luni, 8 noiembrie 2021

"VOI", "EU" SI "CEL CARE M-A TRIMIS PE MINE"



„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă și cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine. Și s-au întors cei șaptezeci și doi cu bucurie, zicând: Doamne, și demonii ni se supun în numele Tău. Și le-a zis: Am văzut pe Satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucurați de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucurați că numele voastre sunt scrise în ceruri. 
În acest ceas, Iisus S-a bucurat cu duhul și a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea de cei înțelepți și de cei pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, că așa a fost înaintea Ta bunăvoința Ta.” Luca 10: 16-21

Pericopa acestei zile este o parte a textului legat de trimiterea la propovaduire a apostolilor. 
Mantuitorul ii invata cum sa se poarte, ce sa imbrace si chiar ce sa aiba cu ei in aceasta misiune! 

Iisus ne spune ca toti cei care asculta Cuvantul Sau (voi) se identifica cu Persoana Mantuitorului, dupa cum El se identifica cu Tatal ( Cel ce M-a trimis pe Mine).
Daca e sa ne reamintim saracia pe care trebuiau sa o abordeze apostolii ca sa duca mai departe Cuvantul lui Hristos, intelegem ca, fara sa avem nimic dar daruind iubire, suntem si noi asemenea Fiului si in acelas Duh cu Tatal! 
Aceasta este marea taina a mântuirii lumii ca fiecare dintre noi e chemat să participe la această divina lucrare!


Prima constatare a apostolilor, investiti cu putere de catre Mantuitorul, este ca pot supune diavolii si, desigur, toti se bucura de aceasta reusita!  „v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va vătăma.”. 
Iisus a repus astfel, prin acesti discipoli, intreaga umanitate in starea dinaintea caderii omului!
Totuși, invingerea raului este doar o lucrare prin care numele celor ce duc Cuvantul Lui, sa fie scrise în ceruri!

Si Iisus S-a bucurat cu duhul și a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea de cei înțelepți și de cei pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, că așa a fost înaintea Ta bunăvoința Ta. 

Dumnezeu este fericit cand oamenii cunosc, inteleg iubirea Lui și toți se iubesc. Pentru aceasta stare de armonie a creat Dumnezeu lumea si atingerea aceste iubiri Il face fericit!

Omul nu poate descoperi ceva mai inaltator decat ca el este bucuria lui Dumnezeu, asa cum, in chp lumesc, orice fiu ascultator este bucuria parintelui sau! Parintele il iubeste neconditionat dar cand devine om adevarat nu poate fi bucurie mai mare!

Este un fapt cunoscut ca, oricare ar fi limba lor, copiii, cand incep sa vorbeasca, niveleaza absolut toate iregularitatile lingvistice!  Daca intelegem asta, intelegem si de ce Iisus ii pomeneste pe copii si aceasta tirada inchinata Tatalui! Pentru ca lucrurile clare sunt ... "la mintea copiilor"! 
Ei nu au gandirea pervertita si iau totul asa cum li se prezinta. Copiii traiesc fascinatia celor doua taramuri - cel al lumii si cel al ingerilor. Judecata lor este simpla si in fata lor adesea ne gasim in dificultate.

"Dumnezeu se întelege mai usor cu copiii mici, ca cei mici au suflet mai încapator. La oamenii mari e o înghesuiala de rele ca nici n-ai unde sa stai."(zicea o fetita de 10 ani)

Domnul se dezvaluie celor cu inima curata, cu mintea limpede, celor cu suflet de copil. De ne-am pastra inocenta, puritatea intelepciunii copilaresti, taina Sa, pe care mintea omului nu reuseste sa o cuprinda din pricina limitelor, am primi-o fara nici o poticnire! 

Ferice de cine reuseste sa-L vada pe Domnul prin ochii copilului ! 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu