AICI SI ACUM SE CUCERESTE IMPARATIA LUI DUMNEZEU!

Cu Fragmentul evanghelic de ieri s-au incheiat practic Sarbatorile Pascale ale acestui an!
Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
Hristos este „Calea, Adevărul şi Viaţa” noastra:
- Calea pe care daca pășim nu vom rătăci;
- Adevărul care ne face liberi, limpezindu-ne orice colț al mintii;
- Viaţa care ne înnoieşte traiul de zi cu zi, prin rugaciune şi impartasirea cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele Domnului!

Sintagma „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” ne arata că, prin credinţă şi încredere în cuvântul mântuitor al Fiului lui Dumnezeu, prin strădania personala de a trai zilnic dupa învățăturile dumnezeiești, iubind și ajutand pe semeni, putem invinge, trecand cu bine prin toate provocările trecatoarei noastre vieti.  

Trecerea spre randuielile firesti ale Bisericii nu se face brusc. Fericirile rostite de Mantuitorul nostru, consemnate in Evanghelia dupa Matei, tin loc de concluzie apropos la viata noastra intru Hristos.

„În vremea aceea a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor. Și s-a dus vestea despre El în toată Siria și aduceau la El pe toți cei ce se aflau în suferințe, fiind cuprinși de multe feluri de boli și de chinuri, pe demonizați, pe lunatici, pe slăbănogi, și El îi vindeca. 

Și mulțimi multe mergeau după Iisus, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan. 

Văzând mulțimile, Iisus S-a suit în munte și, așezându-Se, ucenicii Lui au venit la El. Și, deschizându-Și gura, îi învăța, zicând: Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția cerurilor. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. 

Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. 

Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. 

Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. 

Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăția cerurilor. 

Fericiți veți fi când, din pricina Mea, vă vor ocărî și vă vor prigoni și, mințind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, că așa au prigonit și pe prorocii cei dinainte de voi. Voi sunteți sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai este bună, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni.”

MATEI 4, 23-25;  5, 1-13

In cuvantarea de pe Munte, Iisus da raspuns acestei dileme umane care este gasirea fericirii!

De am fi capabili sa nu ne lasam corupti de cele ale lumii si sa facem ce ne spune El... am fi absolut fericiti, chiar si in momentele in care ajungem sa traim marile nefericiri!

Crestinismul are propria sa teorie cu privire la fericirire, cultivand

cele trei virtuti cardinale: credinta, speranta si iubirea, asezand si

suferinta la loc de cinste. 

Un crestin creste spiritual atunci cand sufera caci credinta,
 "are puterea de a transfigura realitatea" . 

Astfel, omul care crede poate trece dincolo de orice chin - traind fericirea mistica. 

Saltul produs in momentul suferintei se face, pentru un crestin, prin unul dintre acesti trei vectori pomeniti mai sus. 

• Suferinta - deschide ochii mintii, permitandu-i sa intrezareasca fericirea.
• Speranta  in promisiunile lui Dumnezeu, este odgonul de care ne prindem spre a iesi din abis, este convingerea ca dincolo... e mereu Cineva care ne iubeste si e Ceva care ne salveaza.
• Iubirea este esentiala in cautarea fericirii! Iubirea pentru aproapele nostru este insasi cheia gasirii unei fericiri in care credinta da putere spre explorarea capacitatii de a iubi.

Omul a fost facut sa fie nemuritor si sa traiasca fericit in Imparatia fara de sfarsit a lui Dumnezeu! 

Caderea omului, prin neascultare, i-a adus moartea si pedeapsa de a manca paine castigata prin sudoarea fruntii, dar amintirea nemuririi sale si dorul de ea, precum si vocatia fericirii, cu care este inzestrat, nu i le-a luat nimeni, el avand sansa mantuirii si putinta de a trai fericirea deplina in imparatia lui Dumnezeu, gratie sacrificiului hristic!

Desigur fiecare isi cauta singur fericirea proprie avand criterii personale dar, daca nu e capabil sa o gasesca, o fabrica din lucrurile pe care le are la indemana,  mintindu-se ca a gasit acel "ceva", dupa
care, inexplicabil, sufletul lui tanjeste si va tanji pana  la moarte. 

Cautarea de Dumnezeu este implicita cautarii fericirii, si cautarea asta, chiar si nerecunoscuta sau nestiuta, exista in fiecare!

Blaise Pascal spunea :

"Ce ne îndeamnă la această sete eternă (de fericire) şi la această neputinţă(de a o gasi), dacă nu faptul că a existat cândva în om o fericire adevărată, din care nu-i mai rămâne acum decât semnul şi urma goasă pe care el încearcă s-o umple cu tot ce-l înconjoară, căutând în lucrurile absente ajutorul pe care nu-l obţine de la lucrurile prezente, dar care sunt toate incapabile să i-l dea, pentru că această prăpastie nesfârşită nu poate fi umplută decât de un lucru infinit şi imuabil, adică de Dumnezeu însuşi."

Evanghelia după Matei noteaza asadar nouă fericiri. 

Dreptul de pomenire Bartolomeu Anania ne indemna sa observam ca, in insiruirea Sa privind plinirea fericirilor, in şapte dintre afirmatiile Mantuitorului, verbul  se află la viitor, in timp ce in doua - prima si cea de-a opta - verbul este la timpul prezent !

În aceste ultime doua cazuri este vorba tocmai despre Insăşi Impărăţia cerurilor!

Coroborand aceasta constatare cu raspunsul Domnului, dat celor care voiau sa stie cand va veni ceea ce era de aşteptat  - Iată, împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru! - reiese clar faptul ca Imparatia lui Dumnezeu a şi venit!
Ea a venit odată cu Iisus Hristos şi s'a constituit odată cu Pogorârea Duhului Sfânt, când a luat fiinţă Biserica lui Hristos, ca expresie văzută a Împărăţiei lui Dumnezeu!

Imparatia lui Dumnezeu se salasluieste in noi prin sporirea credinţei şi inmultirea faptelor bune.

"Aici şi acum, pe pământ, împărăţia se cucereşte; dincolo şi atunci, se moşteneşte. 

Aici şi acum, ea creşte în timp; dincolo şi atunci, va fi desăvârşita şi veşnică. Acum şi aici, ea este Biserica; dincolo şi atunci, ea va fi, pur şi simplu, Împărăţia." Mitropolitul Bartolomeu Anania - Cartea deschisă a împărăției