Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Ce vi se pare? Dacă un om ar avea o sută de oi şi una din ele s-ar rătăci, nu va lăsa, oare, în munţi pe cele nouăzeci şi nouă şi ducându-se va căuta pe cea rătăcită? Şi dacă s-ar întâmpla s-o găsească, adevăr grăiesc vouă că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci şi nouă, care nu s-au rătăcit. Astfel nu este vrere înaintea Tatălui vostru, Cel din ceruri, ca să piară vreunul dintr-aceştia mici. 

De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş. Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer. 

Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.”

Matei 18: 10-20

Cap. 18, din Evanghelia dupa Matei, contine discursul Mantuitorului despre trairea impreuna, 

viața in comunitate, discurs care pleaca de la întrebarea pusa de apostoli cu privire la ierarhia dintre ei: „Cine e mai mare?” Iisus le explica un nou principiu al vieții comunitare potrivit caruia „cel mai mare, cel care stă în centrul atenției e pruncul”. 

Deci putem trai împreună fara probleme cata vreme suntem capabili sa consideram important si primordial  - nu dorința de a-l domina pe celălalt, de a fi superior lui – ci lucrarea de a-l ridica pe cel mai mic. 

Numai atunci putem locui împreună in pace, caci altfel nu vom face decat sa ne separăm în baza concurenței și a competitivității… a luptei pentru putere!

Pe langa cei mici, în comunitate trăiesc deopotriva și cei slabi si cei pierduți si pacatosii... 

Grija noastra trebuie sa fie indreptata spre ei pentru a-i ajuta să crească, sa se regaseasca, sa se mantuie!

Scopul discursului lui Iisus este unul pedagogic, explicand ca o comunitate nu poate functiona in functie  de necesitățile, dorințele și visele noastre personale si exclusive, mila si compasiunea fiind,  de fapt, reperele, cele care pot sa o structureaze și sa o formeze.

Textul ne sugereaza ca disprețuirea celui mai mic poate sa ne prejudicieze noua insine, caci dispretuind neputintele și slăbiciuniile celorlalti facem acelas lucru cu propriile noastre incapacitati! Astfel in loc să disprețuim, ar trebui să ocrotim, sa respectam!

De respectul sau disprețul celui mic depinde deci totul caci, daca nu-l accept pe aproapele meu, nu mă accept nici pe mine, eu insumi fiind mic fata de altul mai mare... eu insumi avand slabiciuni, neputinte pe care astfel le detest!

Exista aici o referire interesanta la îngerul păzitor: îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri. 

Toti suntem însoțiți de Domnul… Inteaga Scriptura vorbeste despre grija lui Dumnezeu pentru om prin îngerul Său.

Textul ne arata clar ca Fiului omului este Cel care salveaza, restaureaza ceea ce e pierdut. 

Daca cel rătăcit nu e căutat, se pierde definitiv . Depinde de căutarea noastră, de atentia noastra, ca rătăcitul să nu se piardă… Și, dacă eu nu il caut, nu fac altceva decat sa mă împotrivesc voii Tatălui care nu vrea să piardă pe nimeni.
Caci voia Domnului este să-i salveze pe toți. Și această voie se manifesta prin atitudinea noastră  față de aproapele nostru!

Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.