luni, 30 decembrie 2019

Cum se zice, dar, că Hristos este Fiul lui David?

... Căci însuși Da­vid spune în Cartea Psalmilor: "Zis-a Domnul Dom­nului meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale. 
Deci, David Îl numește Domn; atunci, cum este Fiu al lui?" Din Evanghelia de azi 

Aceasta este o întrebare pusă de Mântuitorul nostru  
saducheilor şi cărturarilor, la care răspunsul nu era ușor de găsit. Intrebarea se referea la un verset din Psalmul 109
„Zis-a Domnul Domnului meu, șezi de-a dreapta mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale”. 

Putea numi David fiu pe Domnul lui?


Mulţi probabil au crezut că este o eroare gramaticală sau cuvintele trebuie înțelese în sensul figurat. 
Fiind inspirat de Dumnezeu, regele David (cel luat din cea mai modestă viață și așezat în fruntea poporului, urmărit de un rege nedrept, aidoma  Mântuitorul după nașterea Sa),
a prorocit venirea lui Mesia. 

Privind astfel aceste cuvinte, le înțelegem sensul. 

Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria, a fost unul dintre urmașii regelui David, adică era din neam împărătesc. Din perspectivă istorică, oamenii Îl pot considera pe Mântuitorul ca fiind urmașul lui David, însă, din perspectivă divină, David este un fiu al Fiului lui Dum­nezeu.” Pr D Păduraru

Nasterea Fiului Tatalui ceresc din Fecioara Maria este inceputul unor transformari si cresteri ale chipului dupa care am fost ziditi spre asemanarea noastra cu Dumnezeu, in toata "libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu" (Rom 8, 21).
Nasterea vesnica din Tatal, aduce, prin intruparea si nasterea vremelnica din Fecioara, nasterea fiilor Tatalui pentru vesnicie.
El se naste intru om, prin om si pentru om, iar noi ne nastem intru El, prin El si pentru El.
” 

Creștin Ortodox.ro

Mântuitorul Iisus Hristos este numit de mai multe ori în Noul Testament „Fiul lui David”. Asta pentru ca in Mântuitorul Iisus Hristos se împlinește profeția conform căreia Mesia va veni din neamul lui David.
Iisus Hristos a fost Mesia Cel promis!
După trup EL era din neamul lui David.
Conform genealogiilor Sale, Sfânta Fecioară Maria era desecendentă a seminției lui David. De asemenea și Sfântul și Dreptul Iosif, tatăl adoptiv (putem spune) al Domnului Hristos, era tot din neamul lui David. Așadar, după trup, Hristos este Fiul lui David, în sensul că este din seminția lui, prin Maica Sa, Sfânta Fecioară Maria.
Însă, de cele mai multe ori atunci când se face referire la Hristos ca Fiu a lui David se are în vedere mai ales mesianitatea Sa.
 

„În vremea aceea au venit la Iisus unii dintre saduchei, care zic că nu este înviere, și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris: «Dacă moare fratele cuiva, având femeie, și el n-a avut copii, să ia fratele lui pe femeia văduvă și să ridice urmaș fratelui său». Erau, deci, șapte frați. Și cel dintâi, luându-și femeie, a murit fără de copii. Și a luat-o al doilea și a murit și el fără copii. A luat-o și al treilea; și, tot așa, toți șapte n-au lăsat copii și au murit. La urmă a murit și femeia. Deci, la înviere, a căruia dintre ei va fi femeia, căci toți șapte au avut-o de soție? Și le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară și se mărită; dar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela și învierea cea din morți nici nu se însoară, nici nu se mărită. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii și sunt fii ai lui Dumne­zeu, fiind fii ai învierii. Iar că morții înviază a arătat chiar Moise la rug, când numește Domn pe «Dumne­zeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov». Dumnezeu, deci, nu este Dumnezeu al morților, ci al celor vii, căci toți sunt vii în El. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: Învățăto­rule, bine ai zis. De aceea nu mai cutezau să-L întrebe nimic. Iar El i-a întrebat: Cum se zice, dar, că Hristos este Fiul lui David? Căci însuși Da­vid spune în Cartea Psalmilor: «Zis-a Domnul Dom­nului meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». Deci, David Îl numește Domn; atunci, cum este Fiu al lui?” Luca 20, 27-44


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu