duminică, 20 noiembrie 2016

Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina

 ... este una din cele deja explicate de Mantuitorul! 

Cuvintele sale au subliniat adesea, si cu alte ocazii, o anume rezerva fata de credinta celor bogati. 
Dincolo de aparente, nu bogatii in sine sunt incompatibili cu credinta ci atasamentul omenesc fata de lucruri si valori! Multor bogati le ajunge compania propriilor averi pentru a trai, izolandu-se intr-o stranie singuratate! 

In fond suntem ceea ce purtam cu noi in permanenta, ceea ce sufletul nostru poate inmagazina! Pentru ca bunurile, bogatiile devin fara valoare indata ce vine vorba de moarte!
Nimeni nu-si poate targui viata!
Moatea este punctul final al vietii terestre si inceputul vesniciei! Moartea este cea care masoara puterea de rascumparare a averii, ce anume am cladit si cui a folosit! 
Am fost in stare sa daruim, sa construim si pentru altii, ramanem aici, pe pamant, prezenti - in inimile celor ramasi, in cele pe care le-am facut pentru semeni, unii chiar in istorie! Am trait doar pentru noi... nici nu ni se va simti trecerea spre... dincolo, lumea continuand sa-si duca cu nepasare viata, fara sa ne sesizeze absenta!

Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?  
Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogă­țește în Dumnezeu.

Luca 12, 16-21

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu