"Privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt și a dat..."

„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: 

Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc pustiu. Iar El a zis către ei: Dați-le voi să mănânce. 

Iar ei au zis: Nu avem mai mult decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta. 

Căci erau ca la cinci mii de bărbați. 

Dar El a zis către ucenicii Săi: Așezați-i jos, în cete de câte cincizeci. 

Și au făcut așa și i-au așezat pe toți. 

Iar Iisus, luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt și a dat ucenicilor ca să pună mulțimii înainte. 

Și au mâncat și s-au săturat toți și au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coșuri de fărâmituri. 

Și când Se ruga Iisus îndeosebi, ucenicii Săi erau împreună cu El.”

Luca 9: 12-18

Prima parte a Evangheliei dupa Luca are ca tema centrala Cuvantul, sintetizat in discursul Fericirilor!

Punctul central al pericopei de astazi este fraza rostita de fiecare data la Sfanta Liturghie cand are loc Sfanta Euharistie.

Iisus, luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt și a dat 
Putem spune că întreaga Evanghelie este concentrata in aceste cuvinte care ne introduc in admosfera Cinei celei de taina!
Toate celelalte cuvinte, anterioare acestei fraze, sunt un fel de preambul al "painii frante", simbol al vietii!

In pericopa de ieri am vazut ca apostolii au revenit din misiune fericiti ca puteau face si ei ceea ce facea Iisus!

Apostolatul, predicarea nu inseamna doar sa vorbesti despre Iisus si sa faci ce fac cei care nu cred in El! 

Apostolul lui Hristos face ce face Hristos!

Predicile sunt in fond experienta personala a celui care predica si raportul sau cu Hristos! Apostolul traieste cu Hristos si se masoara permanent cu El! 

Biserica ne propune permanent si noua sa ne masuram cu Cuvantul Lui!

Pe Iisus Il urmau multimi de oameni care uitau de zi si de noapte, de foame ori frig; nimeni nu se gandea sa plece, nici chiar cand „ziua a început să se plece spre seară" , ne spune evanghelistul. 

E ora Euharistiei, momentul când se sfârșește ziua și începe o nouă zi - caci ziua incepe de cu seara! Noi judecam apusul ca pe un sfarsit dar in acest sfarsit e de fapt inceputul, sunt zorii!

Apostolii, numiti aici cei doisprezece, I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc pustiu.

Remarcam o intoarcere la cele pamantesti! Apostolii judeca cat se poate de pragmatic: oamenii trebuie lasati sa se descurce singuri, sa-si caute de mancare, caci nemancati nu pot sta acolo, in pustiu! Cat priveste grupul apostolilor... ei aveau sa se descurce cu cele 5 paini si doi pesti! 

Cuvântul Fericirilor, Cuvântul lui Dumnezeu e un dar menit să devină viață: Dați-le voi să mănânce. le spune Domnul Iisus !

"A manca" inseamna "a trai", dar nimeni nu traieste de la sine ci prin dragostea si grija celorlalti si toti prin iubirea lui Dumnezeu! Viata este un dar! Acest "a da" ne pune in comuniune, ne aduna - ceea ce nu reusim sa daruim ne separa unii de altii! Si despre acest fel de a trai e vorba in discursul Fericirilor!

Discipolii răspund: Nu avem mai mult decât cinci pâini și doi pești,. Cu alte cuvinte aveau de mancare doar pentru ei! Și lor le trebuia mancare! Este subanteles faptul ca putina lor mancare era oricum insuficienta pentru a hrani acea multime. 

De multe ori gandim si noi asa. "Cu putinul nostru oricum nu putem rezolva marile probleme! Altii trebuie sa aiba grija, la alt nivel..."

Dar Iisus asta vrea sa ne spuna: ca nimic nu este degeaba! Darul sporeste putinul!

Obisnuim sa numim aceasta pericopa "Inmultirea painilor"  dar textul nu vorbeste de inmultire ci de... impartire! Si este o mare diferenta de sens! Acolo, mancarea, desi aparent insuficienta,  impartita tuturor, a saturat cei 5000 de oameni! Si pustiul a devenit oaza caci "a avea" s-a preschimbat in "a imparti", a da tuturor!

Ma gandesc mereu la obsesia noastra de a avea de mancare. Mancam pentru ca apoi sa ne gandim ca: "Vai, ne ingrasam"! Noi insa mancam, ne ingrasam si nu suntem niciodata satui!
Poate pentru ca mancam din rodul "blestemului"!? 

Pentru că ai ascultat vorba femeii tale și ai mâncat din pomul care Ți-am poruncit: Să nu mănânci, blestemat să fie pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale! Spini și pălămidă îți va rodi el și te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce.” (Facerea, 3, 17-19) 

Mancarea care nu satura nu este hrană de binecuvântare, care sa ne uneasca cu Dumnezeu si cu ceilalti, nu e impartire și iubire. De ce? Pentru că noi nu ar trebui sa trăim doar cu pâine, ci prin Cuvântul care este în pâine… In pâine este Cuvântul Fiului care e frate cu noi si care a venit sa ne faca si pe noi fii ai Tatalui!

Doar hrana ca rod al binecuvântării satură cu adevărat!

Nu numai că toți sunt sătui – sunt cinci mii de oameni acolo, numar ce aminteste de  comunitatea crestina primară – dar mai si rămâne hrană! 12 coșuri… 

Iata mesajul: cu cât dai mai mult, cu atât mai mult rămâne de mâncare… asta este valoarea darului! Cu cât dai mai multă iubire, cu atât mai multă iubire primesti. Iubirea nu se termină… ci sporeste tocmai prin iubire. 

12 este un numar care aminteste de cele 12 triburi ale lui Israel, adică a ramas hrana pentru intreg poporul ales!  Există mâncare, pâine, viață pentru toți!!! Nu doar pentru cei 5000, ci și pentru toți ceilalți!
Daca „12” luni are anul, ne putem gandi si ca există mereu hrană… și va exista pe vecie, pentru că aceasta este hrana care este Cuvantul painii vietii veșnice! Este Insuși Dumnezeu prezent pe pământ, în orice traire cu generozitate, iubire și in comuniune!

Si vesnicia incepe inca de pe acum daca traim asa!