Versetele acestea sunt un final conclusiv al cuvantarii de pe munte, cu accent pe punerea in practica a Cuvintelor ascultate.
Domnul vrea să vii să asculţi Cuvântul şi imediat să începi să infaptuiesti ceea ce ai auzit.
Dar noi putem trăi într-un soi de idolatrie - facand chiar lucruri bune, Putem avea o credinţă tintita, astfel încât să mutam munţii, dar ... fara sa iubim.
Exista oameni care fac minuni, oameni care activeaza in domenii legate de ajutorarea săracilor, a persoanelor handicapate, oameni daruiti in rugaciune dar care nu iubesc, adica nu simt acea iubire care apoi se traduce in fapta, implinind real voia Tatălui, adică Cuvântul Domnului!
Miezul Cuvantarii de pe munte este iubirea!
Caci voia lui Dumnezeu e iubirea faţă de Tatăl şi faţă de semeni şi nu minunile, exorcismele ori profeţiile, nici chiar rugăciunea seaca şi nici credinţa singură!
Acea iubire care te conduce să faci voia lui Dumnezeu, prin iubirea faţă de Tatăl şi faţă de ceilalti, iubire care apoi devine viaţă concretă.
Toata religiozitatea – chiar şi cea mai sublima – nu are nici o valoare precum se spune în Ev. lui Mt. 7,12: „Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii”.
Dacă nu respecţi acest îndemn, poţi face chiar toate minunile din lume în numele lui Iisus, poţi să te rogi şi să ai o credinţă cu care să muţi munţii ... căci Domnul nu te cunoaşte.
Pericopa cuprinde o metafora prin care se descrie judecata privită din partea Domnului care ne recunoaşte sau nu, în funcţie de felul in care reusim sau nu sa împlinim Cuvântul Său.
Pentru Matei, „a face” înseamnă a implini Cuvântul… Doar acest fapt arată că ai credinţă. Cine crede cu adevărat in Dumnezeu, rodeste in Duh !
A face, a implini Cuvântul lui Iisus, care e Fiul lui Dumnezeu, ma transforma si pe mine in fiul Sau. De aceea, Cuvântul mântuie!… Chiar dacă noi am face, am realiza toate celelalte cuvinte bune din lume, dar nu am împlini Cuvântul Său, n-am putea fi fii!
Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăția cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.„Doamne, Doamne” este chemarea liturgică a rugăciunii care exprimă credinţa că Iisus este Domnul. Este esenţa credinţei creştine! Doamne, Kirios, adică Dumnezeu.
Iisus e Domnul meu dar… câţi Domni am în viaţa mea?
Domnul este începutul şi sfârşitul, alpha si omega!
Deci, este Iisus începutul şi sfârşitul, împlinirea vieţii mele, sau spun doar aşa… „Doamne, Doamne”? A nu iubi, a nu face gesturi, fapte de iubire înseamnă doar ca strigandu-L nu fac decat sa iau Numele Sau in desert!
Nu e suficient să spunem „Doamne, Doamne” pentru a intra în Împărăţia cerurilor. Nu e suficientă nici credinţa! „Şi dracii cred, dar se cutremură”, spune Iacob. Ceea ce ne permite să intrăm în Împărăţie este iubirea! Iubirea ne determină să-L punem pe El ca început şi sfârşit al vieţii noastre pământeşti.
Aşadar, pentru a intra în Împărăţia cerurilor, nu sunt suficiente nici rugăciunea şi nici credinţa, chiar dacă sunt corecte, ci trebuie să facem voia Tatălui care e în cer. Acest adevăr îl spunem în Tatăl nostru: „Facă-se voia Ta”.
Voia Tatălui este să-i iubim pe oamenii de alaturi de noi, chiar daca ei ne fac rau!
Iubirea inseamna "a face"; iubirea este un sentiment care apoi dictează viaţa ta concretă şi se exprimă prin ceea ce faci si prin ceea ce spui!
Voia Domnului e iubirea. Iubirea nu se face cu vorbe in vant ci cu fapte! Adesea noi judecam greşit iubirea lui Dumnezeu!A face totul in afara iubirii înseamnă a-I batjocori iubirea Lui, folosind-o ca pe un paravan pentru răutatea noastră. Înseamnă ca nu luăm în serios adevărul că Dumnezeu e iubire…
Iubirea trebuie... iubită. A ne gasi scuze pentru deviatiile noastre de la aceasta porunca inseamna anularea mantuirii!
Doar iubirea ne organizează viaţa. Cu alte cuvinte, viaţa noastră exprimă această iubire în mod concret, prin gesturi, prin acţiuni.
Si acest lucru înseamnă să facem voia Tatălui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu