Fragmentul evanghelic de astazi este finalul capitolului 6 al Evangheliei dupa Luca.
Mantuitorul se adreseaza celor care-L invoca pe Dumnezeu, dar nu pun in lucrarea vietii lor nimic - "nu faceți ce vă spun"!
E adevărat că numai Cuvântul ne face, ne construieşte, si daca il primim ca pe o sămânţă ce o ingrijim sa dea rod, cu adevărat viaţa noastra e transformată.
Sf.Ap.Iacob spune: Dacă tu ai credinţă, să ştii că diavolii au mult mai multă credinţă decât tine!
Şi demonii cred că există Dumnezeu şi-L cunosc si Il recunosc mai bine decât noi. Problema este: fac ei voia Lui? si stim ca, multe ori, desi ştim totul, facem exact invers.
Diferenta dintre ce stim ca e corect si ce facem in realitate este ceva de-a dreptul diabolic, ceva care ne tine departe de Dumnezeu.
Exista adesea o ruptura psihologica intre Cuvântul pe care-L ascultăm, il auzim, dar pe care nu-l lasam sa creasca in fapta, in viata de zi cu zi!
Casa este locul in care traiesti si te implinesti fizic - locul in care esti tu! Si Dumnezeu e casa noastră caci in El ne implinim!
Noi suntem în centrul atenţiei lui Dumnezeu pentru că El şi-a dat viaţa pentru noi, iubindu-ne infinit din veşnicie!
Intrebarea, pe care e cazul sa ne-o punem mai des, este: Noi îl iubim pe Dumnezeu, ca să-şi poată afla locaş în noi?
Numai aşa iubirea e adevarata cand este impartasita!
Numai iubindu-L si noi, Dumnezeu trăieşte in noi! Cunoştinţa însă semeţeşte, iar iubirea zideşte.(1Cor. 8, 1-2).
Casa noastra este inima celui care ne iubeşte si in inima noastra isi face casa cel pe care-l iubim!
Viata noastra este drumul spre casa, intoarcerea noastra acasa, acolo de unde am plecat neascultand, purtand speranta ca Tatal sa ne astepte si sa ne puna inelul pe deget!
"Se cuvine deci ca fiecare dintre voi să așeze ca pe o temelie tare și statornică frica și dragostea în sufletul său și să o hrănească cu fapte bune și cu rugăciune neîncetată. Căci nu se sădește în noi în chip simplu și de la sine dragostea de Dumnezeu, ci prin multe și mari griji și prin împreună-lucrarea lui Hristos. (...) Iar aflând frica de Domnul și cunoștința de Dumnezeu și înțelegându-le pe acestea, vei dobândi ușor și ceea ce urmează, adică iubirea aproapelui. Căci odată dobândit cu osteneală primul lucru, și cel mai mare, cel de-al doilea, mai mic și mai fără osteneală, va urma celui dintâi. Dar nefiind de față acela, nici cel de-al doilea nu va urma în chip curat. Pentru că cel ce nu iubește pe Dumnezeu din toată inima și din tot cugetul, cum se va îngriji în chip sănătos și fără viclenie de iubirea de frați?” Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 473-474
Dacă nu ai de unde pleca şi unde te întorarce, ori eşti în exil, ori eşti un om fără casă. Acesta este lucrul cel mai rău, pentru ca devii un om pierdut, fara identitatea, fara reper. Aşadar casa este reperul!
Tema casei poate explica întreaga Evanghelie după Ioan, de exemplu, dar şi toată Biblia, de la acel strigat Adame, unde eşti? până la nunta din Apocalipsă!
Toţi visam să ne construim o casa. dar casa asta, construita pe pamant, e departe de adevarata casa construita in noi de Cuvantul Domnului! Deci cine trăieşte acest Cuvant, e asemenea unui om care, zidindu-şi casă, a săpat, a adâncit și i-a pus temelia pe piatră !
În viaţă oamenilor insa vin dificultăţile - fie ei buni sau rai - Si, venind apele mari și puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră!"Se cuvine deci ca fiecare dintre voi să așeze ca pe o temelie tare și statornică frica și dragostea în sufletul său și să o hrănească cu fapte bune și cu rugăciune neîncetată. Căci nu se sădește în noi în chip simplu și de la sine dragostea de Dumnezeu, ci prin multe și mari griji și prin împreună-lucrarea lui Hristos. (...) Iar aflând frica de Domnul și cunoștința de Dumnezeu și înțelegându-le pe acestea, vei dobândi ușor și ceea ce urmează, adică iubirea aproapelui. Căci odată dobândit cu osteneală primul lucru, și cel mai mare, cel de-al doilea, mai mic și mai fără osteneală, va urma celui dintâi. Dar nefiind de față acela, nici cel de-al doilea nu va urma în chip curat. Pentru că cel ce nu iubește pe Dumnezeu din toată inima și din tot cugetul, cum se va îngriji în chip sănătos și fără viclenie de iubirea de frați?” Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 473-474
Dacă noi ascultăm Cuvântul formal, fara a-l pune in inima si in practica, atunci ne risipim! Daca il primim doar pentru a mai învăţa ceva în plus despre Dumnezeu este acelas lucru caci, indiferent cât am sti despre Dumnezeu, tot nimic nu ştim!
Atunci vom fi asemenea omului care și-a zidit casa pe pământ, fără temelie, și, izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut și prăbușirea acelei case a fost mare.!
Numai cand Cuvântul atinge inima, ne schimbă, ne converteşte. si devine a doua noastra natura, se inalta in inima Casa pentru a-L primi in ea pe Dumnezeu dar si pe aproapele ! Atunci crestem si ne inaltam!
"Ortodoxia pune accent, când vorbeşte de religiozitate, pe viaţa creştină trăită după voia lui Dumnezeu şi arătată concret în Iisus Hristos.
În conceptul ortodox de religiozitate intră, ca elemente fundamentale, comuniunea omului cu Hristos, trăirea acestei comuniuni şi manifestarea ei. Religiozitatea ortodoxă este o religiozitate hristică, hristoforă în sensul că ea implică din partea creştinului o trăire integrală a lui Hristos.
Dar religiozitatea ortodoxă este nu numai hristocentrică ci şi eclesiologică, în sensul că, credinţa şi viaţa creştină trăită autentic sunt cele propovăduite de Biserică.
Dar religiozitatea ortodoxă este nu numai hristocentrică ci şi eclesiologică, în sensul că, credinţa şi viaţa creştină trăită autentic sunt cele propovăduite de Biserică.
Biserica rămâne îndrumătorul nostru către Hristos şi spaţiul în care ne mântuim.
Credinţa are putere şi devine religiozitate mântuitoare, numai dacă se identifică cu credinţa Bisericii.
O altă notă a religiozităţii ortodoxe este sobornicitatea ei. Creştinul ortodox se simte solidar şi în comuniune cu semenii săi, cu care simte nevoia să trăiască credinţa.
O altă notă a religiozităţii ortodoxe este sobornicitatea ei. Creştinul ortodox se simte solidar şi în comuniune cu semenii săi, cu care simte nevoia să trăiască credinţa.
Religiozitatea nu priveşte numai pe insul singular, ci pe ins ca membru al comunităţii ecleziale.
Religiozitatea ortodoxă nu este colectivistă. Religiozitatea ortodoxă este sobornicească. Izvorul acestei sobornicităţi îl constituie însăşi structura sobornicească a Bisericii ca extensiune a vieţii de comuniune a lui Dumnezeu în umanitate.
Şi dacă Duhul Sfânt este cel care influenţează Biserica cu viaţa divină şi pe fiecare credincios în parte, religiozitatea ortodoxă este pnevmatologică, deoarece Duhul este cel care vibrează în noi.
Cu puterea Duhului şi în Duhul Sfânt noi mărturisim pe Hristos Domn şi intrăm în comuniune cu El.
Aspectul hristologic şi penvmatologic al religiozităţii ortodoxe îşi are sursa în adevărul că Tainele Bisericii sunt săvârşite de Hristos în lucrarea Duhului Sfânt.
Religiozitatea nu este o virtute simplă, ea creşte numai prin efortul permanent al voinţei, prin conlucrarea cu harul divin.
Aspectul hristologic şi penvmatologic al religiozităţii ortodoxe îşi are sursa în adevărul că Tainele Bisericii sunt săvârşite de Hristos în lucrarea Duhului Sfânt.
Religiozitatea nu este o virtute simplă, ea creşte numai prin efortul permanent al voinţei, prin conlucrarea cu harul divin.
De aceea, religiozitatea implică din partea credinciosului continua purificare de patimi şi creşterea în virtuţi. Credinţa ortodoxă este călăuza sigură a religiozităţii .
Cel ce urmează învăţătura ortodoxă viază în duhul ei şi trăieşte pe linia unei adevărate şi desăvârşite religiozităţi." Pr. lect. dr. Leontin Popescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu