Iubirea ...
Ai zice ca este una si aceeasi si totusi cate feluri de iubiri!
Despre dragoste vorbim mult, mai ales in zilele de azi, poate prea mult confundand-o adesea cu simpatia ori atractia, atractia amestecand-o cu prietenia, un talmes-balmes de sentimente neclare, nedefinite in noi.
In general zicem ca iubirea e oarba!
Iubirea profunda nu poate insa invinge fara discernamant. A avea discernamant inseamna a asculta cuvantul lui Dumnezeu asezat in tine!
E vorba de constienta binelui si a raului!
Iubile noastre sunt extrem de diverse!
Exista iubiri platonice, senzuale, formale, mimate; iubiri care sfarsesc in razbunare, altele care se intaresc prin indepartare, ori iubiri viscerale - care patrund pana in ultima celula a corpului pieritor si acolo raman; iubiri care se termina frumos, iubiri dramatice, ucigatoare, dar si iubiri banale, sincere sau mincinoase...
Iubim cu masura cu care suntem capabili sa ne detasam de egoismul nostru.
Dar iubirea glorioasa, invingatoare il transforma pe EU in TU pentru a deveni NOI!
Asa cum am mai spus si cu alte ocazii, limba noastra este mai saraca in termeni expliciti.
Verbul iubirii - a iubi - este unic (completat palid cumva de a placea) si cuprinde in el intelesul mai multor stari.
explicit care defineste iubirea perfecta, iubirea gata
de sacrificiu, iubirea necondiţionată, iubirea pe care i-o datoram lui Dumnezeu!
Acest tip de iubire: stă în voinţă, este o decizie, o optiune si implica discernamant!
Iubirea cuprinsa de semantica lui agape este dragostea raționala, indusa in primul rand de calitatile celui iubit.
Ea nu este nici arzatoare ori pasionala, nici tandra
sau instinctiva, nici calculata in minte.
Ea nu este nici arzatoare ori pasionala, nici tandra
sau instinctiva, nici calculata in minte.
Ea se naste doar din convingerea ca Cel iubit e Cel care merita iubirea deplina.
Cand crezi deplin iubesti deplin!
Cand crezi deplin iubesti deplin!
"Pe Dumnezeu nu poți să-L iubești interesat." spunea un preot pe care l-am ascultat o data.
Pe Dumnezeu trebuie să-L iubești mai mult decat pe oricare alta persoana: Il iubesti până la jertfelnicie, și iubirea aceasta trebuie sa atinga absolutul si sa te cuprinda integral si dezinteresat!
Aceasta este incarcatura cuvantului ”agape”!
Apostolii lui Iisus, ucenicii Lui, aveau de urmat o cale dificila, muceniceasca, sacrificiul propriilor vieti fiind finalul lor
Ca sa poti sa accepti moartea in chinuri pentru a-ti dovedi devotamentul, trebuie sa nu te lege de lume nimic in afara acestei iubiri. Ca sa ajungi la acest fel de dragoste e nevoie de discernamant maxim, de intelegere, de convingere deplina a naturii desavarsite a Celui iubit, care nu are egal si merita jertfelnicie! El este Cel care te primeste in vesnicie si iti asigura desavarsirea!
Peste asta nu exista nimic!
Cand am mai scris despre acest subiect, am primit diverse comentari, ca de ex. :" doar sentimentul mamei fata de copilul sau este desavarsit!"
Cu riscul de a soca, va asigur ca NU este asa!
Iubirea omeneasca e sortita uzurii - fie din pricina schimbarilor noastre de atitudine (ne certam, ne indepartam fizic si implicit sentimental, ne uram chiar, dincolo de cea mai mare iubire, etc), fie prin moarte!
Moartea celor pe care-i iubim, chiar daca ne doboara cand ne confruntam cu ea, ajunge in timp sa atenueze sentimentul real de iubire, mai exact iubim ce-i viu si ne mangaiem cu nostalgia iubirii pe care am trait-o, multumindu-ne cu amintirea tandra a celor ce nu mai sunt!
Pentru Dumnezeu iubirea este vesnica precum El vesnic este!
„În vremea aceea mergeau cu Iisus mulțimi multe și, întorcându-Se, a zis către ele: Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său și pe mamă și pe femeie și pe copii și pe frați și pe surori, chiar și sufletul său însuși, nu poate să fie ucenicul Meu. Și cel ce nu-și poartă crucea sa și nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu. Că cine dintre voi, vrând să zidească un turn, nu stă mai întâi și-și face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească? Pentru ca nu cumva, punându-i temelia și neputând să-l termine, toți cei care vor vedea să înceapă a-l lua în râs, zicând: Acest om a început să zidească, dar n-a putut isprăvi. Sau care rege, plecând să se bată în război cu alt rege, nu va sta întâi să se sfătuiască dacă va putea să întâmpine cu zece mii pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Iar de nu, încă fiind el departe, îi trimite solie și îl roagă să facă pace.
Așadar, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu.
Bună este sarea, dar dacă și sarea se va strica, cu ce va fi dreasă? Nici în pământ, nici în gunoi nu este de folos, ci o aruncă afară. Cine are urechi de auzit să audă.”
LUCA 14, 25-35
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu