joi, 4 februarie 2021

CINE IUBESTE, DOBANDIND ASEMANAREA CU DUMNEZEU, SE MANTUIESTE !


„În vremea aceea, ieșind Iisus în drum ca să plece, a alergat cineva către El și, îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât singur Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el I-a zis: Învățătorule, acestea toate le-am păzit din tinerețile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogății. Și Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra cei bogați în Împărăția lui Dumnezeu! 
Iar ucenicii erau uimiți de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăși, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: 
Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni, aceasta e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință.”MARCU 17-27

Evangheliei după Marcu este cea mai scurta  dintre Evanghelii si are caliatatea de a te  lasa sa te apropii de ea, indiferent cu care capitol ai incepe caci de unde privesti, Hristos este in centru! 

Ne aflăm la mijlocul Evangheliei, respectiv in partea a doua! 

Dacă prima parte a Evangheliei este dedicata fidelilor, multimii care il insotea, partea a doua este pedagogie pentru apostolii Sai, care, desi Il insotisera pretutindeni si fusesera martori ai puterii Sale, intelegand chiar Cine era... se dovedeste ca au înțeles ... si nu prea! Prin urmare, Iisus purcede la invatarea oamenilor Săi, in timpul in care parcurge drumul spre patimirea Sa! 

Miezul Evangheliei este scopul activitatii Sale: „Fiul omului se dă pe mâna oamenilor…”. Și cunoastem azi finalul!

Iisus  le explica apostolilor ce va urma dar ei, desi nu prea inteleg, nu indraznesc sa puna prea multe intrebari. Le parea rau de cele pe care le auzeau in legatura cu o viitoare suferinta dar empatia nu Ii convenea Mantuitorului, mai ales dupa ce lui Petre i-a spus: „Mergi înapoia Mea, s
atană! ”.

Mai inainte, apostolii nu reusisera sa alunge un duh rau dintr-un surdo-mut. Poate pentru ca si ei erau surzi si nu auzisera că Fiul omului se va da pe mâinile oamenilor și erau si muți pentru că nici nu-L intreaba de ce! Dar, desi pluteste un aer o viitoare suferinta a Invatatorului iubit, ei vorbesc intre ei despre cine este mai sef, cine-i mai important dintre ei!
Este evident ca nu au inteles nimic sau daca ce au inteles ceva era tocmai invers!.

Evanghelia de azi relateaza intalnirea lui Iisus cu un tanar bogat, si povestea acestei conversatii este regasita in toate cele trei evanghelii sinoptice.
Esenta discutiei nu este atat respectarea legii (tanarul marturisind ca intreaga viata a respectat legea) cat raportul nostru disctructiv cu lumea, cu lucrurile de care ne atasam intr-atat incat ne intristam daca trebuie sa ne despartim de ele!

Atasamentul nostru de orice, in afara lui Dumnezeu, este o tradare a LUI, este ca si inchinarea la idoli! 

De aceea lumea noastra este injusta pentru ca Absolutul il avem pe pamant, in lucruri sau fiinte pamantesti si nu in cer, nu in Dumnezeu!

Darurile primite de la DUMNEZEU - ratiunea, inteligenta, sufletul, simtirea - daca nu le investim in iubire ci le reducem la material... la posesiune, egoism si egocentrism... Imparatia lui Dumnezeu nu ne este accesibila, in pofida respectarii tuturor elementelor legii!

Revenind la text, aflam ca omul care vine la Iisus este tanar si bogat, si, logic, putem deduce ca este mostenitor al unei averi, caci fiind tanar nu putea acumula bogatii in scurt timp! Pe atunci nu era ca acum! 
Ceea ce isi dorea el era sa se bucure vesnic de ceea ce avea! Primise nu doar avere ci si o educatie religioasa solida conforma legilor iudaice, asa ca voia sa faca un ultim efort pentru a ajunge in Imaratia lui Dumnezeu, unde viata e fara sfarsit!

Iisus ii raspunde, enumerandu-i cateva porunci importante dar dintre care lipseste anume, cea mai importanta - porunca iubirii lui Dumnezeu, a iubirii aproapelui și a iubirii de sine! (despre ea vorbise inainte cu un invatator de lege!) fara de care ziceam ca omul e in viata fiind insa mort sufleteste!
Daca le citim cu atentie, "Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta"...mortul... nu mai poate ucide, nici nu mai face adulter, nici nu mai poate marturisi - nici stramb nici drept-  nu mai poate insela, nici nu-si mai poate deceptiona parintii, dar nici nu mai poate simti mila si dragoste nu mai poate avea! 

Deci ceea ce ii lipsea tanarului era viata pe care ti-o da iubirea, puterea de a te impotrivi raului pe care ti-o da credinta si dragostea de Dumnezeu, acel plus al vietii materiale care ne ia suflul duhului!

Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie. 

Iisus l-a vazut in adanc si l-a indragit! I-a simtit potentialul de iubire!
Raspunsul l-a intristat pe tanar,  dar stim ca, in final, a inteles si s-a intors numarandu-se printre apostolii lui Iisus! 
Privind la el cu dragoste, Iisus i-a dat dragostea Sa, si apoi ii va spune ca doar dragostea ii lipsesea, cea cu care tocmai il invaluise Mantuitorul!

Ca sa te bucuri de dragostea lui Dumnezeu trebuie sa te rupi de ale lumii si asta aduce o intristare, caci, pentru orice desprindere de dependente lumesti suferim! Asa ca si tanarul pericopei... pleaca intristat!

Discutia continua intre Iisus si apostolii Sai, carora trebuie sa le explice cum se poate ajunge in Imparatia lui Dumnezeu! 
Comparatia cu urechea acului si camila ii sperie: 
Atunci cine poate să se mântuiască? 

Raspunsul este greu de digerat in afara iubirii!
Concluzia : daca La oameni, aceasta e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință - singura sansa pentru a trai vesnicia ramane IUBIREA in forma ei "agape", adica desavarsita si jertfelnica!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu