Deşi este exprimată cu simplitate, în limba originală, vorbirea este de o frumuseţe şi de o strălucire admirabilă.
Stilistic, fabula este o suita de personificări, epitete şi hiberbole!
Construcţia este clară şi precisă, tocmai pentru a-şi atinge scopul. Povestea este clara, dialogul se desfasoara dupa acelas tipar. Finalul se schimba accentuind imaginea negativă a spinului.
Sensul fabulei este evident: precum spinul, una dintre cele mai nefolositoare plante, a fost chemat la demnitatea de rege, refuzată de cele trei plantele profetice, şi Abimelec, un om fara vreo calitate si fara legitimitate, a ajuns sa devina lieder.
Sensul fabulei este evident: precum spinul, una dintre cele mai nefolositoare plante, a fost chemat la demnitatea de rege, refuzată de cele trei plantele profetice, şi Abimelec, un om fara vreo calitate si fara legitimitate, a ajuns sa devina lieder.
Morala se înţelege din text, dar şi din explicaţia de după prezentarea fabulei (versetul 16). Iotam, dupa ce prezinta o alegorie, il numeste clar pe Abimelec care, desi nedemn, a ajuns totusi sa domneasca! Pentru acesta, ca si pentru alegătorii săi, toate vor merge spre dezastrul total! (vezi Jud. 9, 45).
Interpretarile sunt împărţite, privind dezlegarea sensurilor şi a simbolurilor fabulei.
Interpretarile sunt împărţite, privind dezlegarea sensurilor şi a simbolurilor fabulei.
Eu am gasit doua care, fara sa se contrazica, sunt diferite!
Metodiu de Olimp crede că „acestea nu s-au zis despre copacii care cresc în pământ, pentru că copacii, fiind fără viaţă şi bine fixaţi cu rădăcinile în pământ, nu s-ar fi putut aduna să-şi aleagă rege. Această pericopă se referă la suflete, care, înainte de Întruparea lui Hristos, se năpustiseră nebuneşte spre copacul păcatelor. Şi adresându-se lui Dumnezeu, L-au rugat să aibă milă de ele, să domnească peste ele mila şi milostivirea Sa, pe care Scriptura le redă sub forma măslinului, pentru că uleiul este binefăcător pentru trupuri, este remediu împotriva suferinţelor şi a oboselilor şi izvor de lumină.”[Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, în colecţia „Părinţi şi Scriitori bisericeşti” (vol. 10)]
De asemenea, el intelege prin copaci, momentele revelaţiei lui Dumnezeu de la începuturile omenirii: „Priviţi cu atenţie, nu cumva face aluzie aici la legile date (de Dumnezeu omenirii), de la primul om până la Hristos, legi pe care diavolul le-a contrafăcut pentru a înşela neamul omenesc? Într-adevăr, prin smochin face aluzie la porunca dată omului în Paradis, pentru că atunci când acesta a fost amăgit, şi-a acoperit goliciunea cu frunze de smochin. Viţa aminteşte de cea folosită de Noe, pe vremea potopului, din cauza vinului căreia, pe când a adormit, a fost batjocorit. Măslinul aminteşte de legea dată în pustiu lui Moise, iar smochinul de legea mântuitoare a lumii (venită) prin apostoli, pentru că de la ei am învăţat castitatea, pe care diavolul n-a putut s-o strice.”
Aşadar, „smochinul, prin dulceaţa (fructului său) şi prin belşugul (frunzişului), ne aminteşte de viaţa omului în paradis înainte de cădere, viaţă plină de desfătare. Dar nu numai acum, ci şi altădată în Scriptură, fructul smochinului desemnează ceva mai bun. Viţa, prin bucuria ce a adus vinul ei celor izbăviţi de la mânie şi potop, aminteşte de trecerea omenirii de la starea de teamă şi nelinişte la starea de bucurie. Măslinul, prin uleiul pe care-l produce fructul său, aminteşte de milostivirea lui Dumnezeu: după potop, Dumnezeu iarăşi Şi-a arătat milostivirea Sa către oamenii cei rătăciţi, le-a dat o lege, S-a arătat unora dintre ei şi a hrănit cu untdelemn flacăra virtuţii, care era ca şi stinsă. În sfârşit, spinul simbolizează castitatea; el a fost numit de către unii şi cactus. Probabil că din cauza afinităţii ce-o are cu fecioria, a primit şi două nume: i s-a zis spin din cauză că este inflexibil în faţa plăcerilor; i s-a zis «agnus cactus», din cauza însuşirii sale de a fi totdeauna pur.”
Pe baza acestei interpretări, putem afirma că textul fabulei poate fi unul mesianic, prin identificarea spinului ca simbol al castităţii, iar a focului ca element al purificării: „Dar de când a început să domnească peste oameni castitatea, rătăcirea a fost îndepărtată; Hristos, prinţul fecioarelor, a nimicit răutatea, iar smochinul cel adevărat, măslinul cel adevărat şi via cea adevărată îşi dau rodul lor” spune Metodiu de Olimp
De asemenea, el intelege prin copaci, momentele revelaţiei lui Dumnezeu de la începuturile omenirii: „Priviţi cu atenţie, nu cumva face aluzie aici la legile date (de Dumnezeu omenirii), de la primul om până la Hristos, legi pe care diavolul le-a contrafăcut pentru a înşela neamul omenesc? Într-adevăr, prin smochin face aluzie la porunca dată omului în Paradis, pentru că atunci când acesta a fost amăgit, şi-a acoperit goliciunea cu frunze de smochin. Viţa aminteşte de cea folosită de Noe, pe vremea potopului, din cauza vinului căreia, pe când a adormit, a fost batjocorit. Măslinul aminteşte de legea dată în pustiu lui Moise, iar smochinul de legea mântuitoare a lumii (venită) prin apostoli, pentru că de la ei am învăţat castitatea, pe care diavolul n-a putut s-o strice.”
Aşadar, „smochinul, prin dulceaţa (fructului său) şi prin belşugul (frunzişului), ne aminteşte de viaţa omului în paradis înainte de cădere, viaţă plină de desfătare. Dar nu numai acum, ci şi altădată în Scriptură, fructul smochinului desemnează ceva mai bun. Viţa, prin bucuria ce a adus vinul ei celor izbăviţi de la mânie şi potop, aminteşte de trecerea omenirii de la starea de teamă şi nelinişte la starea de bucurie. Măslinul, prin uleiul pe care-l produce fructul său, aminteşte de milostivirea lui Dumnezeu: după potop, Dumnezeu iarăşi Şi-a arătat milostivirea Sa către oamenii cei rătăciţi, le-a dat o lege, S-a arătat unora dintre ei şi a hrănit cu untdelemn flacăra virtuţii, care era ca şi stinsă. În sfârşit, spinul simbolizează castitatea; el a fost numit de către unii şi cactus. Probabil că din cauza afinităţii ce-o are cu fecioria, a primit şi două nume: i s-a zis spin din cauză că este inflexibil în faţa plăcerilor; i s-a zis «agnus cactus», din cauza însuşirii sale de a fi totdeauna pur.”
Pe baza acestei interpretări, putem afirma că textul fabulei poate fi unul mesianic, prin identificarea spinului ca simbol al castităţii, iar a focului ca element al purificării: „Dar de când a început să domnească peste oameni castitatea, rătăcirea a fost îndepărtată; Hristos, prinţul fecioarelor, a nimicit răutatea, iar smochinul cel adevărat, măslinul cel adevărat şi via cea adevărată îşi dau rodul lor” spune Metodiu de Olimp
O altă interpretare, care imi pare mai aproape de puterea mea de analiza, am gasit-o la Sf. Nil Ascetul, care explică :
„Iar că e propriu oamenilor uşurateci, care n-au de la ei înşişi nici un folos, să ia asupra lor uşor conducerea altora, e vădit şi din experienţă. Căci nu s-ar îndemna cineva, care a gustat liniştea şi a început cât de cât să se ocupe cu contemplaţia, să-şi lege mintea de grijile celor trupeşti, desi având-o de la cunoştinţă şi trăgând-o spre lucrurile pământeşti, odată ce se află în cele înalte. (…)
Şi a zis viţa: "Lăsa-voi eu oare rodul meu cel bun, pe care l-a slăvit Dumnezeu şi oamenii, ca să merg să stăpânesc peste copaci?" De asemenea n-a primit nici smochinul pentru dulceaţa lui, nici măslinul pentru uleiul lui. Mărăcinele însă, lemn neroditor şi spinos, a primit stăpânirea, o stăpânire care nu avea în ea şi nu afla nici în copacii supuşi nimic care să o facă plăcută.
Căci pilda spune nu de copacii Raiului, ci de ai pădurii, că au lipsă de conducere. Astfel precum viţa, smochinul şi măslinul n-au primit să stăpânească peste copacii pădurii, bucurându-se mai mult de rodul lor decât de cinstea domniei, tot aşa cei ce văd în ei un rod al virtuţii şi simt folosul lui, chiar dacă îi vor sili mulţi la această domnie, nu primesc, preţuind mai mult folosul lor decât conducerea altora”.
Iar mai departe, comentând morala fabulei, Sf. Nil zice:
„Iar blestemul, pe care li l-a vestit în parabolă mărăcinele copacilor, vine şi asupra oamenilor care fac la fel cu aceia.
Căci sau va ieşi, zice Scriptura, foc din mărăcine şi va mistui copacii pădurii, sau va ieşi din copaci şi va mistui mărăcinele!”
Aşadar şi Iotam, cel care rosteşte fabula, poate fi identificat şi el cu spinul, în măsura în care, prin cuvântul său, el a produs „focul” care a dus la mistuirea tentativei de conducător (nelegitim) a lui Abimelec.
În fabulă, totul graviteaza în jurul spinului care îl închipuie pe Abimelec. Spinul este o plantă care nu poate produce nici macar umbra (aluzie la neputinţa de a săvârşi binele).
Aşadar şi Iotam, cel care rosteşte fabula, poate fi identificat şi el cu spinul, în măsura în care, prin cuvântul său, el a produs „focul” care a dus la mistuirea tentativei de conducător (nelegitim) a lui Abimelec.
În fabulă, totul graviteaza în jurul spinului care îl închipuie pe Abimelec. Spinul este o plantă care nu poate produce nici macar umbra (aluzie la neputinţa de a săvârşi binele).
De asemenea, prin sintagma „de nu, atunci va ieşi foc din spini şi va arde cedrii Libanului”, Iotam prooroceşte sfârşitul lui Abimelec (vezi Jud. 9, 16-20), şi anunta dumva si intrasigenţa sa faţă de cei care se opun lui (omul drept simbolizat de cedru).[20]
E o învăţătură de minte fireasca şi repetabila de-a lungul istoriei, pana în zilele noastre: modelele autentice sunt date (de bunăvoie sau forţat) la o parte şi înlocuite cu surogate! In mari demnitati ajung semidocţii şi inculţii – oameni de nimic, care nu contribuie cu nimic la binele comunitatii ci, din contră, aduc dezbinare şi tiranie.
E o învăţătură de minte fireasca şi repetabila de-a lungul istoriei, pana în zilele noastre: modelele autentice sunt date (de bunăvoie sau forţat) la o parte şi înlocuite cu surogate! In mari demnitati ajung semidocţii şi inculţii – oameni de nimic, care nu contribuie cu nimic la binele comunitatii ci, din contră, aduc dezbinare şi tiranie.
Sf. Nil Ascetul arată că: „Celor ce sunt puşi peste oameni, felurimea năravurilor şi viclenia gândurilor le face foarte grea conducerea, şi cei ce o primesc trebuie să se pregătească pentru o luptă obositoare. Ei trebuie să îndure fără supărare scăderile tuturor, iar datoriile neîmplinite din pricina neştiinţei să-i facă să le cunoască, cu îndelungă răbdare”. Căci „dintre toate lucrurile, cel mai ostenitor este să conduci sufletele!” [Sf. Nil Ascetul, Cuvânt ascetic]
Deşi am putea spune ca e veche "de cand lumea", această fabulă este de o actualitate tulburatoare, chiar dezamagitor de actuala! Caci, personal, am am avut senzatia ca ne invartim in cerc fara sa gasim iesirea spre ameliorare!
Deşi am putea spune ca e veche "de cand lumea", această fabulă este de o actualitate tulburatoare, chiar dezamagitor de actuala! Caci, personal, am am avut senzatia ca ne invartim in cerc fara sa gasim iesirea spre ameliorare!
Cea ce eu am inteles in cei 70 de ani de viata este ca cine nu invata din greseli este condamnat sa le repete!
Asta nu doar in viata personala ci si in cea colectiva!
Un popor care nu reuseste sa actioneze si ca entitate colectiva ci ramane doar o suma de indivizi... isi pierde in timp statutul de popor si devine... o gloata manipulabila!
Si astfel, firesc, nu poate veni decat ... o dictatura!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu