CANDOAREA

... este poate cea mai adecvata definitie a CREDINTEI!

Ne straduim sa intelegem, sa invatam, sa respectam rigori, posturi, dogme... cand, in fond, avem nevoie doar de acea candoare cu care stiu numai copiii sa iubeasca! 

Copilul nu se indoieste ca il iubesti, nu se asteapta sa-l parasesti, sa-l tradezi, sa-l persecuti! El iubeste pentru ca are nevoie sa iubeasca si sa fie iubit!

Evident poate fi descurajant daca, privind in noi, ne gasim destul de departe de aceasta stare de iubire, care nu face decat sa ne departeze de primirea noastra sub aripa ocrotitoare a lui Dumnezeu. 
Daca ar fi dupa noi... nu ne-am "califica" nici unul la acest "post"!
Numai ca mereu, cand e vorba de Dumnezeu... exista acea nadejde a puterii Sale de a face ca imposibilul sa devina posibil! Altfel... nu am suporta nici sa ne privim in oglinda!

În vremea aceea aduceau la Iisus pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau. Dar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un prunc, nu va intra în ea. Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu. Iar Petru a zis: Iată, noi, lăsând toate ale noastre, am urmat Ție. Și El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nici unul care a lăsat casă, sau femeie, sau frați, sau părinți sau copii pentru Împărăția lui Dumnezeu și să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vină, viață veșnică.”Luca 18, 15-17, 26-30