Sambata am trait - pentru a cata oara? - experienta ajutorului divin, venit dupa ce l-am cerut cu incredere desavarsita.
Imi este si frica sa povestesc, ca sa nu-mi sperii ingerii protectori... insa pericopa de ieri ca si cea de astazi ma imping sa marturisesc.
Caci mi s-a intamplat, sa primesc mila Domnului, pe care am cerut-o, fiind sigura ca doar El ma putea ajuta!
Caci mi s-a intamplat, sa primesc mila Domnului, pe care am cerut-o, fiind sigura ca doar El ma putea ajuta!
Intre proiectele mele pentru acest an am inscris si o intreprindere indrazneata: sa tapitez trei fotolii Tonneau.
Sunt mici si, fata de fotoliile Tullsta de la Ikea, au ceva mai multa clasa, asa ca m-am gandit ca e mai bine le refac pe acestea decat sa cumpar.
La inceput am crezut ca voi schimba doar materialul insa, odata ce am desfacut stofa, am constatat ca totul era de compromis...
Mi-am comandat carti, am urmat niste cursuri pe internet si... m-am apucat de treaba.
Am inceput cu cadrul de lemn al unuia din cele trei: l-am decapat, l-am slefuit, l-am vopsit, i-am dat si patina.
Apoi am pus benzile de iuta - des sangles se numesc aici - si... m-am oprit, caci trebuia sa cumpar arcuri, zegras, panzeturile care imbraca tot arsenalul necesar tapitarii... si toate astea se gasesc intr-un singur lor: la Marche St Pierre, langa Sacre Coeur !
De unde locuiesc eu si pana acolo... este o excursie. Imi sunt necesare trei metrouri si peste trei ore dus-intors ! Cu masina este absolut imposibil, caci sa gasesti loc de parcare in cartierul Montmartre este practic imposibil, mai ales intr-o zi de sambata!
Mi-am facut greu curaj, mai ales ca am fost bolnava de la Craciun pana de curand si sambata trecuta mi-am luat inima-n dinti.
Stiind ca voi avea materiale de carat, am plecat cu o valiza, fara nici o geanta, cu lista de furnituri, cartea bancara si tichetele de metrou in buzunar, ca sa imi fie mai usor.
Cand am ajuns acolo eram insa deja obosita!
Totusi, vazand ca aveau in mercerie tot ceea ce imi trebuia, mi-a venit cumva inima la loc. I-am dat vanzatoarei lista si ea a inceput sa imi aduca cele necesare. Cand a ajuns cam pe la final, mi-a propus sa-i las valiza si sa ma duc sa o astept la casa. Acolo era o coada... ca pe vremuri la noi, la unt!
Cand am ajuns eu la ghiseu a venit si vanzatoarea cu toate cele... Eu am palit, apoi mi s-a urcat sangele la cap.
Valiza mea era plina si alaturi de ea mai erau doi saci mari, ambalati frumos de vanzatoarea, deosebit de amabila, cu manere facute din sfoara... in fine, tot ce trebuia ca sa le pot cara. Prea grele nu erau dar erau ... enorme!
Nu am stiut ce sa fac. Achitasem deja comanda si... sa vin alta data era exclus.
Fata mea era plecata cu familia ei in we, iar prietena mea nu-mi raspundea la telefon... taxi nu am gasit... si nici nu am aplicatia Huber pe noul meu telefon!
In fine, pe scurt, trebuia sa iau drumul la picior si sa ajung acasa. Cum insa?
Tot ce am stiut sa fac a fost sa-mi pun nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu!
Am inceput sa o rog si pe Maica Domnului sa puna o vorba buna pe langa Fiul Sau si am plecat cu un sac pus pe manerul valizei si un altul in mana.
Trebuie sa mai spun ca metroul din Paris e minunat dar are un mare dezavantaj: nu sunt scari rulante si urci si cobori de-ti vine rau!
Nu stiu sa va spun cum, dar... am ajuns acasa! Ingerii mi-au purtat povara! Toate cele trei metrouri au ajuns in statie de indata ce ma aflam acolo, in vagon am gasit un loc unde sa nu incurc circulatia, instatiile in care am decis sa fac schimbul de metrouri nu am avut scari de urcat ci doar de coborat, ceea ce a fost salutar, iar autobuzul - caci trebuia sa mai iau si un autobuz - m-a asteptat pe mine!
Nu am avut nici o piedica! Ba, m-am intors mai repede decat la dus!
Am crezut in ajutorul lui Dumnezeu si a Maicii Domnului si toate mi s-au usurat!
Slava Tie, Doamne! Multumesc pentru ajutorul Tau fara de care nimic nu as putea face!
Sunt mici si, fata de fotoliile Tullsta de la Ikea, au ceva mai multa clasa, asa ca m-am gandit ca e mai bine le refac pe acestea decat sa cumpar.
La inceput am crezut ca voi schimba doar materialul insa, odata ce am desfacut stofa, am constatat ca totul era de compromis...
Mi-am comandat carti, am urmat niste cursuri pe internet si... m-am apucat de treaba.
Am inceput cu cadrul de lemn al unuia din cele trei: l-am decapat, l-am slefuit, l-am vopsit, i-am dat si patina.
Apoi am pus benzile de iuta - des sangles se numesc aici - si... m-am oprit, caci trebuia sa cumpar arcuri, zegras, panzeturile care imbraca tot arsenalul necesar tapitarii... si toate astea se gasesc intr-un singur lor: la Marche St Pierre, langa Sacre Coeur !
De unde locuiesc eu si pana acolo... este o excursie. Imi sunt necesare trei metrouri si peste trei ore dus-intors ! Cu masina este absolut imposibil, caci sa gasesti loc de parcare in cartierul Montmartre este practic imposibil, mai ales intr-o zi de sambata!
Mi-am facut greu curaj, mai ales ca am fost bolnava de la Craciun pana de curand si sambata trecuta mi-am luat inima-n dinti.
Stiind ca voi avea materiale de carat, am plecat cu o valiza, fara nici o geanta, cu lista de furnituri, cartea bancara si tichetele de metrou in buzunar, ca sa imi fie mai usor.
Cand am ajuns acolo eram insa deja obosita!
Totusi, vazand ca aveau in mercerie tot ceea ce imi trebuia, mi-a venit cumva inima la loc. I-am dat vanzatoarei lista si ea a inceput sa imi aduca cele necesare. Cand a ajuns cam pe la final, mi-a propus sa-i las valiza si sa ma duc sa o astept la casa. Acolo era o coada... ca pe vremuri la noi, la unt!
Cand am ajuns eu la ghiseu a venit si vanzatoarea cu toate cele... Eu am palit, apoi mi s-a urcat sangele la cap.
Valiza mea era plina si alaturi de ea mai erau doi saci mari, ambalati frumos de vanzatoarea, deosebit de amabila, cu manere facute din sfoara... in fine, tot ce trebuia ca sa le pot cara. Prea grele nu erau dar erau ... enorme!
Nu am stiut ce sa fac. Achitasem deja comanda si... sa vin alta data era exclus.
Fata mea era plecata cu familia ei in we, iar prietena mea nu-mi raspundea la telefon... taxi nu am gasit... si nici nu am aplicatia Huber pe noul meu telefon!
In fine, pe scurt, trebuia sa iau drumul la picior si sa ajung acasa. Cum insa?
Tot ce am stiut sa fac a fost sa-mi pun nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu!
Am inceput sa o rog si pe Maica Domnului sa puna o vorba buna pe langa Fiul Sau si am plecat cu un sac pus pe manerul valizei si un altul in mana.
Trebuie sa mai spun ca metroul din Paris e minunat dar are un mare dezavantaj: nu sunt scari rulante si urci si cobori de-ti vine rau!
Nu stiu sa va spun cum, dar... am ajuns acasa! Ingerii mi-au purtat povara! Toate cele trei metrouri au ajuns in statie de indata ce ma aflam acolo, in vagon am gasit un loc unde sa nu incurc circulatia, instatiile in care am decis sa fac schimbul de metrouri nu am avut scari de urcat ci doar de coborat, ceea ce a fost salutar, iar autobuzul - caci trebuia sa mai iau si un autobuz - m-a asteptat pe mine!
Nu am avut nici o piedica! Ba, m-am intors mai repede decat la dus!
Am crezut in ajutorul lui Dumnezeu si a Maicii Domnului si toate mi s-au usurat!
Slava Tie, Doamne! Multumesc pentru ajutorul Tau fara de care nimic nu as putea face!
EVANGHELIA DE AZI
EVANGHELIA DE IERI
Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate înjur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el, şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor.
Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau.
Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu.
Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari.
Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui.
Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate.
Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini.
Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.
Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. Marcu 11, 11-23
Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau.
Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu.
Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari.
Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui.
Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate.
Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini.
Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.
Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. Marcu 11, 11-23
Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos, pe marginea drumului. Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă! Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale. Marcu 10, 46-52
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu