LA CINCIZECIME

 

Ioan 7, 37-53; 8, 12

În ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din lăuntrul său. 

Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. 

Deci, mulţi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Prorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristos. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminţia lui David şi din cetatea Betleem, de unde era David? 

Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau ­să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi la farisei, iar aceia le-au zis: 

De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. 

Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? 

Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! 

A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? 

Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat proroc. 

Şi s-a dus fiecare la casa lui. Deci, iarăşi a vorbit Iisus, zicând: 

Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.

Cincizecimea - Rusaliile, ar trebui să fie socotita ca cea mai importantă sărbătoare creştină!

 

Din Fapte 2, 1-4, aflăm că, în ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a pogorât asupra membrilor Bisericii primare, adunaţi "toţi împreună în acelaşi loc", împlinind vechea profeţie a lui Ioil despre generalizarea instituţiei profetice pentru toţi oamenii, atunci când Dumnezeu va vărsa Duhul Lui peste tot trupul. 

Dacă noi cunoaştem darurile pe care ni le da Dumnezeu prin Duhul, si dacă, nimeni nu poate să-L recunoască pe Hristos drept Domn "decât în Duhul Sfânt", înseamnă  ca primirea Duhului este calea spre Hristos şi patrunderea in taina Sa.
Caci "dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui"! (Romani 8, 9).

Tot prin Duhul lui Dumnezeu omul se poate apropia si de Dumnezeu Tatăl - Sfântul Pavel vede în primirea Duhului condiţia adresării către Dumnezeu cu apelativul "Tată": 

"Aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte! / Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu" (Romani 8, 15-16).

Fără Duhul lui Dumnezeu eu nu pot deveni fiul Sau şi nici nu pot înţelege ceva din creştinism. 

Pentru omul lumii, Tainele Bisericii par absurde, chiar nebunie: "Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă" (1 Cor. 2, 14).

Biserica s-a format deci după ce Duhul a fost revărsat la Cincizecime, atunci când acei pescari, care pana atunci statusera inchisi în casă de frica iudeilor, au ieşit la propovăduire, devenind pescari de oameni.

Importanţa Cincizecimii, ca sărbătoare a Bisericii, este umbrită pierderea din vedere a faptului ca un creştin este purtător de Duh. 

Definiţia biblică a creştinului este aceea de "templu al Duhului Sfânt"! ("Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?" (1 Cor. 3, 16; cf. şi 6, 19).
Sfântul Pavel ne mângâie spunandu-ne ca, deşi nu conştientizăm primirea Duhului, ne-am învrednicit deja de ea ("aţi primit Duhul înfierii", (Rom. 8, 15); "n-am primit deci duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu" (1 Cor. 2, 12)! 

Duhul nu este deci doar făgăduit, ci trimis şi primit de fiecare dintre noi!

După Înălţarea lui Hristos,  (Fapte 2), primirea Duhului a fost  asociata cu Botezul, despre care Evangheliile mărturisesc că se săvârşeşte cu Duhul (cf. Mc. 1, 8; Mat. 3, 11). 

De altfel, Cincizecimea devine un Botez al Bisericii cu Duhul, după cum le făgăduieşte Hristos Apostolilor în Fapte 1, 5: "Voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile". 

Si, după Cincizecime, Apostolii şi ucenicii rămân "plini de Duhul Sfânt". 

Cincizecimea a însemnat şi o vindecare a ranii produse în umanitate de Turnul Babel (Babilon). 

Dacă, prin setea de "nume mare", de fala si marire, oamenii au ajuns să fie împrăştiaţi pe faţa pământului, iar limbile să le fie amestecate (Facere 11, 1-9), prin Cincizecime toata aceasta prapastie se unifică iarăşi, Apostolii, deşi galileeni, putând să vorbească în alte limbi (Fapte 2, 4), iar ascultătorii putând să-i audă, fiecare vorbind în limba lui (v. 6)!

Prin această unitate în diversitate oare nu se poate ajunge chiar la limba ingerilor, de care vorbeşte Sf. Pavel în 1 Cor. 13, 1, limba

diferita de orice altă limbă, pe care omul, dacă ajunge să o audă, se poate ridica pana la "ascultarea" liniştii cu care Tatăl vorbeste cu Fiul!

Astfel, risipirea produsa la Babel, avea să se vindece prin binecuvântare, fapt subliniat de Sfântul Pavel în Gal. 3, 14: 

"Prin Hristos Iisus, să vină la neamuri binecuvântarea lui Avraam, ca să primim, prin credinţă, făgăduinţa Duhului". 

Făgăduinţa facuta de Tatal patriarhului Avraam se identifică, în ultimă instanţă, chiar cu primirea Duhului Sfânt!

"Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului" (Fac. 12, 2-3).

Făgăduinţa aceea rămăsese însă în aşteptare (Evr. 10, 1).

Astfel, Cincizecimea nu este doar vindecarea învălmăşelii produse la Turnul Babel ci împlinirea făgăduinţei binecuvântării lui Avraam, făcută pentru toate popoarele!

Dupa cum am spus anterior, primirea Duhului s-a realizat deja pentru Biserica întreagă la Cincizecime. 

Există însă şi o Cincizecime particulară, a fiecăruia dintre noi. 

Deşi poate nu conştientizăm, nici noi nu suntem străini de primirea Duhului.

În Noul Testament, oamenii primesc Duhul lui Dumnezeu în contextul Botezului, atât înainte (cf. Fapte 10, 47), cât mai ales după, prin ritualul punerii mâinilor (cf. Fapte 8, 15-19; 19, 6). 

Putem deci considera că, în calitate de creştini, participăm deja la marea Taină eclesială şi suntem înnoiţi prin viaţa în Hristos.

Pe de altă parte, primirea Duhului se repetă la fiecare Liturghie, ca o reactualizare a Tainei de început a Bisericii. 

Preotul Îl roagă pe Dumnezeu să trimită Duhul Sfânt "peste noi TOTI", chiar înainte de a menţiona trimiterea peste Sfintele Daruri, ceea ce însemna că doar înnoiţi prin primirea continuă a Duhului ne putem împărtăşi de Taina lui Hristos,  de Sfânta Euharistie!