Asadar, evanghelia zilei de 12.decembrie - inserata mai jos - contine o pilda a Mantuitorulului pentru a carei interpretare ne sunt necesare cateva lamuriri.
Asadar un stapan (in persoana caruia am putea sa-L identificam pe Dumnezeu), afland ca iconomul sau, adica administratorul averii sale, ii administreaza prost averea (este necinstit), il cheama si il anunta ca-l destituie.
Constiinta iconomului nedrept il ajuta sa realizeze imediat dimensiunea faptelor sale si sa inteleaga ca, odata iesit din slujba stapanului, va ramane fara aparare - lacomia lui aducandu-i deja ura concetatenilor sai.
Speriat de cum va fi socotit de lume dupa ce va ramane fara slujba, iconomul incearca sa si-i faca prieteni tocmai pe cei pe care ii inselase... Astfel, dupa o judecata inteleapta, decide sa micsoreze datoriile oamenilor!
Gestul iconomului este apreciat de stapan, socotit a fi un gest intelept. Morala finala contrariaza si mai mult
Faceți-vă vouă prieteni, dăruind din bogăția nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, să vă primească aceștia în corturile cele veșnice.”
Sigur, Mântuitorul nu se referă aici la ingaduinta fata de un câştig nedrept, în sensul că noi am fi autorizaţi de Evanghelie să câştigăm pe nedrept. Toată Evanghelia se opune unei astfel de interpretări. Calea câştigului e aceea a „sudorii frunţii” precum i s-a spus lui Adam.
Este binecuvântat câştigul dobândit prin muncă cinstită şi prin efort şi este împotriva noastră şi blestemat câştigul nedrept, prin care asuprim prin cineva.
Iubirea de aproapele ne opreşte să avem un astfel de câştig.
Bunurile pământeşti pe care le avem nu sunt ale noastre. Acesta este lucrul de care trebuie intai de toate sa tinem cont!
Ele aparţin Stăpânului ceresc iar noi suntem numai administratori iar Mântuitorul ne cere să avem inţelepciune duhovnicească să le folosim astfel incat sa capatam şi noi loc în corturile cele veşnice, dând si săracilor, făcându-ne din săraci prietenii noştri pentru Împărăţia lui Dumnezeu!
Iata o mica lamurire.
Asa-zisii iconomi erau cei care se ocupau de administrarea averii stapanilor, intre care si de acordarea si recuperarea imprumuturilor date oamenilor aflati in nevoie.
Iconomii nu erau platiti cu o anume suma, castigul lor propriu fiind un sau mai multe procente adaugate la dobanda reala.
Evident, acesti intendenti trebuiau sa aprecieze corect cam cu cat puteau incarca datoria cuiva astfel incat datornicul sa fie in stare sa si restituie imprumutul, caci altfel nu erau buni administratori! Lacomia unora dintre iconomi ii facea sa fie detestati de oameni. Marimea dobanzii si, in consecinta, neputinta rambursarii poate fi motivul acelei risipiri a averii stapanului de care se vorbeste in pilda aceasta!
Stapanul il lauda asadar pe iconomul nedrept nu pentru aparenta sa smecherie, cum am fi tentati sa credem, ci pentru smereniea sa! Recunoscand ca a gresit, pentru a-si reface imaginea si a avea relatii bune cu oamenii, el s-a decis sa renunte la propriul sau castig! Scaderea datoriei nu o face asadar din banii stapanului ci din castigul sau!
Sa recunosti ca ai gresit este deja un pas mare spre a capata iertarea iar sa-ti indrepti greseala... este gratifiant!
În Evanghelia aceasta se vorbeste si despre acel „mamona al nedreptăţii” (tradus aici cu „bogăţia nedreaptă”).
„Mamona” e un cuvânt aramaic care înseamnă „câştig sau profit”, nu neaparat nedrept, dar, pentru că aici este numit „mamona al nedreptăţii”, inseamna ca e vorba de un câştig nedrept, un câştig care nu ne aparţine pe drept.
De aceea, Mântuitorul spune „Faceţi-vă prieteni cu mamona al nedreptăţii”, adică câştigul acesta care nu ne aparţine de fapt, si căruia noi ii suntem numai administratori, putem să-l folosim făcându-ne prieteni cu el, prieteni pentru Împărăţia lui Dumnezeu, si ei vor pleda pentru noi în faţa Judecătorului.
Citirea acestei parabole in Postul Nasterii Mantuitorului nu este intamplatoare, textul amintindu-ne ca trebuie sa ne smerim, facandu-ne un examen de constiinta, recunoscand ce am gresit, si nu doar atat - ci sa ne si indreptam, pe cat este posibil, greselile.
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om bogat care avea un iconom, iar acesta a fost pârât lui că-i risipește avuțiile. Și, chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteală de iconomatul tău, căci nu mai poți să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face, că stăpânul meu ia iconomatul de la mine? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face ca să mă primească în casele lor când voi fi scos din iconomat. Și chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât ești dator stăpânului meu? Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ți zapisul și, șezând, scrie degrabă cincizeci. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât ești dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ți zapisul și scrie optzeci. Și a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înțelepțește. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți în neamul lor decât fiii luminii. Și Eu vă zic vouă: Faceți-vă vouă prieteni, dăruind din bogăția nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, să vă primească aceștia în corturile cele veșnice.”
LUCA, 16, 1-9
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu