un mic asterix prietenesc la cartea "Parabolele lui Iisus", este, dupa mine, si un mic graunte de nisip in ochii nostri de crestini ortodocsi!
Cand spun asta nu judec ci ma rusinez!
Pentru ca, ne place sau nu, spusele Dlui Djuvara, Domnul sa-l aibe in paza Sa, ne pun in fata o oglinda in care vedem de cata mila suntem in stare si cat de departe suntem de bunul samaritean, noi care ne credem perfecti intre crestini!
Desi am mai publicat acest text, ma gandesc ca este un intermezzo potrivit pentru un popas meditativ in aceasta Duminica, care e prag la intrarea in Postul Craciunului.
Lectura cu folos!
Multiubite şi high esteemed coane Andrei!
M-am cufundat în "Parabolele lui Iisus" cu delectaţiune, iar dacă vin astăzi cu o lungă scrisoare (de mînă, că nu-s destul de îndemînatec la mînuirea laptop-ului meu. Scusi), nu e ca să vin cu vreo critică, nu m-aş încumeta, ci ca să sugerez o anexă, o coadă, la comentariul despre parabola bunului samaritean (p. 234).
Je m’explique.
Scrii: „Preotul şi levitul nu acordă atenţie celui tîlhărit, în schimb un trecător oarecare (şi, în plus aparţinînd unei etnii marginale) trece la treabă!“
Ceea ce ai scris în paranteză nu e suficient – e ca şi cînd apartenenţa milostivului la etnia samariteană ar fi un amănunt secundar. Or, eu voi încerca să îţi arăt că tocmai acel amănunt e esenţialul.
Îţi dau din capul locului concluzia mea: Tot miezul parabolei e (în termeni actuali) un manifest antirasist.
Pentru lămurire, trebuie să glăsuiască istoricul din mine („Venerabilul amator de istorie“, în definiţia dată unui ziarist, de vipera cea de Răzvan Theodorescu, ca să mă arunce în ochii prostimii – sau „pulimii“, cum am aflat de curînd că se mai zice – în tagma amatorilor, care la noi sînt legiune).
Iată:
În anul 597 înainte de era noastră (vorbesc astfel nu după regula stabilită de comuniştii noştri atei, ci fiindcă savanţii moderni au dovedit că comput-ul făcut de „compatriotul nostru dobrogean“ Dionisius Exiguus, al naşterii lui Iisus, e greşit cu 4 sau 5 ani – Iisus ar fi fost răstignit la 38 sau 37 de ani, nu la 33), aşadar în 597, Nabuchodonosor al II lea al Babilonului (Nabuchadnesar pre limba lui) porneşte un război cumplit împotriva Egiptului, cotropind în drum şi Iudeea. Întrucît, la instigaţia faraonului, iudeii se revoltă, Nabuchodonosor îi pedepseşte straşnic, în 587, deportînd toată populaţia în Babilonia.
E cunoscuta captivitate de cîteva zeci de ani in Babilon, pînă cînd Cirus, al perşilor, cucereşte Babilonul, în 539, şi-i liberează pe evrei ca să se întoarcă în Palestina.
Ceea ce se pomeneşte însă mai rar e că totodată şi populaţia din Samaria fusese deportată în Mesopotamia şi înlocuită cu o populaţie din sudul Mesopotamiei.
Istoricii, după cîte ştiu, nu s-au preocupat de a lămuri ce fel de neam a fost adus atunci la Samaria.
Acum, MoşNeagu, cu ce brumă de cunoştinţe istorice a adunat cînd s-a încumetat să construiască o „filozofie speculativă“ a istoriei (termenul e invenţia lui Raymond Aron) pe baza studiului istoriei universale, ar trage concluzia că populaţia cărată silnic de acolo, la Samaria, trebuie că era reprezentată de rămăşiţele vestitului popor sumerian, ale cărui mici regate (Ur, Lagash etc.) dispută Egiptului întîietatea de a fi fost primii creatori de civilizaţie.
Religia şi miturile lui au dominat mii de ani tot Orientul Mijlociu (ex. Ghilgamesh şi Enkidu). Cred aşadar că acele rămăşiţe sumeriene, de 2500 de ani în urmă, trebuie că au reprezentat populaţia pe care Nabuchodonosor o transportă în Sumeria.
Tipul ei fizic e binecunoscut prin mii de statuete şi sculpturi conservate (are şi Luvrul cîteva). Cert este că acel tip fizic, cu faţa puţin tuciurie şi cu un nas mai proeminent decît al semiţilor, trebuia să fie lesne distinctiv pentru un evreu, aşa că, în ciuda faptului că această populaţie neo-samariteană trecuse cu vremea la credinţa mozaică, iudeii distingeau un samaritean aşa cum un român distinge un ţigan (ţigan adevărat, nu din cei de pe trotuarul bucureştean, copios corcit cu rumâni!) – îl distingeau, şi îl dispreţuiau.
De aceea, aluziile pe care le face Iisus, în cele patru Evanghelii, la samariteni îmi par de o însemnătate majoră.
Cînd Iisus se află singur lîngă un puţ, că şi-a trimis ucenicii să cumpere merinde în satul vecin, vine o samariteancă la puţ cu găleata ei (iartă-mă că nu-ţi dau referinţa exactă, dar cum ştii Evangheliile pe de rost, vei găsi mintenaş referinţa) – Iisus îi cere să-i dea şi lui de băut. Samariteanca se miră tare: „Cum? Tu, un Iudeu, îmi ceri mie, o samariteancă, apă?...“
Mai extraordinar încă: Ei îi va destăinui, prima oară în Evanghelii, ca El este Messia!
Apropiind aceste pasagii din Evanghelii de Parabola Samariteanului milostiv, interpretarea mea devine „incontournable“(cum ar fi zis Jacques Chirac!) :
Parabola Samariteanului milostiv e o parabolă cu intenţie antirasistă.
Dacă transpunem povestea în vremea noastră, am putea relata istorisirea astfel: un cetăţean din Bucureşti e agresat, spre seară, de cîţiva pungaşi care-l despoaie de tot ce avea, îi trag o bătaie soră cu moartea şi-l lasă pe trotuar, mai mult mort decît viu. Vine întîmplător un profesor, vede pe acest nenorocit, îşi zice: „Dă-l naibii pe beţivul acesta...“ şi trece pe trotuarul celălalt. După o vreme trece şi un preot, consilier la Patriarhie, traversează şi el, de asemenea. După o vreme trece un negustor ţigan cu căruţa lui de marfă, se opreşte, îl oblojeşte pe nenorocit şi-l duce cu căruţa lui la un hotel unde îi plăteşte o cameră...
Acesta-i tîlcul acestei Parabole, după părerea mea, adică, repet: o Parabolă antirasistă.
Aşadar, paranteza matale din p. 234 trebuie înlocuită cu o întreagă pagină explicativă, ca mai sus, neapărat.
Je vous autorise, très cher ami, de croire que MoşNeagu divague. Je crois que non...
Te îmbrăţişez cu drag,
Neagu
P.S. Altfel, pilda Parabolei, învăţătura ei rămîne, vorba aia, „la mintea cocoşului“ (un milostiv e, fireşte, mai aproape de Dumnezeu decît nepăsătorii)...
Nu dădea Iisus un răspuns atît de simplu, de elementar.
Mă obstinez a crede că numai interpretarea de mai sus îi dă sens Parabolei: la întrebarea „Cine e aproapele meu?“,
„Iată, ţiganul ăla e aproapele meu!“
Neagu Juvara
18 ianuarie 2013
Evanghelia duminicii de azi
PARABOLA BUNULUI SAMARITEAN
PARABOLA BUNULUI SAMARITEAN
În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea? Iar el, răspunzând, a zis: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi”. Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc, venind şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin; apoi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Deci, care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a răspuns: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. Luca 10, 25-37
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu