CUIBUL si VIZUINA

"vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi"

In limba romana termenii sunt foarte sugestivi.

Cand spui cuib te gandesti la ceva cald, placut, primitor, luminos.

Vizuina e ascunsa in pesteri, in pamant, e rece si in  intuneric...

Din cuib zbori, din vizuina te... furisezi!

Desi in noi toti exista un loc al credintei cu care Il simtim pe Dumnezeu, imi dau seama ca nu toti  suntem in stare sa credem in El. Asa dupa cum toti avem coarde vocale dar nu toti putem si canta! 
Deaceea omul necredincios nu poate fi convins de un credincios sa Il iubeasca pe Dumnezeu ci Insusi Dumnezeu i se va revela pe masura nevoii sale spirituale!

Asadar e limpede ca unii cred si altii nu, si nu pentru ca Dumnezeu i-ar fi facut pe unii apti si pe altii inapti, ci pentru ca, in virtutea libertatii daruite de El, sunt oameni care aleg sa iubeasca Inaltul, precum pasarile zborul, care tind spre inaltare spirituala, si altii ... care aleg, metaforic vorbind, intunericul, ascunzisul in vizuinile pamantului! 

Pasarile traiesc aici, isi fac cuiburi si se inmultesc, dupa legile lui Dumnezeu, dar totul in viata lor graviteaza in jurul vocatiei zborului! Pentru zbor ele sunt vesnic gata sa-si lase cuiburile construite cu truda.

Omul are vocatia cautarii lui Dumnezeu! Cel care IL cauta pe Dumnezeu simte ca aici, pe lumea asta, nu este acasa! 
In fond toti suntem aici pentru un timp limitat - venim si plecam! Limita asta ne urmeaza  in toate: avem bucata noastra  de pamant, de casa, de somn, de munca, de viata... Totul este limitat in timp si in spatiu aici. 

Dar nu toti oamenii isi dau seama ca pe lumea asta au statut temporar. Unii isi cladesc vietile ca pe niste vizuini,  sperand sa fie la adapost ca sa imparateasca pamantul, uitand ca oricum vine timpul intoarcerii  acasa! Sunt nelinistiti dar nu stiu de ce, cauta si nu stiu ce, si sfarsesc in intunericul vizuinelor lor.

Cei care tanjesc dupa Lumina Casei lui Dumnezeu, reusesc sa-si inteleaga dorul care ii macina. Acestia  isi fac cuib, si, ca pasarile, sunt pregatiti oricand sa se intoarca in Imparatia lui Dumnezeu!

De ce Fiul Omului nu are unde sa-si plece capul? 

Pentru ca El este altfel. El este si Om si Dumnezeu!
El nu are timp nici de dormit si nici de degustat viata ca Om. Mantuitorul isi avertizeaza fidelii ca langa El nu e  huzur ci privatiune si umilinta. 
Timpul pe care Il mai avea la dispozitie, era scurt si El trebuia sa-Si implineasca misiunea!

Alaturi de El nu se putea merge decat spre lumina, descotorosit de balastul lumii, lepadand toate cele care tin  de... ascunse vizuini! 
Cel care Il urmeaza pe Hristos alege sa priveasca in Sus, spre Lumina, sa zboare  si nu sa se tarasca!

In vremea aceea, mergând Iisus pe cale, un om a zis către El: Doamne, eu voi merge după Tine, oriunde Te vei duce. Atunci Iisus i-a zis: vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul. 

Şi a zis către altul: vino după Mine. Dar el a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu. Însă Iisus i-a răspuns: lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu du-te de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu. Un altul a zis: voi merge, Doamne, după Tine, dar mai întâi dă-mi voie să las în rânduială pe cei care sunt în casa mea. Iisus însă a zis către el: cel care pune mâna lui pe plug şi se uită înapoi nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu. 
LUCA 9: 57-62