In seara asta am urmarit un curs de teologie referitor la "Vederea lui Dumnezeu" si, desi as fi dorit sa pun niste intrebari profesorului C.tin Coman, nu am fost capabila caci... am izbucnit in plans la sfarsitul cursului!
Starea inca nu m-a parasit!
Ce m-a impresionat?
Perceperea imposturii noastre, ideea ca lumea si nebunia ei ne tulbura intr-atat incat perspectiva de a-L vedea pe Dumnezeu ramane cantonata undeva la stadiul de studiu teologic, exercitiu intelectual, bigotism sau orice altceva, numai nu traire in Duh!
Oamenii se intrec in explicatii cand in fond tot ce conteaza este experierea personala, cunoasterea personala a trairii in duh! Caci nu informatia naste credinta ci marturia!
Azi am inteles diferenta colosala intre exercitiul rational al credintei si simtirea reala a gustului dulce al lui Dumnezeu prin experienta personala!
Diferenta asta imi pare, daca mi se ingaduie o reducere la puterea noastra de intelegere, sinonima cu deosebirea intre viata unui cuplu in care fiecare isi face datoria ireprosabil, fara insa a exista iubirea intre cei doi si un altul in care dragostea este elementul care ii impinge pe cei doi sa faca totul tinand cont de bucuria si dorintele celuilalt!
Ca sa imi fie ingaduit sa Il vad pe Dumnezeu trebuie ca duhul meu omenesc sa se reintoarca in sinele meu si acolo sa descopere Lumina Lui! Doamne, ce minunat trebuie sa fie!
Abia atunci se va produce in mine schimbarea, acea schimbare care imi va zgudui viata radical, atat de radical incat nici o alta obligatie sau dorire lumeasca nu va mai avea putere asupra mea! Atunci nu va mai conta nici casa, nici masa, nici copii, nici zi nici noapte... ci numai retrairea acelei bucurii, simtirea dulcetii lui Dumnezeu care ma va face sa fiu dependenta de a iubi!
Orice altceva in afara acestei experieri este doar... un exercitiu lumesc, o confuzie intre Dumnezeu, frica de moarte si superstitie!
E cutremurator sa-ti descoperi credinta afectata de impostura, mimare si uneori chiar fatarnicie!
Si aceasta revelatie m-a atins de nu mi se mai opresc lacrimile!
Şi au venit la Betsaida. Şi au adus la El un orb şi L-au rugat să se atingă de el. Şi luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat şi, scuipând în ochii lui şi punându-Şi mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva. Şi el, ridicându-şi ochii, a zis: zăresc oamenii; îi văd ca pe nişte copaci umblând. După aceea a pus iarăşi mâinile pe ochii lui, şi el a văzut bine şi s-a îndreptat, căci vedea toate, lămurit. Şi l-a trimis la casa sa, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat. Marcu 8, 22-26
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu