luni, 2 ianuarie 2017

TIMPUL NU SE OPRESTE

nici macar in zi de sarbatoare!


Desi la romani nici iarba nu creste cand e sarbatoare... si, de la Craciun pana la Sf Ioan, nimic nu pare sa-si reia cursul, timpul trece si, pana sa ne fi dat bine seama, am rupt deja o foaie din calendarul noului an!

Am trecut cu totii pragul dintre ani - unii mai usor, altii cu probleme, altii... 
In fine... am luat-o de la capat, cum s-ar spune!

Acordurile petrecerii Revelionului s-au stins, dar azi este inca sarbatoare la noi: avem o aniversare!
Tema serbarii: ZAMBET, adica asa😊, sau asa😉, sau astfel😃, in fine zambet!
Speram sa zambim toti, desi cativa dintre noi suntem cam crispati de gripa, crize biliare ori oboseala!

Petrecerea continua, asadar! Sa dam Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu
Domnul sa fie cu noi!

Iar cărturarii şi arhiereii căutau să pună mâna pe El, în ceasul acela, dar s-au temut de popor. Căci ei au înţeles că Iisus spusese pilda aceasta pentru ei. Şi pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea stăpânirii şi puterii dregătorului. Şi L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi drept şi nu cauţi la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu: Se cuvine ca noi să dăm dajdie Cezarului sau nu? Dar Iisus, cunoscând vicleşugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiţi? Arătaţi-mi un dinar. Al cui chip şi scriere are pe el? Iar ei au zis: Ale Cezarului. Şi El a zis către ei: Aşadar, daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Şi nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului şi, mirându-se de cuvântul Lui, au tăcut. Luca 20, 19-26

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu