DE CE TREBUIE SA URASTI... CA SA-L IUBESTI PE DUMNEZEU

Toti visam sa fim iubiti si fiecare crede in sinea lui ca stie totul despre iubire. Iubirile noastre sunt insa extrem de diverse, chiar deviante uneori!  
Dati click aici si va veti convinge!

Tema iubirii este esenta credintei ! Iata de ce nu e deloc simplu sa intelegem cum, pe cine sau ce iubim.

Exista cateva cuvinte care pot nuanta sentimentul iubirii, putine fiind limbile care fac distintia precisa privind sentimentele. 
Fara sa le cunoastem,  fara o explicatie clara, spusele Mantuitorului, din evanghelia de azi, ar putea parea socante: 

Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său și pe mamă și pe femeie și pe copii și pe frați și pe surori, chiar și sufletul său însuși, nu poate să fie ucenicul Meu. 

De ce trebuie sa uram ca sa fim demni de Hristos?

Limba greaca este  foarte precisa cu termenii!
Astfel ea foloseste patru cuvinte pentru a defini iubirea, 

fiecare cu un sens precis, ceea ce ne ajuta sa facem chiar o ierarhie a iubirii.

1 - Eros 
Acest cuvant defineste iubirea care pleaca de la sine si se reintoarce la sine. El exprima vartejul unei iubiri patimase, chiar tragice, care poate veni si fara voia sufletului, spre a pune stapanire pe el. Poate lua si forme irationale. 
Cu eros se defineste  iubirea senzuala, indusa de simţuri  şi emoţii, cea  legata de atractia fizica. Privesti pe cineva, iti place, ii simti mirosul, ii atingi pielea, ii asculti vocea... iar ceea ce simti este o stare care nu are nimic de-a face cu logica ci doar cu simturile.
Azi cuvantul defineste aproape exclusiv sensul de iubire fizica, chiar cu o nuanta de vulgaritate, dar nu dintotdeauna eros a avut sensul acesta.
In mitologia greaca Eros s-a nascut odata cu Pamantul. El era un zeu nemuritor, fiu al lui Hermes si al Afroditei, zeita care a mai avut inca un fiu, cu Ares,  care se numea Anteros, ceea ce inseamna dusmanul iubirii. 

Eros era considerat forta generatoare a lumii, a omului, a marilor evenimente omenesti si casnice. 

Erosul a fost asadar marea putere universala care a pus in miscare generarea divina si umana.

Iata cum descrie Hesiod iubirea cu intelesul eros:

"Iubirea (Eros), cel mai frumos dintre zeii nemuritori, iubirea care zdrobeste madularele si care subjuga, in pieptul tuturor zeilor si oamenilor, mintea si inteleapta vointa"! 

2 - Philia 
este cuvantul care defineste afectiunea catre semeni, atasamentul sincer si dezinteresat. Ai  admiraţie faţă de cineva pe care il socotesti demn. 
Acelas cuvant defineste si admiratia pentru o opera, iubirea pentru o personalitate, pentru rude indepartate, pentru frumos.
Această iubire este rezultatul gandirii personale caci, inainte de a nutri iubirea, cantaresti in minte daca persoana (sau lucrul) merita sau nu sentimentele tale.
Cuvantul philia l-am traduce corect in romaneste prin prietenie. Intr-o prietenie faci bine fără să ți se ceară și fara sa astepti nici laude nici ceva in schimb.

3 - ”Storghi” este un alt cuvant care exprimă dragostea.

Este vorba de dragostea familiala, a părintilor față de copii dar si cea a copiilor pentru părinți, dragostea intre frati dar si dragostea (simpatia, am zice noi) fata de colegii de serviciu, de facultate etc.

Dar nici aceasta forma de iubire nu exprima  capacitatea maxima a omului de a iubi, si asta deoarece viata face ca ea sa nu ramana stabilă. 

Parintii mor, conflictele familiale  schimba registrul sentimentelor - frații pot ajunge sa se urasca intre ei in urma unor conflicte, rigiditatea parintilor, uneori chiar violenta lor, afecteaza sentimentele copiilor dupa cum neascultarea copiilor poate invenina sufletul parintilor ; prieteniile se destrama- schimbi serviciul si colegii si relatiile se racesc, etc.

4 - ”Agape" 
ramane cuvântul explicit care defineste iubirea perfecta,
iubirea gata de sacrificiu, iubirea fara margini si necondiţionată. 

Prin acest cuvant se exprima iubirea de Dumnezeu!

Acest tip de iubire stă în voinţă omului si este o decizie, o optiune intima si personala!

Iubirea cuprinsa de semantica lui agape este dragostea raționala, care este indusa in primul rand de calitatile celui iubit. Ea nu este nici arzatoare ori pasionala, nici tandra sau
instinctiva, nici calculata in minte, interesata. 

Ea se naste doar din convingerea ca Cel iubit este Cel care merita iubirea deplina.

"Pe Dumnezeu nu poți să-L iubești nici cu "eros", că nu-i fizic, nici cu "storghi", ca pe un prieten, nici cu "fileo", ca pe un membru al familiei! 
Pe Dumnezeu trebuie să-L iubești mult mai mult, până la jertfelnicie, și să-L iubești absolut si dezinteresat."  Aceasta este incarcatura cuvantului 
”agape”!

Asadar nici o neclaritate in termeni, chiar daca multi vor spune ca dragostea pentru copilul lor bate de departe orice alt sentiment de iubire.
Se cunosc insa, din nefericire, multe exemple de rupturi grave si definitive intre parinti si copii. Apoi nu trebuie sa uitam faptul ca moartea este cea care tempereaza orice traire sentimentala fie ea cat de mare ar fi. Cine a pierdut o fiinta draga stie ca, ultima speranta in alinarea durerii a fost, este si ramane... Dumnezeu! 

Exista iata, o ierarhie a iubirii si in piramida aceasta, in locul cel de sus, sta Dumnezeu!
Devalmasia sentimentala adusa de confuzia trairilor nu face decat sa ne tulbure mintea si sufletele, impingandu-ne spre un dramatic esec sentimental, o deraiere de la randuiala fireasca a firii.
Intelegand asta invatam sa iubim cum se cuvine, dand fiecaruia din sufletul nostru sentimentele corespunzatoare!

Iubirea desavarsita trebuie sa fie scopul vietii noastre lumesti, idealul nostru! La acest tip de iubire trebuie sa aspiram doar in raport cu Dumnezeu.

Iubind un om,  sau orice altceva, mai mult decat pe Dumnezeu, fie chiar si pe copilul tau, este destabilizator, caci deceptia insoteste nemijlocit sentimentele de dragoste interumane, cu atat mai mult cu cat iubim mai mult.
Singurul care nu deceptioneaza este Dumnezeu! 

Chiar daca, in focul revoltei interioare, nu vrem sa recunoastem, adevarul ni se reveleaza pas cu pas!
Acesta este mesajul Mantuitorului!

Sa-L iubim mai presus de fiinta noastra... poate fi un demers dificil dar nu imposibil!

Apostolii lui Iisus, ucenicii Lui, aveau de urmat o cale dificila, muceniceasca, sacrificiul propriilor vieti fiind finalul lor

lumesc, dovada iubirii supreme - pentru care au fost capabili sa se lepede de toate, pana si de sinele lor! 

Ca sa poti sa accepti moartea in chinuri pentru a-ti dovedi devotamentul, trebuie sa nu te lege de lume nimic in afara acestei iubiri. Ca sa ajungi la acest fel de dragoste e nevoie de un maxim discernamant, de intelegerea, de convingerea deplina a naturii desavarsite a Celui iubit, care nu are egal  si merita jertfelnicie! El este Cel care te primeste in vesnicie si iti asigura desavarsirea! Peste asta nu exista nimic!

Cand am mai scris despre acest subiect, am primit diverse comentari,  ca de ex. :" doar sentimentul mamei fata de copilul sau este iubire desavarsita!" 

Cu riscul de a soca, va asigur ca NU este asa!

Iubirea omeneasca e sortita uzurii  si asta 
- fie din pricina schimbarilor (ne indepartam fizic si implicit sentimental, ne certam, ajungem sa ne uram chiar, dincolo de cea mai mare iubire, etc), 
- fie prin moarte, care are darul de a diminua trairile!

Moartea celor pe care-i iubim, chiar daca ne doboara cand ne confruntam cu ea, ajunge, in timp, sa atenueze sentimentul de iubire, mai exact iubim ce-i viu si ne mangaiem cu nostalgia iubirii pe care am trait-o, multumindu-ne cu amintirea tandra a celor ce nu mai sunt!

Pentru Dumnezeu iubirea este vesnica precum El vesnic este!

„În vremea aceea mergeau cu Iisus mulțimi multe și, întorcându-Se, a zis către ele: Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său și pe mamă și pe femeie și pe copii și pe frați și pe surori, chiar și sufletul său însuși, nu poate să fie ucenicul Meu. Și cel ce nu-și poartă crucea sa și nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu. Că cine dintre voi, vrând să zidească un turn, nu stă mai întâi și-și face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească? Pentru ca nu cumva, punându-i temelia și neputând să-l termine, toți cei care vor vedea să înceapă a-l lua în râs, zicând: Acest om a început să zidească, dar n-a putut isprăvi. Sau care rege, plecând să se bată în război cu alt rege, nu va sta întâi să se sfătuiască dacă va putea să întâmpine cu zece mii pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Iar de nu, încă fiind el departe, îi trimite solie și îl roagă să facă pace. Așadar, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu. Bună este sarea, dar dacă și sarea se va strica, cu ce va fi dreasă? Nici în pământ, nici în gunoi nu este de folos, ci o aruncă afară. Cine are urechi de auzit să audă.”