VIATA

Adesea ne imaginam viata de dincolo ca o continuare a vietii noastre pamantene, nutrind o speranta de bine negasit aici, de confort etern... un "dolce far niente" ...

Dar, daca viata vesnica ar fi ca cea lumeasca, la ce bun?

Nimic nu s-ar schimba... Ori pana si cei mai fericiti dintre muritori viseaza ceva mai bun in vesnicie.

Dincolo plecam cu mainile goale, doar noi si faptele noastre!

Prietena mea de peste mari si tari, pe care o numesc cu drag Martha, mi-a trimis o poveste.

Un om a murit subit si L-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiza in mana spunandu-i: 

- Fiule, a venit timpul sa mergem… 
Omul L-a intrebat pe Dumnezeu: 
- Asa curand, Doamne? Aveam atatea planuri…
- Imi pare rau, fiule… dar acum este momentul plecarii tale.
  Uite, ai si o valiză. In ea este tot ceea ce ți-a aparținut!
- Ce mi-a apartinut? Vrei sa spui lucrurile mele, hainele, banii?
– Imi pare rau, fiule, dar lucrurile pe care le-ai avut nu ti-au apartinut niciodata. Au apartinut pamantului.
- Atunci sunt poate amintirile mele?
- Imi pare rau, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ti-au apartinut niciodata. Apartineau timpului.
- Atunci poate plec cu talentele mele?
- Imi pare rau, fiule, dar nici acestea nu ti-au apartinut. Talentele apartin circumstantelor.
- Dar am avut prietenii mei, o familie...
- Imi pare rau, fiule, dar ei nu ti-au apartinut. Apartineau drumului tău prin viata.
- Nici  sotia, nici copiii ?
- Imi pare rău fiule, dar nici ei nu ti-au apartinut. Apartineau inimii tale care acum s-a oprit... Caci nici trupul nu ti-a apartinut niciodata. Apartinea tărânei din care a fost luat.
- Atunci plec cu sufletul meu?
- Nici macar, fiule, caci sufletul nu ti-a apartinut. Sufletul tău imi apartine Mie.

Atunci omul smulse valiza din mana lui Dumnezeu si o deschise. ERA GOOOOALĂ.

Cu o lacrima de dezamagire Omul il intreba pe Dumnezeu:
- Nu am avut niciodata nimic?
- Ba da, fiule… Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai și numai ale tale…
Tot ceea ce ai intreprins în viață a fost si ramane al tău. 

Dar numai faptele tale merg acum cu tine și vor fi cantarite pe cântarul dreptății - ceea ce a fost bun sau rău...
Viata este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Este o călătorie plină de libertate ce-ți dă șansa să alegi ceea ce faci. Si tot ce faci, ție iti faci. Dacă faci bine, bine vei avea și mulțime de martori vor mărturisi pentru tine pentru binele făcut și vei fi pomenit în veac cu bucurie de toți cei pe care i-ai bucurat.
Însă de faci rău... Ce vor mărturisi cei ce ți-au fost în preajmă?  Ti se vor arăta faptele tale rele, care, pe lângă faptul că le-ai făcut, le-ai sporit dand un exemplu prost...

Dar ce ai facut... ai facut!
Acum e timpul să mergem…

Şi au venit la El saducheii care zic că nu este înviere şi-L întrebau zicând: Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris, că de va muri fratele cuiva şi va lăsa femeia fără copil, să ia fratele său pe femeia lui şi să ridice urmaş fratelui. Şi erau şapte fraţi. Şi cel dintâi şi-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaş. Şi a luat-o pe ea al doilea, şi a murit, nelăsând urmaş. Tot aşa şi al treilea. Şi au luat-o toţi şapte şi n-au lăsat urmaş. În urma tuturor a murit şi femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie. Şi le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri. Iar despre morţi că vor învia, n-aţi citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci a celor vii. Mult rătăciţi. Marcu 12, 18-27

Viata este un moment

Un om a murit subit si L-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiza in mana spunandu-i: 

- Fiul meu, a venit timpul sa mergem… 

Omul L-a intrebat pe Dumnezeu: 

- Asa curand, Doamne? Aveam atatea planuri…
- Imi pare rau, fiule… dar acum este momentul plecarii tale.
  Uite, ai si o valiză. Este ceea ce ți-a aparținut!
- Ce mi-a apartinut? Vrei sa spui lucrurile mele, hainele, banii?
– Imi pare rau, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ti-au apartinut niciodata. Au apartinut pamantului.
- Atunci sunt poate amintirile mele?
- Imi pare rau, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ti-au apartinut niciodata. Apartineau timpului.
- Atunci poate plec cu talentele mele?
- Imi pare rau, fiule, dar nici acestea nu ti-au apartinut. Talentele apartin circumstantelor.
- Dar am avut prietenii mei, o familie...
- Imi pare rau, fiule, dar ei nu ti-au apartinut. Apartineau drumului tău prin viata.
- Nici  sotia, nici copiii ?
- Imi pare rău fiule, dar nici ei nu ti-au apartinut. Apartineau inimii tale care acum s-a oprit... Caci nici trupul nu ti-a apartinut niciodata. Apartinea tărânei din care a fost luat.
- Atunci plec cu sufletul meu?
-Imi pare rau, fiule, dar sufletul nu ti-a apartinut. Sufletul tău imi apartine Mie.

Atunci omul smulse valiza din mana lui Dumnezeu si o deschise. ERA GOOOOALĂ.

Cu o lacrima de dezamagire Omul il intreba pe Dumnezeu:
- Nu am avut niciodata nimic?
- Ba da, fiule… Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai și numai ale tale…
Tot ceea ce ai intreprins în viață este al tău. 
Dar numai faptele tale merg acum cu tine și vor trage de la sine după cântarul dreptății ceea ce a fost bun sau rău.
Viata este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Este o călătorie plină de libertate ce-ți dă șansă să alegi ceea ce trebuie să faci. Tot ceea ce ai făcut, ție ți-ai făcut. Dacă ai făcut bine, bine vei avea și mulțime de martori vor mărturisi pentru tine, pentru binele făcut și vei fi pomenit în veac cu bucurie de toți cei pe care i-ai bucurat.
Însă de-ai făcut rău... Ce vor mărturisi cei ce ți-au fost în preajmă?  Ti se vor arăta faptele tale rele, care, pe lângă faptul că le-ai făcut, le-ai sporit printr-un exemplu prost...
Dar acum e timpul să mergem…

LUMINA FAPTELOR BUNE

Am vazut un scurt filmulet, o reclama defapt. N-as putea sa spun care era scopul reclamei si, chiar nu conteaza!

Nu l-am uitat caci m-a impresionat.

Filmuletul incepe cu un copilas, aflat pe o faleza, care deseneaza un soare, o floare si o casa. Mama lui il ia de mana sa plece si, in drum, el se opreste si ofera desenul sau unui om al strazii, care statea trist pe faleza, asteptand un banut. Pe fata omului straluceste un zambet special, ca si cum gestul baietelului ar fi miscat in el ceva esential.

Fericit, omul priveste altfel in jur si observa ca tanara, care statuse pana atunci pe o banca, si-a uitat telefonul. 

Stimulat de bucuria capatata odata cu desenul micutului, omul acela sarac si fara capatai, fuge dupa tanara si-i da telefonul. Tanara se lumineaza de bucurie, ii multumeste omului, care nu vrea sa fie recompensat, si pleaca fericita. Amandoi erau fericiti! 

Ajunsa in fata unei florarii, cumpara o floare pe care o daruieste unei doamne varstnice, pe fata careia vazuse o tristete dezarmanta. Batrana zambeste surprinsa si pleaca luminata de o bucurie nedisimulata! 

Si lantul acesta de bucurie se propaga caci cine primeste lumina da lumina!

Lumina faptelor bune este molipsitoare!

Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor. Matei 5, 14-19

DUMINICA CANANEENCEI

Intalnirea cannaneencei cu Mantuitorul Hristos are un scop precis: acela de a arata ca la Dumnezeu nu exista discriminare!

Discutia incepe cu o fraza, rostita de Mantuirorul doar pentru a ilustra mentalitatea iudeilor, potrivit careia, poporului ales ii era asigurata exclusivitatea ajutorul divin, pentru ca apoi, sa fie reliefat faptul ca binecuvantarea lui Dumnezeu este meritata de cei care cred cu tarie in El, se smeresc si accepta orice umilinta pentru milostivirea Lui, indiferent de originea lor!

Matei 15, 21-28

În vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie cananeeancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chi­nuită de diavol. Iisus însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; și, apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. 

Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este cre­dința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămă­duit fiica ei din ceasul acela.

SA IERTAM SI SA... PLANGEM

M-a intrebat odata cineva de ce plang in biserica (desi nu plang prea des, din nefericire!) 

Eu nu am stiut ce sa raspund pentru ca, desi eram chiar fericita sa pot plange, sa marturisesc asta putea sa fie socant pentru cineva care poate pune o astfel de intrebare!

Cu cat Il descoperi pe Dumnezeu... esti mai constient de nevrednicia ta!

Toate rugaciunile pe care le-am mostenit sunt de la marii sfinti ai credintei si toate vorbesc despre pacat si nevrednicie! Si ei erau ... sfinti!

Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l. 

Şi au zis apostolii către Domnul: Sporeşte-ne credinţa. 

Iar Domnul a zis: De aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice acestui sicomor: Dezrădăcinează-te şi te sădeşte în mare, şi vă va asculta. Cine dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din ţarină: Vino îndată şi şezi la masă? Oare, nu-i va zice: Pregăteşte-mi ca să cinez şi, încingându-te, slujeşte-mi, până ce voi mânca şi voi bea şi după aceea vei mânca şi vei bea şi tu? Va mulţumi, oare, slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu. Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem. Luca 17, 3-10

STAPANUL SI VIA SA

Urmand parcursul Mantuitorului prin pildele rostite dupa intrarea Lui in Ierusalim, cele in care face referiri la moralitatea celor chemati sa-I slujeasca lui Dumnezeu, ajungem si la Evanghelia lucratorilor nevrednici. 
 
Şi a început să le vorbească în pilde: Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Şi la vreme, a trimis la lucrători o slugă, ca să ia de la ei din roadele viei. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o şi i-au dat drumul fără nimic. Şi a trimis la ei, iarăşi, altă slugă, dar şi pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul şi au ocărât-o. Şi a trimis alta. Dar şi pe aceea au ucis-o; şi pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le. Mai avea şi un fiu iubit al său şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră. Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. 
Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrători, iar via o va da altora. Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului? De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”. 
Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înţeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Şi lăsându-L, s-au dus. Marcu 12, 1-12

Pilda lucratorilor nevrednici din vie este redata de trei din cei patru evanghelisti : Matei 21, 45; Marcu 12,12; Luca 20,19.

Este momentul explicarii unor realitati. 
Poporul evreu credea in Dumnezeu si avea o mare evlavie,  
asa ca a fost ales de EL - dintre toate popoarele - pentru a contribui la punerea in practica a planului Sau de mantuire a lumii.
I-a dat Legea lui Moise, care continea  reguli religioase  morale si cultice, necesare pentru a putea sa-si pastreze identitatea,  ca sa lucreze in via Domnului, precum se spune in pilda. 
Exista aici si niste simboluri:  turnul de paza simbolizeaza  templul, teascul  este viata spirituala a poporului ales de Dumnezeu, iar fiul stapanului este preinchipuirea lui Hristos! 

Rostirea acestei pilde are loc cu cateva zile inainte ca Mantuitorul sa dovedeasca ca tocmai El este fiul Stapanului pe care lucratorii viei pomenite (arhiereii, fariseii si carturarii timpului ) aveau sa-L omoare!
Trimisii stapanului viei sunt proorocii sau profetii, pe care adesea conducatorii evreilor i-au batut sau i-au ucis. 
Prin pilda ni se dezvaluie umanitatea pacatoasa, care, chiar si cand este chemata la o lucrare sfanta, devine adesea nerecunoscatoare, razvratita si indaratnica in a implini voia lui Dumnezeu. 

Reactia lucratorilor din vie este comportamentul oamenilor rai care, dupa ce au fost chemati sa participe la lucrarea lui Dumnezeu, uita repede de stapan si se fac stapani ei insisi, considerand via stapanului ca fiind o proprietate a lor personala. 

Astfel via devine lucrarea sfanta de mantuire a lumii iar
lucratorii viei cei chemati sa pregateasca intrarea oamenilor in Imparatia Lui Dumnezeu.
Asadar, planul  lui Dumnezeu indeplinit pe pamant prin alesii sau slujitorii Sai este lucrare de pregatire a oamenilor pentru mantuire, spre a dobandi viata fericita din Imparatia lui Dumnezeu. Iar, daca lucrarea aceasta nu se face dupa voia lui Dumnezeu, cei care nu lucreaza bine nu vor intra in Imparatia lui Dumnezeu, dar nici nu vor putea zadarnici planul Lui de mantuire a lumii. 

Un tanar calugar spunea ca orice fiinta care vede lumina zilei este un ins in spatele caruia este lucrarea Domnului, fiecare om fiind legat prin nasterea si viata lui, de planul LUI conceput si pus in miscare pentru mantuirea umanitatii!

(Inspirat din predica IPS Daniel)

CE MA IMPIEDICA SA-MI IUBESC APROAPELE

Ma caut si eu, imi scormonesc sufletul sa gasesc acolo iubirea pe care sunt chemata sa o simt fata de oameni. 
Ea exista in mine, caci nimic nu ma face sa tresar, nimic nu ma emotioneaza mai profund ca dragostea oamenilor, solidaritatea, bunatatea, mila si onestitatea!

De ce plang vazand un film care imi dezvaluie in imagini si cuvinte alese aceste sentimente dar trec in graba pe langa un amarat care doarme in strada? De ce nu sunt capabila sa ma opresc, sa-i vorbesc, sa-l ajut?
Pentru ca... imi este frica. 

Stiu: ma sperie promiscuitatea, violenta, mirosirile urate, betia... hotia.

Frica asta ma paralizeaza, imi ingheata sentimentele de compasiune si stiu ca ea vine din copilaria mea!

Ca sa o inving ... gasesc putere in cuvintele Apostolului:

 „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă  (1Timotei,1:7)

Frica insamantata in om este un fel de "aplicatie" cu rol de aparare. Pe la noi se spune chiar ca frica pazeste pepenii. :)
Asadar este absolut firesc sa iti fie frica. In mod normal frica declansaza in organism sistemele de aparare si potenteaza atentia, da putere, mareste viteza de reactie instinctiva.
Cand aceste sisteme s-au pus in functiune in mod normal frica dispare. 
Daca insa frica isi are radacina in copilarie... e greu sa o invingi de unul singur. Ai nevoie de ajutor.

Asa ca „aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi„ (1 Petru 5:7)
 
Doamne, ajuta-ne sa reusim sa ne invingem neputintele ca sa putem iubi!

INTRE MANDRIE SI SMERENIE

• Azi as incepe prin a-mi cere scuze pentru greselile de redactare. Aseara am recitit cateva din postari si m-am ingrozit! Iertare cer celor care mai intra pe blogul acesta si ma citesc! Recunosc ca in aceste zile nu prea am timp sa imi pigulesc textele... Si iertare si pentru viitoarele greseli , caci, cu siguranta vor mai fi...

• Citind evanghelia zilei de pe site-ul Ziarului Lumina, am gasit acolo un citat din Sf Ioan Gura de Aur:               

„Dacă mândria este moartea virtuţilor şi viaţa păcatelor, smerenia este moartea păcatului şi viaţa virtuţilor”.
                                                                                      
Se vorbeste mereu in biserica despre smerenie. 
Dar cum facem sa intelegem ce inseamna cu adevarat smerenia sau, mai precis, ce insemana sa te smeresti?
                   
Suntem rosi permanent de mandrie si greu ne lasam atrasi de smerenie. Mai corect, suntem mandri fara nici un motiv. 
Nu ne acceptam conditia, nici ca nu le stim pe toate nu acceptam, nici ca nu e mare lucru de capul nostru... si ne simtim jigniti permanent, reactionand in consecinta nutrind o suma de sentimente distructive. 
Ne rusinam chiar sa spunem "nu stiu" si rusinea asta este invers proportionala cu inteligenta!
Ne spunem: "Ce, sunt eu mai prost decat X?" sau "Ma ia de prost sau ce?", cand, de fapt, nu e nici o nenorocire, ba chiar dimpotriva, sa recunosti ca nu stii, de vreme ce nimeni nu le stie pe toate!

Cu siguranta, ni s-ar domoli mandria daca ne-am intreba: "Cine sunt eu ca sa ma simt intangibil, ori deasupra oricarei critici? De ce nu pot eu sa sufar nimic si ce sufar eu in comparatie cu cate a suferit Fiul lui Dumnezeu de la oameni? Cine sunt eu si cine Hristos?"


Mi-au ramas in minte cuvintele unui tanar calugar roman, din Scotia, auzite intr-un curs de Teologie:
Sa te smeresti inseamna sa tinzi necontenit spre dumnezeire si sa devii constient de distanta dintre tine si Dumnezeu!

Şi au intrat iarăşi în Ierusalim. Şi pe când se plimba Iisus prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii. Şi I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu un cuvânt: răspundeţi-Mi şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi! Şi ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: Din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-aţi crezut în el? Iar de vom zice: De la oameni - se temeau de mulţime, căci toţi îl socoteau că Ioan era într-adevăr prooroc. Şi răspunzând, au zis lui Iisus: Nu ştim. Şi Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea. 
Marcu 11, 27-33

INCEPUTUL SI SFARSITUL LUMII DEPINDE DE IUBIRE

Ciudat este ca, din ce se inventeaza tot felul de sisteme pentru a inlesni comunicarea, comunicam cu adevarat mult mai putin,  si, din ce vorbim mai mult despre iubire, nu prea mai iubim!

Crestinii si ei isi deturneaza atentia de la esential, cautand sisteme care sa le inlesneasca drumul spre mantuire. 

Cautam manastiri, duhovnici, tinem post, incercam sa practicam rugaciunea inimii, ne luptam sa ne atingem de moaste, intrebam in colo si-n coace, doar doar vom afla vreo rugaciune cat mai puternica care sa ne asigure ca vom avea acces la mantuire. 

Ne ocupam asadar de sufletul nostru trecand insa pe langa esential!

Caci TOT CE TREBUIE SA FACEM ESTE SA CREDEM, SA NE IUBIM APROAPELE, SA IERTAM SI SA NE MILOSTIVIM DE CEILALTI!

TOTUL INCEPE SI SE SFARSESTE CU IUBIREA

Cel mai important este sa iubim ... si pare ca este si cel mai greu de implinit!

Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre. Marcu 11, 23-26

CAND CREZI CU ADEVARAT... ORICE ESTE POSIBIL

Sambata am trait - pentru a cata oara? - experienta ajutorului divin, venit dupa ce l-am cerut cu incredere desavarsita. 

Imi este si frica sa povestesc, ca sa nu-mi sperii ingerii protectori... insa pericopa de ieri ca si cea de astazi ma imping sa marturisesc. 
Caci mi s-a intamplat,  sa primesc mila Domnului, pe care am cerut-o, fiind sigura ca doar El ma putea ajuta!

Intre proiectele mele pentru acest an am inscris si o intreprindere indrazneata: sa tapitez trei fotolii Tonneau. 
Sunt mici si, fata de fotoliile Tullsta de la Ikea, au ceva mai multa clasa, asa ca m-am gandit ca e mai bine le refac pe acestea decat sa cumpar.

La inceput am crezut ca voi schimba doar materialul insa, odata ce am desfacut stofa, am constatat ca totul era de compromis...
Mi-am comandat carti, am urmat niste cursuri pe internet si... m-am apucat de treaba. 

Am inceput cu cadrul de lemn al unuia din cele trei: l-am decapat, l-am slefuit, l-am vopsit, i-am dat si patina. 
Apoi am pus benzile de iuta - des sangles se numesc aici - si... m-am oprit, caci trebuia sa cumpar arcuri, zegras, panzeturile care imbraca tot arsenalul necesar tapitarii... si toate astea se gasesc intr-un singur lor: la Marche St Pierre, langa Sacre Coeur !
De unde locuiesc eu si pana acolo... este o excursie. Imi sunt necesare trei metrouri si peste trei ore dus-intors ! Cu masina este absolut imposibil, caci sa gasesti loc de parcare in cartierul Montmartre este practic imposibil, mai ales intr-o zi de sambata!

Mi-am facut greu curaj, mai ales ca am fost bolnava de la Craciun pana de curand si sambata trecuta mi-am luat inima-n dinti.

Stiind ca voi avea materiale de carat, am plecat cu o valiza, fara nici o geanta, cu lista de furnituri, cartea bancara si tichetele de metrou in buzunar, ca sa imi fie mai usor.
Cand am ajuns acolo eram insa deja obosita!

Totusi, vazand ca aveau in mercerie tot ceea ce imi trebuia, mi-a venit cumva inima la loc. I-am dat vanzatoarei lista si ea a inceput sa imi aduca cele necesare. Cand a ajuns cam pe la final, mi-a propus sa-i las valiza si sa ma duc sa o astept la casa. Acolo era o coada... ca pe vremuri la noi,  la unt! 

Cand am ajuns eu la ghiseu a venit si vanzatoarea cu toate cele... Eu am palit, apoi mi s-a urcat sangele la cap. 
Valiza mea era plina si alaturi de ea mai erau doi saci mari, ambalati frumos de vanzatoarea, deosebit de amabila, cu manere facute din sfoara... in fine, tot ce trebuia ca sa le pot cara. Prea grele nu erau dar erau ... enorme!
Nu am stiut ce sa fac. Achitasem deja comanda si... sa vin alta data era exclus.

Fata mea era plecata cu familia ei in we, iar prietena mea nu-mi raspundea la telefon... taxi nu am gasit... si nici nu am aplicatia  Huber pe noul meu telefon!
In fine, pe scurt, trebuia sa iau drumul la picior si sa ajung acasa. Cum insa?

Tot ce am stiut sa fac a fost sa-mi pun nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu!
Am inceput sa o rog si pe Maica Domnului sa puna o vorba buna pe langa Fiul Sau si am plecat cu un sac pus pe manerul valizei si un altul in mana.

Trebuie sa mai spun ca metroul din Paris e minunat dar are un mare dezavantaj: nu sunt scari rulante si urci si cobori de-ti vine rau!

Nu stiu sa va spun cum, dar... am ajuns acasa! Ingerii  mi-au purtat povara! Toate cele trei metrouri au ajuns in statie de indata ce ma aflam acolo, in vagon am gasit un loc unde sa nu incurc circulatia, instatiile in care am decis sa fac schimbul de metrouri nu am avut scari de urcat ci doar de coborat, ceea ce a fost salutar,  iar autobuzul - caci trebuia sa mai iau si un autobuz - m-a asteptat pe mine! 
Nu am avut nici o piedica! Ba, m-am intors mai repede decat la dus!
Am crezut in ajutorul lui Dumnezeu si a Maicii Domnului si toate mi s-au usurat! 

Slava Tie, Doamne! Multumesc pentru ajutorul Tau fara de care nimic nu as putea face!

EVANGHELIA DE AZI

Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate înjur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el, şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. 
Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau. 
Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. 
Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. 
Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui. 
Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate. 
Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. 
Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. 
Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. Marcu 11, 11-23

EVANGHELIA DE IERI

Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos, pe marginea drumului. Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă! Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale. Marcu 10, 46-52

ZAHEU

SAU INTALNIREA CU DUMNEZEU

În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai‑mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s‑a suit într‑un sicomor ca să‑L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară‑te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L‑a primit, bucurându‑se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I‑a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s‑a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.

Luca 19, 1‑10

In ebraica zakkai inseamana curat, pur!

Ironia sortii face ca numitul Zaheu, cel din pericopa evenghelica de astazi, sa fie oricum numai curat nu!
Era vames, deci angajat al asupritorilor romani, era nedrept si necinstit, antipatic, si, pe deasupra, mic de statura si deloc placut la vedere.

In el insa era o cautare. Multi dintre oameni o au. E ca o neliniste, senzatia ca ceva nu este terminat, ca iti lipseste ceva...
Auzise despre Iisus si se gandi sa mearga si el acolo unde multimile se inbulzeau ca sa Il asculte, sa-L vada, sa-L atinga... Dar, cum era mic de statura, se urca intr-un arbore - un sicomor! 
Zaheu era functionar de stat, avea o demnitate care impunea ascultare si frica. Dar el nu s-a mai gandit ca nu se facea ca un angajat al romanilor sa se amestece in multime si sa se urce intr-un copac, ci a facut tot ce putea ca sa-l vada pe Iisus, pierzandu-si pentru un timp orgolilu ce-l stapanea gratie functiei sale!

Si Domnul... i-a rasplatit dorinta de a-L cunoaste, onorandu-l, vorbindu-i, pronuntadu-i numele si nu numai atat, ci chiar invitandu-se in casa lui!
Caci Dumnezeu ne vine in intampinare, lamurind cautarile noastre. 

Zaheu e coplesit. Atentia Mantuitorului produce in el o schimbare radicala!
Pe loc decide sa-si imparta averea cu saracii si sa-i despagubeasca pe cei pe care i-a nedreptatit!

Despre Zaheu se stie ca s-a numarat intre apostoli, pe care i-a insotit in munca lor de propovaduire, fiind chiar episcop intr-un anume moment  - si sinaxarul il pomeneste pe 20 aprilie!
Iata cum Mantuitorul i-a dat acestui om sansa de a-si cinsti numele, devenind... curat cu adevarat, iar noua ne-a lasat povestea asta spre a intelege ca botezul nu este decat o etapa pe drumul mantuirii si ca el nu ne asigura automat viata vesnica! 

Suntem crestini, botezati, practicanti. Cat oare de schimbati suntem de intalnirea cu Hristos? Cat de diferiti suntem in lume? 
Suntem noi oare mai buni decat cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu?
Ne spovedim, tinem post, ne impartasim... dar ce facem oare pentru aproapele nostru? Se pare ca este necesar sa ne raportam la dragostea noastra pentru oameni pentru ca sinele nostru sa cunoasca calea cea buna!

Dupa cat se vede... mataniile, posturile si rugaciunile nu-s deajuns.

DUMNEZEU NE AJUTA SA TRAIM FRUMOS BATRANETEA

Am citit de curand un articol cu diferite sfaturi pentru o batranete frumoasa.

Desigur lipsea cu desavarsire ideea de Dumnezeu, dar lasa sa se inteleaga ca a avea credinta face ca viata de aici, ca si cea de dincolo, sa aibe alte valori! 

Este clar ca cei care slujesc vremurilor nu vor reusi sa imbatraneasca frumos, cu toate incercarile costisitoare de a ramane tineri si frumosi!

Ce ar trebui sa facem ca sa privim batranetea cu seninatate? Suntem oare capabili sa imbatranim?

Am intalnit un fost coleg al sotului meu care a fost director mai toata viata lui profesionala. Nu ca ar fi fost o somitate dar... avea dosar bun! 

Mi-a fost mila de el: neputand sa traiasca umilinta de a fi un biet pensionar pe care nu-l mai cunoaste nimeni, cand se intalneste cu cineva ... vorbeste in continuu despre intamplari din vremea cand era el director!

Uraste orice idee noua, tehnica moderna, ca sa nu mai vorbim de biserica si Dumnezeu, pe care le confunda cu masinile clericilor, de parca Mitopolitul, ca sa fie respectat, ar trebui sa mearga cu sareta prin Bucuresti!

Investirea totala in duhul lumii face ca sufletul sa devina dependent de o anume epoca, de un anume statut!

Parintii care sunt obsedati de copii devin deceptionati odata cu plecarea lor de acasa, persoanele dependente de felul in care arata devin disperate odata cu vederea semnelor imbatranirii, cei orgoliosi de pozitia lor profesionala inghit cu greu pastila pensionarii... etc.

Si marii cercetatori, oameni care au adus ceva de pret umanitatii, au devenit batrani si au lasat locul altora! 

In sala de asteptare a doctorului nimeni nu se mai prezinta cu ceea ce a facut sau a fost in tinerete: toti ne povestim betesugurile! La batranete ne uniformizam. 

Poate pentru ca ne apropiem de finalul drumului, dincolo nemaifiind nici o deosebire - nici bogati, nici saraci, nici destepti si nici prosti, nici frumosi nici urati, nici femei, nici barbati - ci doar... suflete zidite din fapte!

Cine crede in Dumnezeu intelege altfel timpurile si se adapteaza in alt fel lumii si varstei. Batranetile trebuie traite cu credinta, intelepciune si nadejdea ca la Dumnezeu toate sunt cu putinţă!

Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat. Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică. Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă întâi. Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple. Marcu 10, 23-32

SCOPUL VIETII:

DOBANDIREA VIETII VESNICE SI NU UN TRAI... PROSPER

Conversatiile despre viata pe care le am cu nepotii mei sunt extrem de importante pentru mine!
Nevinovatia lor face ca raspunsurile, replicile lor, sa ma readuca cumva la starea de admiratie a ceea ce ar trebui sa fie lumea pe care o doreste Dumnezeu pentru noi. 

Ca si in "greselile" de gramatica prin care copiii regularizeaza iregularitatile oricarei limbi, in subiecte legate de viata prospetimea gandirii lor ne arata cum lumea a luat-o razna.

Dar despre asta poate ar fi trebuit sa vorbesc cand s-a citit Evanghelia in care Mantuitorul avertiza: "Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine." Marcu 9 

Azi mi-am amintit insa despre discutia avuta cu nepotii mei despre ... moarte.
-  Copii, voi sa nu fiti tristi cand voi muri, le-am spus eu, caci eu voi fi in lumina si bucurie, la Domnul!
-  Nu, Mimi, tu nu ai sa mori! strigara in cor.
Desi speriata de perspectiva de a disparea din viata lor, nepoata mea cea mare a spus: 
-  Moartea asta este de fapt un episod al vietii caci dincolo de ea este... viata vesnica!"
Am vazut atunci si pe fata celorlalti o liniste care alunga pe data orice frica!

Simplu. La copii totul e simplu. Numai adultii strica puritatea asternuta de Dumnezeu in noi! Ce ne perverteste si tine legati de lume este ceea ce acumulam aici! Desi toti plecam cu mainile goale... nu incetam sa... achizitionam pietrele de moara ale lucrurilor ce ne tin vanduti mortii indepartandu-ne de Lumina vesnica!

Şi când ieşea El în drum, alergând la El unul şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el I-a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii. Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Marcu 10, 17-27