Din Evanghelia zilei de azi, cuvintele:
"Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el." mi-au adus-o in minte pe mama mea. Si, cum azi este sarbatoarea Sfantului Stelian si ea se chema Steliana, m-am gandit ca, in amintirea ei, sa republic aici o scurta povestire, scrisa mai de mult si aparuta pe celalat blog al meu.
AMINTIRI DIN GRADINA MEA SECRETA
Bunicul meu a fost un barbat nici mai bun nici mai rau decat barbatii timpului sau.
Singurul aducator de venit, a devenit in modul cel mai firesc, in vremurile grele de dupa razboi, protectorul celor trei surori ale bunicii ramase vaduve de razboi, fiecare cu cate trei copii minori! Casa lor era astfel mereu plina, in jurul mesei adunandu-se mai mult de 17 persoane zilnic!
Parea bolovanos si ursuz dar avea inima buna, generozitatea lui fiind de o naturalete dezarmanta.
A murit intr-o zi grea pentru el, in 1977, dupa ce a vazut cu ochii lui cum buldozerele i-au daramat casa parinteasca, in care s-a nascut, si asta pentru a pune in opera visele ceausiste! Nici macar un pom nu este azi acolo! Pe locul casei... e spatiul vid din jurul Casei Poporului!
Cu toate ca tandretea nu facea parte din arsenalul lui de sensibilitati, a avut parte de un sfarsit ... romantic!
Dupa ce si-a terminat lucrul, inceput doar ca sa nu aiba timp sa gandeasca, s-a asezat in pat, cu genunchii la gura, si i-a cerut bunicii... o sarutare, apoi a intrebat-o daca il mai iubeste! Si... gata!
Ea, surprinsa si coplesita, nu a mai putut uita niciodata acele ultime cuvinte, ramanand cumva cu mintea blocata la momentul atat de unic si neasteptat al despartirii de omul ei, pe care il stia morocanos si deloc sentimental.
Si a facut un atac cerebral, ramanand paralizata pana la sfarsitul zilelor ei
Mama mea s-a responsabilizat total, angajandu-se sa aiba grija de bunica.
Si-a suflecat manecile, s-a organizat si a inceput lupta cu necazul.
Si necazul a durat 4 ani!
A cumparat cateva zeci de metri de tifon si a facut scutece, a mai rupt niste cearceafuri vechi si a facut aleze si si-a ingrijit mama cu un devotament desavarsit fara sa-si piarda o clipa rabdarea.
Casa noastra nu avea incalzire centrala. Aveam sobe cu lemne. Inainte de razboi, in sobele acelea se ardeau doua vagoane de lemne pe an dar vremurile schimbarilor adusesera cu ele tot mai multe restrictii.
Lemnele nu se "dadeau" la "liber", adica nu le puteai cumpara dupa nevoie si cand doreai, ci pe cartela, in cantitate fixa si cu programare.
Erai "cineva" deci daca reuseai sa "faci rost" in plus de niste carbuni care, in cea mai mare parte, se dovedeau a fi mai mult pietre si praf!
Astfel, de cand venea frigul, ne limitam la spatiul strict necesar, caci sa incalzesti in intregime ditamai casa toata iarna... era cu neputinta, si mai bine de jumatate din ea ramanea nefolosita pana in primavara.
In fiecare dimineata trebuia sa spargi lemne si uneori chiar sa... sufli peste ele caci, dupa ce ca erau insuficiente, mai erau si ude si cu greu reuseai sa le aprinzi din prima incercare!
Sa te speli era si asta o chestiune delicata caci ar fi trebuit sa incalzesti marele cazan cu apa, tot cu lemne, desigur.
Din aceleasi motive, faceai focul in camera de baie de cateva ori pe iarna! In rest... te spalai intr-un lighean, cu apa incalzita intr-o oala, pe aragaz.
Desigur gazul din butelie se termina astfel repede si, daca consumai mai mult de o butelie pe luna, devenea o problema, insa, daca dadeai de trei ori pretul (!), omul cu butelii o schimba pe cea goala cu una plina!
Era una din marile izbanzi!
Sa speli rufe iarna... era o mare dovada de curaj si harnicie!
Masina de spalat electrica te scutea doar de frecatul rufelor de acel dispozitiv ingenios din tabla ondulata de odinioara, caci altfel... le tot scoteai, le storceai si le si fierbeai invariabil, cu soda sau sapun topit!
Ca sa le limpezesti, de multe ori o faceai cu apa rece... ca ghiata pe care chiar daca o puneai in masina de spalat... intinsul rufelor afara, in ger, te facea sa simti iarna pana in maduva oselor!
Si cand te gandesti ca bunica a spalat mereu cu mana!
Asadar sa speli si sa schimbi un bolnav paralizat, in lunile de iarna nu era un lucru deloc usor, dar mama nu s-a plans niciodata si nu a cerut nici un fel de ajutor.
Spala, fierbea, apreta si calca zilnic - asta pe langa celelalte treburi indispensabile in gospodarie!Patul bunicii avea mereu asternuturi brodate, albe ca neaua, albe, scobite si calcate precum coala de hartie, dupa modelul de alta data! Ii schimba cearceaful de pat zilnic iar pe cel de la plapuma la doua zile.
Pentru cumparaturi dadeam mamei cu totii o mana de ajutor caci nu era usor deloc la vremea aceea...
Ii facea toaleta mamei ei in cele mai mici detalii: o spala, o ungea cu ulei sfintit la maslu, o masa, ca sa nu faca escare, o mobiliza la marginea patului. Ii punea zilnic o camasa de noapte curata, o pieptana si o parfuma cu lavanda, apoi ii dadea sa manance si, in timp ce rufele fierbeau si mancarea mocnea incetisor pe aragaz, stateau amandoua la taifas.
Bunica i-a impartasit mamei mele in acei ani multe din povestile familiei ei numeroase si i-a facut multe confidente!
Conversatiile lor au tinut-o pe bunica cu mintea treaza si spiritul viu pana in cea din urma clipa iar relatia lor a devenit in timp absolut speciala, atat de speciala incat sora mamei era uneori geloasa pe "sansa" lor!
Mama se dedica clipa de clipa fara sa cartesca dar era trista pentru ca era constienta ca starea bunicii era ireversibila!
In iarna aceea frigul a fost cumplit.
In Ajunul Craciunului, bunica, femeie credincioasa, i-a spus mamei sa-l cheme pe preot sa faca un maslu si sa o impartasasca.
Mama, ca si fratii ei, se rupsese de credinta, asa cum mai toti cei din generatia lor o facusera, adaptandu-se noii oranduiri care, odata cu implementarea ideologiei marxist-leniniste, il daduse jos pe Dumnezeu incercand permanent sa gaseasca pe cineva sau ceva demn sa-L inlocuiasca.
Ii ramasesera desigur in amintire revarsarire de har ale zilelor de sarbatoare din vremea copilarilei, obiceiurile in care crescuse, dar nevoia credintei se pierduse undeva intre nebuniile vremurilor tineretii ei.
Indiferent insa de ce credea mama mea, cererea bunicii era sacra!
Preotul a venit, a facut cele cuvenite si a impartasit-o pe bunica.
Mama a pregatit cafea, cateva prajituri de post dar si o sacosa cu faina si ulei pentru biserica.
Dupa ce parintele a savurat prajiturile cu gandul la vremurile de alta data, in timp ce sorbea linistit cafeaua din ceasca de portelan fin, unul dintre putinele lucruri ramase din zestrea bunicii, mama se trezi sa faca conversatie!
- Parinte, de ce oare Dumnezeu a pedepsit-o pe mama mea care e ca o calugarita, poate mai curata decat o calugarita? Sa stea ea pe pat si sa sufere?
Preotul, a pus ceasca pe masa, si-a dres vocea si, trecandu-si mana prin parul alb ca neaua, i-a raspuns:
- Fata mea, Dumnezeu da cui poate duce, cat poate duce, si ce da... este spre mantuire.
Mama se ridica de pe scaun vizibil furioasa si, uitand ca vorbeste cu o fata bisericeasca, ii replica aproape certandu-l:
- Ei, asta-i buna. Haide-ti ca m-ati suparat rau de tot cu asta, parinte. Adica tot aluia care indura i se da de indurat? Pai dreptate e asta!
Spala, fierbea, apreta si calca zilnic - asta pe langa celelalte treburi indispensabile in gospodarie!Patul bunicii avea mereu asternuturi brodate, albe ca neaua, albe, scobite si calcate precum coala de hartie, dupa modelul de alta data! Ii schimba cearceaful de pat zilnic iar pe cel de la plapuma la doua zile.
Pentru cumparaturi dadeam mamei cu totii o mana de ajutor caci nu era usor deloc la vremea aceea...
Ii facea toaleta mamei ei in cele mai mici detalii: o spala, o ungea cu ulei sfintit la maslu, o masa, ca sa nu faca escare, o mobiliza la marginea patului. Ii punea zilnic o camasa de noapte curata, o pieptana si o parfuma cu lavanda, apoi ii dadea sa manance si, in timp ce rufele fierbeau si mancarea mocnea incetisor pe aragaz, stateau amandoua la taifas.
Bunica i-a impartasit mamei mele in acei ani multe din povestile familiei ei numeroase si i-a facut multe confidente!
Conversatiile lor au tinut-o pe bunica cu mintea treaza si spiritul viu pana in cea din urma clipa iar relatia lor a devenit in timp absolut speciala, atat de speciala incat sora mamei era uneori geloasa pe "sansa" lor!
Mama se dedica clipa de clipa fara sa cartesca dar era trista pentru ca era constienta ca starea bunicii era ireversibila!
In iarna aceea frigul a fost cumplit.
In Ajunul Craciunului, bunica, femeie credincioasa, i-a spus mamei sa-l cheme pe preot sa faca un maslu si sa o impartasasca.
Mama, ca si fratii ei, se rupsese de credinta, asa cum mai toti cei din generatia lor o facusera, adaptandu-se noii oranduiri care, odata cu implementarea ideologiei marxist-leniniste, il daduse jos pe Dumnezeu incercand permanent sa gaseasca pe cineva sau ceva demn sa-L inlocuiasca.
Ii ramasesera desigur in amintire revarsarire de har ale zilelor de sarbatoare din vremea copilarilei, obiceiurile in care crescuse, dar nevoia credintei se pierduse undeva intre nebuniile vremurilor tineretii ei.
Indiferent insa de ce credea mama mea, cererea bunicii era sacra!
Preotul a venit, a facut cele cuvenite si a impartasit-o pe bunica.
Mama a pregatit cafea, cateva prajituri de post dar si o sacosa cu faina si ulei pentru biserica.
Dupa ce parintele a savurat prajiturile cu gandul la vremurile de alta data, in timp ce sorbea linistit cafeaua din ceasca de portelan fin, unul dintre putinele lucruri ramase din zestrea bunicii, mama se trezi sa faca conversatie!
- Parinte, de ce oare Dumnezeu a pedepsit-o pe mama mea care e ca o calugarita, poate mai curata decat o calugarita? Sa stea ea pe pat si sa sufere?
Preotul, a pus ceasca pe masa, si-a dres vocea si, trecandu-si mana prin parul alb ca neaua, i-a raspuns:
- Fata mea, Dumnezeu da cui poate duce, cat poate duce, si ce da... este spre mantuire.
Mama se ridica de pe scaun vizibil furioasa si, uitand ca vorbeste cu o fata bisericeasca, ii replica aproape certandu-l:
- Ei, asta-i buna. Haide-ti ca m-ati suparat rau de tot cu asta, parinte. Adica tot aluia care indura i se da de indurat? Pai dreptate e asta!
Bunica, ducand mana cea valida la gura, ca pentru a-si reprima un strigat, incremeni. Preotul insa zambi indulgent si ridica din umeri.
- Nu stim noi lucrarea Lui si nu stim a cui este jertfa la necaz!
Mama, intelegand ca facuse o gafa, se repezi la ibricul cu cafea si il goli in ceasca musafirului, vizibil stanjenita!
- Nu stim noi lucrarea Lui si nu stim a cui este jertfa la necaz!
Mama, intelegand ca facuse o gafa, se repezi la ibricul cu cafea si il goli in ceasca musafirului, vizibil stanjenita!
- Sa ma scuzati parinte. Mai serviti, va rog. zise ea incercand sa schimbe admosfera.
Nu de preot ii era ei cat de bunica ai carei obraji se inrosisera de rusine!
Preotul a plecat iar mama a trebuit sa indure privirea dojenitoare a bunicii!
Nu de preot ii era ei cat de bunica ai carei obraji se inrosisera de rusine!
Preotul a plecat iar mama a trebuit sa indure privirea dojenitoare a bunicii!
- Ia sezi tu aici sa vorbim noi doua!
Si au vorbit pana in zori.
Noaptea aceea a fost o noapte lunga, o noapte de taina, in care mama si-a primit lectia de duhovnicie.
Cu vorbe alese cu grija, bunica i-a explicat linistit si pe indelete fiicei sale rebele ca ea nu era deloc nefericita!
Se bucura chiar sa fie impreuna cu fiica ei, nu o durea nimic, nu avea nici o suferinta. Ii parea rau, ce-i drept, pentru truda ei insa, daca Domnul a ales asta pentru ele, va fi stiind El de ce!
I-a vorbit despre crucea pe care o are de dus fiecare in aceasta incercare dar si despre bucuria cu care trebuie sa o poarte, profitand de ragazul dat de Dumnezeu pentru a sterge atatea si atatea dureri nascute intre ele...
Si au mai vorbit multe lucruri despre care insa nu am aflat niciodata! Atunci sufletele lor au fost mai aproape ca oricand.
Nimeni nu a putut trece cu vederea peste complicitatea ce se nascuse intre ele in rastimpul unei intunecate si reci nopti de iarna si nici peste faptul ca revolta si tristetea mamei pentru neputinta bunicii disparusera ca prin minune.
Nimic nu mai era pedeapsa. Necazul devenise in mod minunat un dar!
Caci, asa cum spune un minunat acatist:
"Nu sunt cumplite viforele vietii pentru acela in al carui suflet straluceste faclia focului Tau.
Imprejur - vreme rea si intuneric, groaza si urlet de vijelie;
iar in sufletul lui e PACE si LUMINA: acolo e HRISTOS!
Si inima canta: Aliluia!"
Si si-au purtat cu bucurie povara amandoua, pana la capat, fiecare ducandu-si crucea proprie dar sprijinindu-se una de alta!
In ziua in care ochii bunicii s-au inchis pentru totdeauna, ma aflam la capataiul ei. Refuza sa manance de vreo doua zile. M-a prins de mana si m-a intrebat:
- Maica-ta e aici?
- Nu, i-am raspuns eu.
Nu era, caci o alta nenorocire daduse peste noi...
- Ce bine!
Un zambet de multumire i s-a asternut atunci pe fata
- Sa fie candela aprinsa si stati voi cu mine un pic; lasati-o pe ea sa doarma ca e obosita, saraca!
Si a inchis ochii ca un copil ce adoarme leaganat!
Dupa cateva minute respiratia ei sacadata ne-a lamurit ca timpul despartirii sosise!
Imi este un dor nebun de ei: de mama si de bunica mea, de bunicul, de tata, de sotul meu...
Imi e dor de timpurile cand nu ne uitam la cat de grea era viata, cand reusam sa ne bucuram pentru lucruri marunte in pofida multelor neajunsuri, cand devotamentul fata de parinti era implicit, cand respectul era o masura a lucrurilor...
Mai plang, mai rad, imi ostoiesc dorul scriind despre ei caci, cum ar fi raspuns mama mea cea plina de umor, "asa e viata si n-ai ce-i face"!
Mergem inainte si cale de intoarcere nu e!
Blogul Citei, 11 iunie, 2013
Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare. Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. Şi au venit la El mama Lui şi fraţii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii. Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc. Luca 8, 16-21
Si au vorbit pana in zori.
Noaptea aceea a fost o noapte lunga, o noapte de taina, in care mama si-a primit lectia de duhovnicie.
Cu vorbe alese cu grija, bunica i-a explicat linistit si pe indelete fiicei sale rebele ca ea nu era deloc nefericita!
Se bucura chiar sa fie impreuna cu fiica ei, nu o durea nimic, nu avea nici o suferinta. Ii parea rau, ce-i drept, pentru truda ei insa, daca Domnul a ales asta pentru ele, va fi stiind El de ce!
I-a vorbit despre crucea pe care o are de dus fiecare in aceasta incercare dar si despre bucuria cu care trebuie sa o poarte, profitand de ragazul dat de Dumnezeu pentru a sterge atatea si atatea dureri nascute intre ele...
Si au mai vorbit multe lucruri despre care insa nu am aflat niciodata! Atunci sufletele lor au fost mai aproape ca oricand.
Nimeni nu a putut trece cu vederea peste complicitatea ce se nascuse intre ele in rastimpul unei intunecate si reci nopti de iarna si nici peste faptul ca revolta si tristetea mamei pentru neputinta bunicii disparusera ca prin minune.
Nimic nu mai era pedeapsa. Necazul devenise in mod minunat un dar!
Caci, asa cum spune un minunat acatist:
"Nu sunt cumplite viforele vietii pentru acela in al carui suflet straluceste faclia focului Tau.
Imprejur - vreme rea si intuneric, groaza si urlet de vijelie;
iar in sufletul lui e PACE si LUMINA: acolo e HRISTOS!
Si inima canta: Aliluia!"
Si si-au purtat cu bucurie povara amandoua, pana la capat, fiecare ducandu-si crucea proprie dar sprijinindu-se una de alta!
In ziua in care ochii bunicii s-au inchis pentru totdeauna, ma aflam la capataiul ei. Refuza sa manance de vreo doua zile. M-a prins de mana si m-a intrebat:
- Maica-ta e aici?
- Nu, i-am raspuns eu.
Nu era, caci o alta nenorocire daduse peste noi...
- Ce bine!
Un zambet de multumire i s-a asternut atunci pe fata
- Sa fie candela aprinsa si stati voi cu mine un pic; lasati-o pe ea sa doarma ca e obosita, saraca!
Si a inchis ochii ca un copil ce adoarme leaganat!
Dupa cateva minute respiratia ei sacadata ne-a lamurit ca timpul despartirii sosise!
Imi este un dor nebun de ei: de mama si de bunica mea, de bunicul, de tata, de sotul meu...
Imi e dor de timpurile cand nu ne uitam la cat de grea era viata, cand reusam sa ne bucuram pentru lucruri marunte in pofida multelor neajunsuri, cand devotamentul fata de parinti era implicit, cand respectul era o masura a lucrurilor...
Mai plang, mai rad, imi ostoiesc dorul scriind despre ei caci, cum ar fi raspuns mama mea cea plina de umor, "asa e viata si n-ai ce-i face"!
Mergem inainte si cale de intoarcere nu e!
Blogul Citei, 11 iunie, 2013
Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare. Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. Şi au venit la El mama Lui şi fraţii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii. Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc. Luca 8, 16-21
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu