Am citit de curand un articol cu diferite sfaturi pentru o batranete frumoasa.
Desigur
lipsea cu desavarsire ideea de Dumnezeu, dar lasa sa se inteleaga ca a avea credinta face ca viata
de aici, ca si cea de dincolo, sa aibe alte valori!
Este clar ca cei care slujesc vremurilor nu vor reusi sa imbatraneasca frumos, cu toate incercarile costisitoare de a ramane tineri si frumosi!
Ce ar trebui sa facem ca sa privim batranetea cu seninatate? Suntem oare capabili sa imbatranim?
Am intalnit un fost coleg al sotului meu care a fost director mai toata viata lui profesionala. Nu ca ar fi fost o somitate dar... avea dosar bun!
Mi-a fost mila de el: neputand sa traiasca umilinta de a fi un biet pensionar pe care nu-l mai cunoaste nimeni, cand se intalneste cu cineva ... vorbeste in continuu despre intamplari din vremea cand era el director!
Uraste orice idee noua, tehnica moderna, ca sa nu mai vorbim de biserica si Dumnezeu, pe care le confunda cu masinile clericilor, de parca Mitopolitul, ca sa fie respectat, ar trebui sa mearga cu sareta prin Bucuresti!
Investirea totala in duhul lumii face ca sufletul sa devina dependent de o anume epoca, de un anume statut!
Parintii care sunt obsedati de copii devin deceptionati odata cu plecarea lor de acasa, persoanele dependente de felul in care arata devin disperate odata cu vederea semnelor imbatranirii, cei orgoliosi de pozitia lor profesionala inghit cu greu pastila pensionarii... etc.
Si marii cercetatori, oameni care au adus ceva de pret umanitatii, au devenit batrani si au lasat locul altora!
In sala de asteptare a doctorului nimeni nu se mai prezinta cu ceea ce a facut sau a fost in tinerete: toti ne povestim betesugurile! La batranete ne uniformizam.
Poate pentru ca ne apropiem de finalul drumului, dincolo nemaifiind nici o deosebire - nici bogati, nici saraci, nici destepti si nici prosti, nici frumosi nici urati, nici femei, nici barbati - ci doar... suflete zidite din fapte!
Cine crede in Dumnezeu intelege altfel timpurile si se adapteaza in alt fel lumii si varstei. Batranetile trebuie traite cu credinta, intelepciune si nadejdea ca la Dumnezeu toate sunt cu putinţă!
Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat. Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică. Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă întâi. Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple. Marcu 10, 23-32
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu