URA LUMII - UN AFROND DE NESUPORTAT PENTRU OM

În vremea aceea mergea Iisus prin Galileea, căci nu voia să meargă prin Iudeea, deoarece iudeii căutau să-L omoare. Și era aproape sărbătoarea iudaică a corturilor. Au zis, deci, către El frații Lui: Pleacă de aici și du-Te în Iudeea, pentru ca și ucenicii Tăi să vadă lucrurile pe care Tu le faci. Căci nimeni nu lucrează ceva în ascuns, ci caută să ajungă cunoscut. Dacă faci acestea, arată-Te pe Tine lumii. Pentru că nici frații Lui nu credeau în El. Deci, le-a zis Iisus: Vremea Mea încă n-a sosit; dar vremea voastră totdeauna este gata. Pe voi lumea nu poate să vă urască, dar pe Mine Mă urăște pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele. Voi duceți-vă la sărbătoare; Eu nu merg la sărbătoarea aceasta, căci vremea Mea nu s-a împlinit încă. Acestea spunându-le, a rămas în Galileea. Dar, după ce frații Săi s-au dus la sărbătoare, atunci S-a suit și El, dar nu pe față, ci pe ascuns. În timpul sărbătorii, iudeii Îl căutau și ziceau: Unde este Acela? Și mulțimea se certa mult în privința Lui; unii ziceau: Este bun; iar alții ziceau: Nu, ci amăgește mulțimea. Totuși, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea despre El pe față.”

Ioan 7: 1-13

Omul se apara de durerile produse de mustrarile constiintei  prin uitare,  prin ura ori prin auto-condamnare!

Uitarea functioneaza ca un mijloc de aparare! Uitam ca sa putem merge mai departe. 
Facem insa greseala de a considera ca, daca noi nu ne mai amintim cele rele pe care le-am facut... si ceilalti sufera  de aceeasi amnezie!

Auto-condamnarea linisteste orgoliul si ne adoarme constiinta! Ne simtim, aparent, mai bine! Se pare insa ca aceasta practica este distructiva daca nu stim sa ne si iertam!

Indreptarea - atat de necesara spre linistirea reala unei constiinte incarcate - vine doar prin recunoasterea greselii, intelegerea  motivelor,  asumarea greselii, a neputintei de a fi facut altfel, si prin putinta de a ne ierta!

Ura insa izbucneste chiar daca, aparent, ne-am pus bine cu propria constiinta, am uitat sau ne-am facut auto-condamnarea in ascuns...

Dezvaluirea pacatelor noastre in public declansaza invariabil ura, orice pacat fiind acoperit din start de negare!

Vorbind pe fata despre cele rele ale societatii iudaice, spunand, fara  menajamente, cum Legea lui Moise a devenit nefunctionala prin intelegerea ei formala, Mantuitorul si-a atras ura lumii, deloc dispusa sa isi schimbe obiceiurile!

Pentru El, desigur, asta nu a fost o surpriza, caci nimic din cele care s-au petrecut atunci nu a fost ceva inedit, in afara specificului naturii umane cazute!

Un exercitiu de imaginatie:

Ati putea indura ura, oprobiul lumii?

La intrebarea asta multi ar spune ca nu le pasa, ca nu-i intereseaza ce crede sau ce zice lumea de ei... 

In realitate ura este cel mai greu de suportat, pentru ca orice om isi doreste, inainte de orice, sa fie iubit. 

De aceea umbla dupa bani, glorie, publicitate, dupa faima, chiar daca o fi ea desarta! 

Omul vrea sa fie frumos! 

Minte ca sa se arate curat, insala ca sa fie fericit... vrea sa fie iubit!

Dar toate nebuniile ii vin in cap atunci cand afla ca nu e iubit!

Mantuitorul a indurat insa toate astea stiind pana in ultima clipa tot, tot ce avea sa primeasca de la oameni, tot ce credeau despre El!
Ura lumii isi avea cauza in adevarurile rostite, pentru ca El venise sa arate lumii mizeria in care se scalda, sa dea pe fata ceea ce ea tinea in ascuns. El era oginda aceea in care ii era imposibil lumii sa se priveasca caci acolo imaginea ei era cea adevarata, urata, hidoasa.

Lumea aceea, din nefericire, nu s-a schimbat!