CINE ESTE IISUS ?

„În vremea aceea, când Se ruga Iisus îndeosebi, erau cu El ucenicii, și i-a întrebat, zicând: Cine zic mulțimile că sunt Eu? 

Iar ei, răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul, iar alții Ilie, iar alții că a înviat un proroc din cei vechi. 

Și El le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt Eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Hristosul lui Dumnezeu. 

Iar El, certându-i, le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta, zicând că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de către bătrâni și de către arhierei și de către cărturari și să fie omorât, iar a treia zi să învieze.” Luca 9: 18-22

Tema pericopei de astazi este o intrebare: "Cine este Iisus?

Daca pana aici, Evanghelia dupa Luca a incearca sa ne desluseasca personalitatea lui Iisus, cand credeam ca am inteles ceva, iata ca, urmeaza o seama de capitole in care evanghelistul ne corecteaza imaginea infiripata in mintea noastra!

Caci noi credem în ce ne putem imagina si nu în Dumnezeu și, in mod firesc, Il confundăm pe El cu ideile noastre! 

Asa s-a ajuns sa fie identificat cu un batran cu barba alba...

Imaginand, omul e capabil sa faca rau in numele lui Dumnezeu!

La vremea aceea oamenii vedeau ce se intampla si totuşi...  se îndoiau! Pana si ucenicii, care s-au aflat mereu lângă El, I-au ascultat cuvintele şi au fost martori ai minunilor săvârşite de El, Il vedeau pe Iisus ca pe un viitor conducator, precum regii timpului, care, ca si ei, va avea sfetnici!

Iisus întreabă ce spune lumea despre El, apoi ce spun discipolii. Lumea spune că e un profet. Petru spune că El e Hristosul. 

Iisus.insa  nu spune că e Hristos, pentru că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de către bătrâni și de către arhierei și de către cărturari și să fie omorât, iar a treia zi să învieze. !

Credința  noastra nu incepe cand ne intrebam Oare cine este Dumnezeu? ci incepe cu intrebarea Lui: Tu cine crezi ca sunt Eu! pentru ca asta presupune ca am parcurs niste etape!
E necesar, asadar, sa fim in stare să ne lăsăm întrebați.

Răspunsul exact este: Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu! si

Simon-Petru, intr-un moment de  revelatie, asta si spune!  Numai ca Hristos este exact opusul a ceea ce gândește Petru. Și la fel si Dumnezeu.

In mod evident, "Hristosul" era cineva pe masura intelegerii lui.

Atunci, multi gandeau si asteptau ca un proroc, asemenea celor de altadata, sa vina printre ei si sa-i salveze. 

Chiar discipolii amintesc de Ilie, de Ioan Botezătorul sau de un altul dintre proroci, care ar fi revenit ! 

Se pare ca Dumnezeul din mintea noastră este acela pe care ni l-a sugerat șarpele - invidios, puternic, gelos razbunator… și, in lume, toți dorim să fim puternici si suntem gelosi, mandri, invidiosi, razbunatori!

Numai ca Dumnezeu cel Adevarat este Cel care va fi rastignit si batjocorit si va deveni rege pe cruce!

Orice imagine despre Dumnezeu fara Crucea Domnului este fantasmagorie! Domnul este Cel Care se jertfeste din dragoste pentru om!

„«Și cu adevărat S-a făcut om mai presus de om», unind întreolaltă în chip neștirbit modurile mai presus de fire și rațiunile cele după fire. Astfel celor ce le era cu nepu­tință să se împreuneze, S-a făcut El, Căruia nimic nu-I este cu neputință, unire adevărată, nelucrând prin nici una din cele două, al căror ipostas era, în mod separat de cealaltă, ci mai degrabă adeverind prin fiecare pe cealaltă. Căci fiind amândouă cu adevărat, ca Dumnezeu mișca propria Sa omenitate, iar ca om manifesta propria Sa dumnezeire. Ca să spun așa, pătimea dumnezeiește, căci pătimea de bunăvoie, odată ce nu era simplu om, și săvârșea minuni omenește, căci le săvârșea prin trup, odată ce nu era Dumnezeu gol (γυ νός). Încât patimile Lui erau minunate fiind înnoite prin puterea dumnezeiască, cea după fire, a celui ce pătimea, iar minunile Lui era pătimite, fiind săvârșite prin puterea pătimitoare, cea după fire, a trupului celui ce le săvârșea. Aceasta știind-o învățătorul, zice: «În sfârșit, săvârșea cele dumne­zeiești, nu ca Dumnezeu», adică nu numai dumnezeiește, despărțite de trup, căci nu era numai mai presus de ființă; «nici cele omenești, ca om», adică nu numai trupește, despărțite de dumnezeire, căci nu era numai om; «ci întrucât era Dumnezeu înomenit, ne-a arătat viețuirea printr-o lucrare nouă teandrică». Și de fapt iubitorul de oameni, făcându-Se cu adevărat om prin asumarea trupului însu­flețit mintal și în baza unirii neîmpiedicate înomenindu-Și lucrarea dumnezeiască prin unitatea de viață (τη συ φυια) cu cea omenească, a împlinit iconomia cea pentru noi în mod teandric, adică lucrând deodată dumnezeiește și omenește, atât cele dumnezeiești, cât și cele omenești, sau, mai limpede spus, manifestând deodată o lucrare dumnezeiască și omenească.”(1)

Dacă am intreba azi in jurul nostru, oare ce răspunsuri am primi în legătură cu identitatea Domnului Hristos? 

Tulburaţi şi debusolaţi de tot ceea ce ne înconjoară, Il vedem (în mod paradoxal) şi pe Fiul lui Dumnezeu prin ochii celui dornic de senzaţionalul ieftin al cotidianului nostru. Totul azi este imagine si schow! Umblam dupa vizionari, dam buzna peste linistea rugatorilor din manastiri, zmantindu-i si pe ei!

Aceste lucruri dovedesc canu am inteles inca cu adevarat jertfa suprema a Fiului Omului!

Intrebarea zilei ar fi: In ce masura simtim in launtrul nostru Cine este El?

1 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea a Doua, Scrieri, 8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 245