IN LOCUL GRIJILOR ...CAUTAREA CELOR DUMNEZEIESTI

“Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.” (Matei 6, 22)

Duhul este pentru suflet ceea ce ochiul este pentru trup, ne spune Sf. Ioan Gură de Aur.

Harul lui Dumnezeu este pentru sufletul omului, așa cum ochiul este pentru trup. Ochiul pentru trup este călăuză. Ne arată mereu drumul bun și ferit de obstacole, pe care trupul, în întregul lui, vrea să-l aleagă. Dacă ochii noștri se întunecă, dacă orbim, atunci tot trupul nostru va avea de suferit. Răni, durere, frustrare că nu se mai poate descurca simplu și ușor. Deznădejde că nu mai poate să se bucure de lumină… Că nu mai poate vedea chipul drag al aproapelui și natura minunată a lui Dumnezeu.

La fel și atunci când sufletul omului pierde Harul lui Dumnezeu, adică pierde comuniunea cu Duhul Sfânt, sufletul își pierde pacea.  Sufletul își pierde lumina. Sufletul nu mai are călăuză pe Duhul Sfânt în toate alegerile vieții.  Sufletul se întunecă… Deznădăjduiește… Suferă… Nu mai vede frumosul în el și nici în aproapele…  De aceea când omul pierde Harul lui Dumnezeu, tot trupul lui e întunecat, e în suferință.  Trăiește starea de iad… adică lipsa prezenței / comuniunii reale cu Dumnezeu.

“Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!” (Matei 6, 23)

Prin urmare dacă avem grijă să ne păstrăm ochii sănătoși, atunci să purtăm grijă și de sufletul nostru.  Adică de mintea noastră…. cea care cârmuiește întreaga noastră ființă.  Să-i dăm minții să macine doar cele bune, cele sfinte, cele pline de folos. Și atunci și ea va rodi în noi gândurile curate… și va putea primi ușor lumina dumnezeiască.

De aici înainte începe un subiect foarte interesant, foarte popular printre noi oamenii: grijile lumii. Un subiect mult discutat între creștini, în cărțile sfinte, între preot și fii duhovnicești… în biserici, în mănăstiri, în tot spațiu Bisericii Ortodoxe.

Iată cum continuă Domnul Iisus Hristos discursul său:

“Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” (Matei 6, 24)

Mamona este zeul banului. Este domnul banului, a bogățiilor lumești. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că Domnul Iisus Hristos încearcă să ne desprindă sufletul de iubirea de averi, de iubirea de bani.

Iubirea de bani se leagă de siguranța viitorului. De altfel, acest gând, nu este o simplă speculație,ne aduce aminte de pilda bogatului căruia i-a rodit tarina, în care spune că-și va strica hambarele și va face altele și mai mari,  pentru a avea destul, în așa fel încât să mânânce, să bea și să se veselească mult timp de acum înainte. Deci, lăcomia de bani / de averi, este, de fapt, dorința omului de a-și asigura un viitor în care să aibă mereu cele necesare, să-și poată asigura plăcerile lumești pe care le îndrăgește. În adevăr că omul nu se îndrăgostește de materialul din care sunt făcuți banii, nici de hârtie, nici de aur, ci de ceea ce poate cumpăra cu ei...

Omul e, prin firea lui, programat să fie veșnic, creat de Dumnezeu să nu mai intre în neființă. Stie in sinea lui că e veșnic, și chiar dacă nu știe, vrea să trăiască cât mai mult…. și să se bucure de viață!  

Chiar dacă murim, murim doar cu trupul, și la a 2-a venire a Domnului Hristos, sufletul nostru își va recăpăta sufletul și vor merge împreună ori la osânda veșnică, ori la viața veșnică. De aceea caută în bani o siguranță a vieții lui.

Văzând cât de dezechilbrată e lumea în care trăim, cât de învolburată și schimbătoare, și cât de ușor vremurile se pot răsturna de la bine la rău și de la rău la bine, omul caută un stâlp al siguranței. Și de aceea se agață de bani, de averi, căci vede că prin ele își poate asigura, cel puțin pe termen scurt, cele pe care le râvnește.

Domnul Iisus Hristos pune iubirea de bani, pe domnul banilor, pe „zeul” mamona, față -n față cu slujirea și încrederea în Dumnezeu.

“De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25)

Ne încurajează să avem încredere în Dumnezeu, că El ne va da toate; să nu avem ca stâlp al siguranței noastre în viitor, banul, ci pe Domnul Însuși.

Într-un fel omul e creat să aibă nădejdea in viitor. Fără asta nu poate trăi, se consumă, se tulbură cu gândurile și moare… Dumnezeu știa asta. El l-a creat pe om așa. Dar nădejdea să-i fie de la El.

Dacă înțelegi că viața ta curge din Dumnezeu către tine, și ca te susține permanent în toate ale trupului și sufletului tău, dar și în toate ale mediului înconjurător, e deja mare lucru!

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Domnul Hristos nu ne poruncește aici să nu muncim, ci să nu ne îngrijorăm… să nu stăm cu gândul la împlinirea acestor nevoi, căci știe Domnul că avem toate aceste trebuințe. Căci chiar El ne-a creat astfel.

După ce spune:

“Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?” (Matei 6, 26)

Adaugă:

“Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?” (Matei 6, 27)

Cine îngrijindu-se excesiv ar putea să-și împlinească ceea ce și-a propus? Sf. Ioan Gură de Aur, spune că dimpotrivă, chiar și atunci când considerăm, într-un anumit aspect al vieții, că noi am avut cea mai mare parte de merit / noi am muncit cel mai mult, chiar acolo e providența divină. Chiar acolo se vede grija lui Dumnezeu, Care face ca toate să fie posibile. 

Deși casa este construită de muncitori, în spatele acestei munci stă PRONIA CREATORULUI (purtarea Lui permanentă de grijă). Inspirația oferită de El oamenilor, puterea de muncă dată oamenilor, Legile Creației care fac posibilă construirea unei case.

Creșterea staturii cu un cot nu este în puterea oamenilor. Căci e înscris în noi genetic, de la zămislirea în pântecele maicii noastre, care ne va fi înălțimea. Asta arată că nu suntem stăpâni nici pe trupul nostru, deși face parte din noi, că nu funcționăm ca ființe independente, ci în comuniune cu Creatorul. Existăm doar prin El și în El.

“Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.” (Matei 6, 28-29)

Dacă hrana este neaparat necesară viețuirii, hainele sunt secundare în importanță. Prin urmare, grija față de felul în care ne îmbrăcăm ar trebui să fie mult mai mică față de grija asigurării hranei. Dacă Dumnezeu a rânduit o asemenea frumusețea florilor câmpului… care par la prima vedere că nu sunt necesare la nimic… cum oare nu va rândui el haine omului, pentru care a fost creată LUMEA ?Dacă se îngrijește așa de mult, oferind frumusețe robilor (crinilor), cum oare nu se va îngrji El să ofere și mai multă frumusețe stăpânului (omului)? zice Sf. Ioan Gură de Aur.

Dumnezeu l-a creat pe om neîmbrăcat. Practic, dacă vă gândiți bine, suntem singurele creaturi ÎMBRĂCATE din toată Creația. 

Hainele nu sunt ale noastre… nu sunt parte din trupul nostru. E vizibil și clar de înțeles, că nu sunt din noi… nu sunt din firescul nostru…. Ci sunt un adaos. Un adaos ulterior la ființa noastră trupească. Firesc ar fi fost ca noi, oamenii, să stăm unii cu alții goi, fără să ne rușinăm. Așa cum stau pruncii cei mici unul lângă altul, și se joacă, goi fiind, fără să știe că sunt goi, fără să simtă rușinea. 

Firesc ar fi să fim toți dezbrăcați. Sau: E NEFIRESC că suntem îmbrăcați. Pentru că hainele au apărut abia după ce omul a căzut în păcat, abia atunci Adam a simțit rușinea, abia atunci s-a ferit de Dumnezeu, „gol” fiind, într-un tufiș. Neascultarea omului de Dumnezeu, gustarea din fructul oprit, din fructul pomului cunoștinței binelui și a răului, a adus omului rușinea și, implicit, nevoia de a se îmbrăca. E atât de nefiresc că suntem îmbrăcați, la fel cum ni s-ar părea nefiresc să vedem un pește în apă cu pantaloni scurți ori un porumbel cu cască de zbor.

Căderea omului în păcat, prin neascultare, a dus la retragerea Harului lui Dumnezeu de la el, într-o anumită măsură. 

Redobândirea acestui Har Dumnezeiesc, ne readuce în acea situație de firesc de la începutul creației…. și mult mai mult….Grijile se transformă în funii care ne leagă fedeleș, și ne fură libertatea.

Nu știu, cum vom fi în împărăția cerurilor, îmbrăcați sau debrăcați, dar cu siguranță cei care vor ajunge acolo, vor trăi prin Duhul Sfânt. Iar acolo nu va mai exista neputință, ispită, îndemn la rău, gând potrivnic, lascivitate… Ci doar Dumnezeu care va fi totul în toate. 

Dar la sfârșitul acestui discurs al Domnului nostru Iisus Hristos despre indemnul de a nu ne lega de grijile trupului, stă un aspect foarte important. Acela de a căuta împărăția cerurilor. Să nu ne îngrijim excesiv pentru mâncare, ca să putem mai ușor a căuta împărăția cerurilor. Să nu ne îngrijim excesiv pentru haine, ca să putem mai ușor a căuta împărăția cerurilor. Să nu ne legăm prin grijă de pământ, ca să ne înălțăm mai ușor la ceruri! Grijile sunt greutăți care atârnă de sufletul nostru, care se zbate să ajungă la cer. Interesant este că astăzi trăim într-o lume excesiv de grijulie față de hainele pe care le poartă - tocmai un semn al căderii ei.

Și iată ce spune Mantuitorul: Că nici Solomon, în toată măreția lui, în toată bogăția lui, nu s-a îmbrăcat asemenea unui crin!

Mătasea hainelor și broderiile complexe, finețea materialelor, și măiestria artiștilor care i-au creat hainele, nu se ridică la frumusețea simplă – curată și la mirosul proaspăt al crinilor câmpului. Solomon, cel mai bogat om al planetei în vremea lui… cel mai înțelept…. cel care a ridicat Templu Domnului, din cele mai bune materiale existente la vremea aceea… nu s-a îmbrăcat niciodată atât de frumos ca un crin!

Poate ca pentru ochiul nostru fandosit de azi, crinii câmpului nu se ridică la înălțimea frumuseții artistice realizate de om în istorie…  Ca să vedem frumusețea ar trebui să ne lăsăm curățiți de păcate! Deci, dacă Dumnezeuîmbracă câmpul  așa de frumos cu iarba , oare nu cu mult mai mult ar face asta pentru noi…..?

Cu ce oare vrea Domnul insa să-l îmbrace pe om?

„Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat” (Galateni 3, 27) Cu haina botezului, cu haina Harului lui Dumnezeu, cu Duhul Sfânt care este Iubirea Personificată a Tatălui către Fiul.

Dumnezeu vrea să-l îmbrace pe om în Haina Iubirii. Dumnezeu vrea să-l îmbrace pe om în Haina iubirii Sale pe care o arată Fiului Său. Vrea să ne facă fii ai Săi, așa cum Fiul este în mod ființial / natural, Fiu pentru El.

Dacă am experimenta măcar câteva clipe frumusețea în care vrea să ne îmbrace Dumnezeu, o viață întreagă am căuta această frumusețe! Niciodată nu am mai căuta altceva…

De aici hainele neglijente ale călugărilor…. De aceea hainele ponosite ale pustnicilor

Prin haine icercăm să ne deosebim unii față de alții. Prin haine ne mândrim, ne poziționăm social, ne arătăm mai bogați, mai sus pe scara socială.”Haina face pe om” zice un proverb românesc.

Dar Scriptura zice invers. Spune Sf. Apostol Iacob să nu căutăm la fața omului, la hainele lui, și să-l judecăm.

“Fraţii mei, nu căutând la faţa omului să aveţi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei. Căci, dacă va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, şi va intra şi un sărac, în haină murdară, iar voi puneţi ochii pe cel care poartă haină strălucită şi-i ziceţi: Tu şezi bine aici, pe când săracului îi ziceţi: Tu stai acolo, în picioare, sau: Şezi jos, la picioarele mele, n-aţi făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul şi altul şi nu v-aţi făcut judecători cu socoteli viclene?” (Iacob 2, 1-4)

Nu e cazul sa ne pledam pentru o lume fără haine, ci mai curand pentru o lume care cere să se îmbrace cu HAINA ÎMPĂRĂȚIEI CERURILOR. Ce haină a pregătit Dumnezeu omului !

“Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?” (Matei 6, 31)

Adica sa ne lasam viața în mâinile lui Dumnezeu. sa muncim ca să avem cele necesare, dar sa dam și altora și Domnul mereu va suplini ceea ce lipsește.

“Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.”  (Matei 6, 32)

După mâncare și dupa haine fug oamenii care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Dar când omul Il cunoaște pe Domnul, este rănit de frumusețea Harului, si tanjeste permanent după Har.

“Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 33)

Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu, implinind poruncile Domnului. Îl vom descoperi pe Dumnezeu în poruncile Lui. Împlinindu-I poruncile, vor dispărea inegalitățile din această lume. Vor dispărea sărăcia, bogăția, autoritatea, pozițiile sociale, invidia, pizma, certurile între oameni, bolile, etc. Va dispărea păcatul. Degeaba căutăm mâncare și băutură și vrem să fim și fericiți. Căci împărăția cerurilor nu este mâncare și băutură. Fericirea nu va veni din aceastea. Ci din împlinirea poruncilor Domnului.

Sa cautam cele dumnezeiești, și celelalte Domnul ni le va da la bună vreme, exact cât avem nevoie! 

Amin

Serile Biblice

Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât haina? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.
Matei 6, 22-33