vineri, 6 decembrie 2019

PERIPLU BIBLIC DE LA VECHIUL TESTAMENT LA DELACROIX (8) LUPTA LUI IACOV SI LUPTA LUI DELACROIX


Jacob Angel Delacroix.jpg


Calatoria mea, grabita, prin Vechiul Testament, condensata in cele 8 texte postate pana acum (1, 2, 3, 3bis, 4, 5, 6, 7)
a ajuns in punctul care a inspirat-o:  fresca lui Delacroix - Lupta lui Iacob cu Ingerul - aflata in biserica ST Sulpice, din Paris 

Spuneam ca interesul meu pentru aceasta pictura a inceput cu intrebarea unui amic referitoare la parerea mea despre fresca lui Delacroix.

La inceputul anilor 2000, ziaristul Jean-Paul Kauffman, dupa ce a fost ostatic in Liban timp de  trei ani, a scris o carte cu titlul Lupta lui Iacob cu Ingerul . Ca un adevarat investigator, autorul a sperat sa dezlege, macar pentru sine, misterul
acestei picturi - cautand in Cartea Sfanta,  in biografia pictorului, in natura inconjuratoare si in propria sa viata. 
Lupta lui pentru a supavietui, atunci cand nimic in afara credintei nu ii mai dadea vreo speranta, l-a apropiat si mai mult de acest pasaj biblic, poate cel mai misterios, despre care spune ca l-a salvat si pe care il socoteste esential in mentinerea echilibrului sau psihic si religios.

Tema frescei pare sa fie, si pentru Delacroix, un recit, prilejul unui bilant, o expunere a propriei  sale lupte cu viata, cu sine cu lumea si cu Dumnezeu, un adevarat testament.

Potrivit unui cliseu des utilizat,  "frumusetea sta in ochii privitorului", si, extrapoland aceasta idee devenita banala, oricine priveste o pictura, isi face propriile impresii, traieste propriile emotii, care pot fi chiar diferite de cele ale pictorului!  
Pictorul nu este un fotograf; el pune in creatia sa cautari interioare personale, transmitand mesajele proprii, pe care privitorul le simte sau nu, le percepe sau nu ca fiind si ale sale, identificandu-se - sau nu - emotional cu creatorul!
Relatia intre pictor si privitor o vad aidoma relatiei omului cu Dumnezeu: unii Il vad, Il inteleg, Il simt, in timp ce altii Il ignora, Il reneaga sau Il detesta!

Pictura religioasa, fie si numai prin titlul care o clasifica, te trimite la tema teologica dar adesea, in spatele pretextului, al imaginii create, se strecoara multe alte lucruri care se cer cercetate.

Asa a facut si Delacroix, a carui viata a fost un adevarat razboi, avand de purtat cel putin doua mari batalii :  
- una pentru creatia sa - tot ce a pictat fiind prost receptat, chiar detestat de public si critici, in permanenta;
- o alta, legata de paternitatea lui incerta - caci intreaga sa viata s-a intrebat daca era adevarata barfa iscata la nasterea sa, cum ca ar fi fost fiul lui Talleyrand, care i-a urmat lui 
Charles-François Delacroix la conducerea ministerului de externe napoleonian, si care a fost mereu protectorul sau!
Gratie lui Talleyrand, care a permis finantarea de catre stat a multor picturi ale sale, ne bucuram azi de tablouri minunate!

In pofida criticilor nefavorabile, Delacroix a pictat cum a dorit, acordand atenţie culorii şi tensiunii pe care dorea sa o transmita, intr-un stil propriu, fara constrangeri si prejudecati. "Nimeni şi nimic nu mă impiedică să percep lucrurile aşa cum vreau eu",  spunea el. 
Pentru aceasta "incapatanare" insa a fost izolat si exclus din expozitii!

Lupta lui Iacob cu ingerul, alaturi de celelalte doua picturi din Capela Ingerilor din biserica St Sulpice, sunt si ultimele sale lucrari.

Capitolul 32 din Facerea, in care este mentionata  aceasta confruntare intre om si Dumnezeu, este recunoscut ca fiind unul din cele mai misterioase din intreaga Biblie.
Pictorul nu numai ca nu isi propune sa dezlege misterul, ci dimpotriva, il sporeste prin impletirea temei alese cu propria sa lupta, punand in culoare un adevarat testament artistic si personal disimulat in povestea biblica. 

Interpretarile episodului vetero-testamentar transpus de Delacroix au fost si sunt extrem de variate,  cum si lupta lui Iacob a suportat si suporta inca nenumarate pareri!
In capitolele anterioare am incercat sa fac o incursiune biblica in povestea lui Iacob - fiul patriarhului Isaac - cel care avea sa devina, dupa lupta cu ingerul, Israel, viitorul patriarh al evreilor.

Ravenind acum la pictura...
Ea ne infatisaza doi combatanti - un inger si un om; 
un inger musculos, evident puternic, care il lasa pe omul Iacob, pictat incordat si cu ochii iesiti din orbite, sa castige lupta din valea Iabocului, fara sa fie totusi invins. 
Cat de adevarata este  atunci victoria lui Iacob? E o remiza reala sau o masluire? Oare ingerul se apara sau doar rezista? Incordarea este marcata doar pe corpul lui Iacob! Pe fata ingerului pictat de Delacroix citim un soi de ingaduinta, unii spun ca-i chiar ironie...  
Daca urmarim textul, el ne spune ca Iacob a luptat cu ingerul si nu contra lui! 

Noua ne revine sarcina de a raspunde la intrebarile ce decurg atat din textul, destul de sumar, cat si din pictura, potrivit propriilor noastre intuitii, emotii ori experiente!
Specialistii au facut-o si mi se pare interesant si revelator ceea ce au decriptat ei!

Categoric, o transpunere vizuala a Luptei lui Iacob cu îngerul 
este o mare provocare pentru un pictor. 
Mai intai, pentru ca in text nu sunt descrieri amanuntite - nici privitoare la inger, nici la Iacob,  nici la lupta in sine, ea fiind practic mentionata dar nu si detaliata. 

Apoi simbolurile sunt multiple, momentul fiind unul marcat de ideea de perpetua trecere trecerea lui Iacob dintr-o tara in alta, de pe un mal al raului pe celalalt, trecerea de la consemnarea unui loc geografic la loc simbolic (Peniel, numele pe care Iacob il va da locului, fiind un nume ebraic anume pus sa aminteasca că acolo el a văzut fața lui Dumnezeu!);trecerea temporala, de la noapte la zi, cea identitara, de la un nume la altul - de la Iacob-uzurpatorul la Israel - vazator de Dumnezeu...

Complicat sa imortalizezi toate trecerile acestea!

Pictorul alege sa aseze povestea într-un cadru luxuriant, scenografia fiind asigurata de cei doi arbori enormi care il ascund pe un al treilea, oarecum in dizarmonie ai zice cu un peisaj oriental. De partea opusa... un  maslin - pomul care a cedat intaietatea cedrilor,  lasandu-le lor gloria... alegand sa ramana un simbol al umilintei  si al impacarii lui Dumnezeu cu omul!

Mai exista insa cateva detalii care ne scot complet din timpul istoric al textului, invitandu-ne intr-un alt timp, intr-o alta poveste!

Astfel palaria aceea, un model purtat de pictorii sec. al XIX-lea, amplasată în față, alaturi de cateva haine, un scut si o lance, din alt secol, sunt detalii capitale in intelegerea mesajului acestei picturi. Aceste elemente, aduc biografia pictorului in scena biblica...

Asa cum ultima piesa a unui puzzle, odată asezata, clarifica întreaga imagine, aceste obiecte ofera codul picturii, explicand alegerea acestei teme.

Teoria, potrivit careia pictura lui Delacroix  este o expresie a căutarii  originilor sale incerte, chiar daca continuă să ii desparta pe specialisti, este plauzibila. 
Anumite cuvinte din text o pot justifica! Care iti este numele? intreabă  îngerul, cum se intreba si Delacroix, 
nesigur ca cel al carui nume il purta era tatal sau! 
Cand Iacob vrea sa afle numele adversarului sau - "Spune-mi şi Tu numele Tău!"- nu primeste nici un raspuns... cum nici pictorul nu-l va primi cat va trai!
Pe Iacob, Delacroix  il infatisaza cu corpul incordat si fata descompusa, impingand din toate puterile, parca nu atat pieptul ingerului, cat peretele acela care i-a dat de furca si cu care Delacroix a purtat o adevarata lupta... 
Imaginandu-ne ca Iacov al sau ar reusi sa strapunga zidul, trecand de partea cealalta, ar nimeri exact in... Purgatoriu, fresca lui François-Joseph Heim pictat pe partea cealalta, in capela vecina, o pictura care iti face pielea de gaina!
Tanand cont ca Delacroix era foarte bolnav si slabit fizic la acea vreme, gasim ca foarte posibila si ipoteza unui gand la moarte!  

Spectatorul este fascinat in fata confruntarii, care are o anume nota de intimitate,  ce se petrece intr-o padure cu copaci uriasi, unde o palarie si alte cateva lucruri disonante par puse ca din intamplare sub ochii sai.

Această palarie a fost socotita de multi  ... o gluma. Kauffmann marturiseste ca a fost întotdeauna intrigat de ea. „Această pălărie galben-portocalie...”, „atât de puțin biblica" (cum spune Kauffmann p.186), nu este nici o pălărie de plantator din sud,  si nici o palarie burgheza, care ar fi putut face o trimitere la contemporanii maestrului. 
Ea este, de fapt, una dintre acele palarii moi pe care pictorii o purtauprin 1880, cand lucrau in aer liber, si pe care, o aruncau la pamant, cand intrau intr-un han, ca semn ca ziua lor de munca s-a incheiat! 
Un fel de reverenta pe care o va face si Iacov, o data ce "lupta" va fi incheiata. 

Dar mai  există acolo, în coltul din dreapta, in grupul menit sa sugereze convoiul oamenilor lui Iacob,trimisi cu daruri la fratele sau Isav (Esau): un călăreț pictat din spate, care poartă aceeași pălărie - si parca regasim chiar si aceleasi
haine... Adica o dublare a obiectelor pictate în prim plan, mai putin scutul. Am putea spune ca daca sunt doi Iacovi, sunt si două sulițe și doua palarii, cum sunt si doi stejari, care ascund un al treilea, trei spații picturale distincte, dar numai un singur scut!

Pălăria este totusi piesa de forta a acestui puzzle, detaliul care  ne permite să reconsideram cadrul. Dar pentru asta trebuie sa o  ridicam, sa privim dedesuptul ei si sa vedem lucrurile pe care le acopera. 
Descifrarea mesajului transmis de aceasta palarie este o sarcină dificilă. Unii insa au reusit!

Deci, ce face Iacob, alias calaretul cu palarie din acest tablou -cu alte cuvinte Delacroix (pentru ca, desigur, Iacob este nimeni altul decât Delacroix)? 
Face cel puțin patru lucruri, caci Delacroix are cel putin patru lucruri ascunse sub pălăria aceea!

Inainte de a ridica palaria, trebuie spus ca pentru aceasta lucrare a fost nevoie de o munca titanica!  Pictorul a dus o batalie acerbă cu  zidul neprietenos, care l-a făcut nu o data să-și arunce "armele" la pământ, ca si cu sanatatea lui, din ce in ce mai precara!

Primul mesaj al acestei pălării este ca un joc de cuvinte. Artistul se debaraseaza parca de originile sale. 
Stim ca ingerul îi cere (lui Iacov) să-și spuna numele în fața martorilor, care sunt copacii aceia - pe care Facerea ii  mentioneaza cand ingerii i-au transmis promisiunea unei descendente numeroase lui Abraham, la Stejarul lui Mamre (Fa 18 1-15)!  Al treilea copac, ascuns în spatele celorlalti doi, il reprezinta pe Delacroix, un copil cu doi tați posibili care nu știe care dintre ei este cel adevărat!

Lancea de pe pământ, în locul bastonului de mână ce il purtau predecesorii săi, este îndreptată, nu intamplator, spre încrucișarea picioarelor îngerului, dar nu ca o conotație sexuală, ci mai curand ca o intrebare pusa reprezentantului divin, îngerii fiind înlocuitori ai lui Dumnezeu
 "Care este numele pe care ar trebui sa-l port eu?"

Dar de ce, intre elementele disonante, doar scutul (pe care se obisnuia sa se inscrie blazonul si descendenta familiei) este unic, nedublat, asa cum sunt celelalte obiecte?  
Această excepție intre elementele disonante o lamureste tot prezenta pălăriei! 
Iacob, luptand, poate vedea chipul unui Dumnezeu care este de Nevăzut, fata unui Tată al carui nume este de Nerostit, in inclestare putand sa se atinga de Cel Necuprins
Pentru a lupta cu El însă, și-a pus scutul jos si palaria pe scut, aratand prin acest gest ca, in fine, accepta sa nu știe sau sa nu i se spuna cine este cel cu care se luptase, desi ii era clar... Pictorul, asemenea lui Iacob, renunta sa afle cine ii era tatal, punand capat unei cautari istovitoare. 
La finalul luptei, Iacob nu va mai fi nevoit să poarte scutul, care ii devine inutil si pictorului, aflat la sfarsitul vietii, in drum  spre... Țara Făgăduinței

Al doilea sens al asezarii acelei pălării este unul dramatic. Cu aceasta fresca Delacroix a dat poate cea mai mare lecție de pictură, considerand-o el insusi "fermecătoare" !
În momentul în care pictorul începe să simtă că viața ii scapa printre degete, isi exprima aici, cu mijloacele meseriei sale, 
ultima dorinta. Unii dintre critici considera Lupta lui Iacob cu ingerul ca fiind chiar "Testamentul lui Delacroix "(Stahl 2012: 116) iar palaria... o ultima reverenta! Un adieu!

Cea de-a treia semnificație a pălăriei, mai precis rolul ei, este sa exprime concepția pictorului despre peisaj. Delacroix, prin felul in care pune peisajul in pictura religioasa, da o lectie de stil pictand aceasta pălărie moale, purtată de pictorii de la Barbizon. Asadar, al treilea sens al palariei este clar unul estetic

Al patrulea si ultimul mesaj purtat de aceasta palarie este atât estetic cât și retoric: palaria marchează un teritoriu, delimitand literalmente locul. Cu ea, spațiul din prim-planul picturii este desemnat ca fiind cel al pictorului. 
Acestea fiind spuse, spectatorul este liber sa profite de invitația pe care îngerul o are in privirea lui și sa patrunda acolo. 

Delacroix deturneaza in mod evident caracterul religios al luptei lui Iacob cu îngerul, insusindu-si doar mitul ca pretext pentru a-si spune povestea sa personala dar si cea a relației sale cu creația!
El da aici prima versiune secularizată a acestei teme biblice. 
Prin inserarea unor elemente disonante, temporalități frustrante și elemente paradoxale, dar și prin crearea unui spațiu în care creatorul și privitorul sunt invitați să se întâlnească, el aduce tema luptei în modernitate. 

Pălăria, acest detaliu  neobișnuit, se dovedeste a fi un soi de indicator care trimite spre mesajul acestui tablou-testament
al unui pictor numit si „Hristos al picturii". (Kauffmann 2001: 257) !

Delacroix,  nesigur de identitatea sa, a avut o placere deosebita sa abordeze temele religioase. Confruntarea cu Tatăl, așa cum o face si Iacob cu Dumnezeu, este abordata din postura unui fiu, mereu insa in sens pozitiv. 

Inchei periplul acesta virtual cu speranta ca cele scrise aici, daca nu pot starni curiozitatea de a citi Biblia, sa fie macar o invitatie le contemplarea picturii lui Delacroix!

«La Bible possède un pouvoir comminatoire. On ne peut se contenter de la lire. Vient un moment où le lecteur est obligé de se compromettre. Contraint à soulever lui-même le rideau.»(Kauffmann 2001 : 53)

Biblia are o putere amenințătoare. Nu putem doar să o citim. Vine un moment în care cititorul este obligat să facă compromisuri. Forțat să ridice el însuși perdeaua ”!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu