TATAL SI FIUL

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: 

Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez. Deci pentru aceasta căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. 

A răspuns, deci, Iisus și le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele pe care le face Acela, pe acestea le face și Fiul întocmai. Pentru că Tatăl iubește pe Fiul și-I arată toate câte face El și lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă mirați. Căci, precum Tatăl înviază pe cei morți și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cărora voiește. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, ca toți să cinstească pe Fiul precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu cinstește pe Fiul nu cinstește nici pe Tatăl Care L-a trimis. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață.” 

IOAN 5:17-24

Pentru ca noi să înțelegem importanța raportului Tata-Fiu, poate ca ar trebui sa observam ca doar in acest fragment evanghelistul Ioan repetă de 7 ori cuvântul „Fiu” si de 8 ori se repetă cuvântul „Tată”. 

Ideea de a numara aceste cuvinte mi-a venit afland o alta statistica:

in tot Vechiul Testament, Dumnezeu e numit „Tată” numai de 15 ori. 

in tot Noul Testament, Dumnezeu e numit Tată de 170 de ori de catre Iisus… iar din aceste 170 de ori, 109 sunt în Evanghelia dupa Ioan (4 în Marcu, 15 în Luca și 42 în Matei)!

Inserez aici una dintre cele mai tulburatoare interpretari a raportului Tata-Fiu si Judecata finala, parere exprimata de parintele  prof.dr. C. Coman, pe care cred ca ar trebui sa o invatam pe de rost!

"In limbajul Sfântului Evanghelist Ioan lucrurile sunt foarte clare: 

Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, ca toți să cinstească pe Fiul precum cinstesc pe Tatăl. 

Cel ce nu cinstește pe Fiul, nu cinstește nici pe Tatăl Care L-a trimis.

Dar , tot el mai zice 
Fiul omului nu a venit să judece lumea, ci ca să o mântuiască, atrăgându-ne atenţia ca nu cumva să ne raportăm la Dumnezeu şi la Fiul lui Dumnezeu, la Evanghelie şi la Biserica Sa, ca la o instanţă care stă la pândă, aşa cum ne pândesc poliţiştii noştri, când depăşim viteza sau când greşim în vreun alt fel. 

Nu! Dumnezeu nu vânează greşelile noastre! 

Dumnezeu stă şi daca vaneaza... vânează întoarcerea noastră. 
Întoarce spatele de la greşelile şi de la păcatele noastre şi aşteaptă întoarcerea noastră cu faţa spre El, ca să reverse asupra noastră harul Său, mila Sa, bunătatea Sa!

Cu adevărat, Fiul Omului a venit să ne izbăvească, nu să ne pedepsească. Din păcate, crezându-se că ameninţările şi înfricoşările disciplinează şi cuminţesc pe oameni, acestea sunt folosite uneori excesiv de mult de către preoti!
Este o deviere de la adevărul Evangheliei.

Sfântul Ioan Evanghelistul spune că Hristos va judeca lumea pentru că Tatăl I-a încredinţat judecata lumii:
„Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului.” (Ioan 5, 22).

Dar judecata Lui nu va fi ca judecata omenească.

Judecata va coincide cu dezbrăcarea lumii de materialitatea în spatele cărei se ascund oamenii, de opacitatea în spatele căreia zămislim, săvârşim şi înregistrăm nestingheriţi răul.
Va fi o transparenţă totală, o dezgolire totală a tuturor, concomitentă cu revelaţia completă a adevărului lumii şi al lui Dumnezeu. Va fi ceva echivalent cu afişarea la vedere a celor mai ascunse gânduri ale noastre. 

Ce ar însemna pentru oricare dintre noi să se producă, la un moment dat, în public, această developare totală a gândurilor şi sentimentelor noastre ascunse, intime! Mă întreb dacă am putea suporta scena aceea?! Faceţi un exerciţiu de imaginaţie! 

Judecata va fi confruntarea noastră cu adevărul deplin, cu adevărul privind existenţa noastră. Ne spune acest lucru foarte clar Mântuitorul Hristos:

„Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-a spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi”. (Ioan 12,48).

Va cădea vălul de pe ochii noştri, de pe mintea şi mai ales de pe inima noastră şi vom înţelege desăvârşit ceea ce ar fi trebuit să facem sau mai ales ceea ce ar fi trebuit să fim.

Va fi o judecată fiinţială, ontologică. 
Să ne închipuim dezamăgirea, ruşinea, tristeţea, frica ce ne vor cuprinde constatând amăgirea, rătăcirea, în care am trăit. 

Orice confruntare cu adevărul este o judecată. 

Cel mai îngrozitor lucru va fi demascarea totală a ipocriziei în care am trăit, faptul că am trăit luptându-ne continuu să ne ascundem adevăratul nostru chip şi să amăgim lumea din jur şi chiar pe noi înşine cu o imagine falsă.

Hristos va judeca lumea pentru că El este plinătatea existenţei, inclusiv a existenţei omeneşti. Confruntarea cu Hristos este  

judecata în sine. 

Lumea este supusă perpetuu judecăţii prin confruntare cu prezenţa lui Hristos şi a Bisericii.
Judecata este momentul întâlnirii cu Dumnezeu faţă către faţă!

Cei care au crezut în El şi au vieţuit consecvent acestei credinţe nu vor mai fi judecaţi. Ne asigură Hristos însuşi: 

„Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.” (Ioan 5, 24).

Lucrul acesta este repetat de multe ori în Evanghelia după Ioan: 

„Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.” (Ioan 3,18).
Aceasta este judecata lui Dumnezeu! "