luni, 28 noiembrie 2016

CATEVA GANDURI DESPRE RUGACIUNE

Rugaciunea, ca si cuvant adresat lui Dumnezeu, este indrazneala crestinului de a cere si a-I multumi Lui!

Dar nu toată rugăciunea noastră este rugăciune. Dacă  zici cu gura o rugăciune iar mintea se risipeste in duhul lumii, e doar o pacaleala! Căci Dumnezeu, în  rugăciunea noastra,  nu cauta numai cuvantul ce iese din gura, ci cauta si cele ce sunt in mintea şi inima noastra! 

Sa-I multumesti lui Dumnezeu tine de bunul simt, dupa cum si sa stii sa-I ceri ceva are legatura cu o anume decenta.
Domnul ne sfatuieste sa indraznim si sa cerem, caci ni se va da, insa e oare decent sa ceri ceva fara ca tu sa fii parte activa?
Iata deci ca trebuie sa inveti sa ceri dupa cum inveti si sa te rogi!
Imi zicea odata cineva sa ma rog ca sa ia un examen. Bun. De acord! Insa oricat m-as ruga eu cu toti credinciosii din biserica, examenul nu-l va lua daca persoana in chestiune nu s-a pregatit, nu a muncit ca sa parcurga materia! 
Domnul pedepseste pe cel ce-si ingroapa talantul si nu stie sa-l sporeasca prin ravna!

Personal ma tem sa cer ceva concret de teama ca nu cumva sa departez de la mine o sansa de mantuire care ar putea fi cuprinsa in acel lucru pe care il doresc departat de la mine...
Un prieten de familie - am mai povestit asta -  mi-a marturisit ca Domnul i-a implinit toate cererile. De fiecare data obisnuia sa spuna: "Doamne, daca existi, ajuta-ma sa mi se implineasca aceasta dorinta" si... Domnul i-a implinit toate cererile dar ele s-au dovedit a nu fi tocmai bune pentru el - toate, fara exceptie, fiind probe de suferinta!

O mare problema la rugaciune este concentrarea.
In ce chip ne putem ruga fara ca gandurile noastre sa rataceasca?
Cred ca duhovnicii aud neincetat asta: Parinte, ma rog dar gandurile o iau razna!
Toti trecem prin asta!
Unii preoti spun ca exercitiul rugaciunii este in sine un mijloc de alungarea gandurilor de prisos, altii dau canoane, in timp ce altii isi invata credinciosii sa-L poarte permanent pe Hristos in minte.

In mod traditional, Rugaciunea Inimii - Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul - este practicata de monahi, dar ea este in sine un mijloc de a invata inima sa se roage in timp ce gandul face altceva. Astfel, cand gandul este la rugaciune, inima se roaga si ea si atunci mintea nu mai zboara, ratacita in ispite!

Ca sa ajungi insa la o astfel de strunire a gandului trebuie sa treci prin niste etape importante, dintre care prima ar fi obtinerea binecuvantarii duhovnicului! El stie sa-l indrume
pe crestin astfel incat sa nu existe caderi mai grave decat ratacirea gandului!

Pana una, alta, obisnuinta de a zice tot timpul in gand "Doamne, miluieste" face bine tuturor, oricum si oricand, si este un obicei binecuvantat! E ca un fel de garda de corp!
Sa mergi pe drum si sa spui in gand "Doamne, miluieste" te ajuta nu numai sa nu te simti singur ci chiar sa te simti in siguranta! In timp obiceiul acesta va struni si gandul.

Cat priveste practica corecta a Rugaciunii inimii, ea este un demers ce trebuie indrumat si supravegheat de duhovnic!


În vremea aceea, adunăndu-se popor mult, Iisus a început să le vorbească, zicând: neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât numai semnul proorocului Iona. Căci precum a fost Iona semn Ninivitenilor, tot aşa şi Fiul Omului va fi pentru neamul acesta semn. 
Împărăteasa de la miazăzi se va scula în ziua judecăţii, alături de bărbaţii neamului acestuia, şi-i va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului să asculte înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este mai mult decât Solomon. Bărbaţii din Ninive se vor scula în ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este mai mult decât Iona. Nimeni, după ce a aprins o lumină, nu o pune în loc ascuns, nici sub vas, ci în sfeşnic, aşa încât cei care intră să vadă lumina ei. Luca 11: 29-33

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu