrebau cum îl vor convinge oare pe tatăl lor să îl lase pe Veniamin cu ei, însă, când graul adus de ei s-a terminat, nu au mai avut de ales şi au fost nevoiti sa revina în Egipt. 

Când Iosif l-a văzut pe Veniamin, nu şi-a mai putut stăpâni plânsul. 

A poruncit slujitorilor să plece şi, plângând, s-a făcut cunoscut fraţilor săi: „Eu sunt Iosif. Mai trăieşte oare tatăl meu?“ 

Toţi au rămas încremeniţi de uimire şi o mare frică se citea pe feţele lor. Dar Iosif le-a vorbit cu blândeţe: „Nu vă temeţi! Mergeţi acasă şi aduceţi pe tatăl meu şi familiile voastre, ca să locuiţi aici, în Egipt“. 
Apoi, plângând, Iosif şi-a îmbrăţişat fraţii în semn de iertare. 

Astfel, tatăl şi fraţii lui Iosif au părăsit Canaanul şi au venit sa locuiasca în Egipt. 
Câtă iubire a avut Iosif? Caci din iubirea lui cea mare a venit şi iertarea. Şi iertarea lui a venit din toată inima, uitând cu totul invidia şi ura fraţilor săi, care l-au vândut ca sclav. 

Acest pasajul biblic, citit la vecernia de aseara, ne invata să iertăm celor care ne greşesc, pentru că altfel cum am putea cere la rândul nostru iertare de la Dumnezeu şi de la cei din jur? 

Ne reamintim de blandul Iosif, pentru ca el este o preinchipuire a lui Hristos, Domnul nostru, vandut de Iuda! 

Tot in timpul acestei denii se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. 

E o pilda data omului, care trebuie sa sa inteleaga ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate!

Asa va fi la judecata de apoi, cand El nu doar ca va rasplati, ci va si pedepsi pe cei care nu au rodit!