Zis-a Domnul: Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați; dați și vi se va da; turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată și cu vârf, căci cu ce măsură veți măsura, cu aceeași vi se va măsura.
Și le-a spus și pildă: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus de învățătorul său; dar orice ucenic desăvârșit va fi ca învățătorul său. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum poți să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând tu bârna care este în ochiul tău? Fățarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău. Căci nu este pom bun care să facă roade rele și nici pom rău care să facă roade bune. Căci fiecare pom se cunoaște după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini și nici nu se culeg struguri din spini. Omul bun din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune, iar omul rău din vistieria cea rea a inimii lui scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăiește gura lui.
LUCA 6: 37-45
Nimic nu ramane nerasplatit - nici binele, nici raul!
Lumea primeste ce da, in virtutea unui troc de ganduri si fapte!
Acum, revenind la fragmentul evanghelic de azi,
evanghelistul expune sfaturi divine dupa care toti oamenii ar trebui sa-si conduca viata!
Versetele citite astazi ne prezintă patru verbe la modul imperativ. "un mod personal (predicativ) care exprimă o poruncă (imperativ își are originea în latinescul “imperare”, care înseamnă a porunci), dar si un indemn! Prin verbele la acest mod, vorbitorul cere unei persoane sau unui grup de persoane să îndeplinească o acțiune."
Pentru imperativ, limba greacă da o nota de sentinţă: îţi spune că trebuie să faci aşa; uneori se foloseşte timpul viitor al verbului, cum este in cazul unor legi: Tu nu vei ucide.
Nu judecaţi, zice textul dar grecescul inseamna mai curand cu încetaţi să judecaţi; opriti-va să judecaţi.
Noi... judecăm si e cazul să începem sa o mai facem dacă vrem să devenim ca Dumnezeu!
Primul lucru pe care il facem cand intalnim o persoana este sa o scanam, sa o evaluam sub toate aspectele. Nu putem sa ne abtimem ca enumerandu-i calitatile sa nu incheiem cu... ceva ce suna a judecata! E simpatica dar parca prea da ochii peste cap! 😄
Cand judeci pe cineva faci nu un pacat ci mai multe! Cel mai grav este ca te substitui lui Dumnezeu, singurul judecator! Daca crezi in El... ar trebui sa te gandesti ca, in timp ce tu dai verdicte... Dumnezeu il iubeste pe semenul tau cu defecte cu tot! Dumnezeu, caruia incercam sa-I semanam, este bun si îl vede bun pe aproapele tau, ca si pe tine!
Unica judecata a lui Dumnezeu este Crucea lui Hristos unde El îşi dă viaţa pentru păcătoşi, iertând. Iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! Pentru Dumnezeu omul este asa de deosebit incat merită ca Dumnezeu să moară pe Cruce pentru el, cu toate că-L omoara! Asta pentru ca ne iubeste!
Dumnezeu il iubeste si pe cel mai pervers om ca şi pe cel mai îndepărtat de El. Dumnezeu îl stimează pe om mai mult decât se stimează pe Sine, căci iubirea înseamnă a-l stima pe celălalt, mai mult decât pe sine, iubindu-l infinit!
Judecata semenilor ne poate face buni sau răi. Judecand comit o nesocotire a lui Dumnezeu care ne iubeste pe toti! Omul cand judeca o face prin ochiul omenesc si nu prin ochiul lui Dumnezeu, care ii vede pe oameni buni si frumosi! Ceea ce ne deranjaza la ceilalti este exact ceea ce ma arata pe mine cum sunt!
Cand gresim noi... ne justificam - lucru pe care nu ar trebui sa-l facem caci asa au facut si Adam si Eva...
Noi justificăm mult păcatul şi răul si nu ar trebui deoarece răul scuzat ne face rău! Trebuie justificat păcătosul. Să condamnăm răul, pentru că ne face rău, dar să nu-l condamnăm pe cel care face răul, căci cine face rău este prima victimă a răului şi are nevoie de intelegere, iubire si iertare!
Cu ce măsură veți măsura, cu aceeași vi se va măsura. Nu, nu e vorba de vreun blestem! Asa a lasat Domnul, spre sporirea iubirii, ca tot ceea ce facem altora... sa ni se faca noua si, precum judecam sa fim si noi judecati!
De cele mai multe ori - daca nu chiar mereu - cerem altora tocmai ceea ce noi insine nu suntem capabili sa dam.In judecarea aspra a aproapelui, persoana noastra este mereu deasupra oricarei judecati!
Nu osanditi! Noi avem o plăcere teribilă de a-l condamna pe celălalt. Condamnarea este aplicarea judecatii.
Judecata poate fi nedeclarata, dar ceea ce rostim este o condamnare. De aceea Iisus spune : Încetaţi să condamnaţi oameni ca si voi şi veti evita astfel sa fiti voi insiva condamnaţi! Caci condamnand , ne condamnăm pe noi înşine.
Iertaţi! A ierta înseamnă a dezlega. Dumnezeu îi iartă pe toţi, întotdeauna. Dacă eu nu-l iert pe celălalt, il leg de păcatele sale, si-l blochez (il răstignesc) în ele ! Daca il iert, il eliberez şi atunci şi eu voi fi dezlegat. Dacă nu-l iert pe celălalt, nu sunt dezlegat nici eu, sunt încă sclavul judecăţii mele, deci mă condamn singur. Aproapele imi mijloceste insa iertarea mea la Dumnezeu!
Nu judecaţi, Nu condamnaţi! Iertaţi! şi ... Daţi!
Daţi! Pericopa nu ne spune ce să dăm. În Evanghelie a da re referă la pâine. A luat pâinea, a frânt-o şi a dat-o. Este trupul dat pentru voi. A da, îl exprimă deci pe Dumnezeu.
În măsura în care dam, vom si primi - o măsură bună, îndesată, scuturată.
Daca credem ca aceste imperative sunt doar pentru pacatosi, caci noi suntem altfel... gresim enorm!
De aceea Iisus da un exemplu pilduitor:
Nu este ucenic mai presus de învățătorul său; dar orice ucenic desăvârșit va fi ca învățătorul său. Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă?
Orb, în acest context, nu înseamnă neaparat nevăzător, ci unul care nu ştie de unde vine şi unde merge, nu se cunoaşte pe sine, nu-L cunoaşte pe Dumnezeu şi nici pe semenii săi!
Dacă cineva merge pe căi scurte, pe care le consideră mai eficiente decât cea a Domnului, care este iubirea, o face numai pentru că e un orbul care-i conduce pe alţi orbi, şi-atunci vor cădea toti în groapă, adică în moarte.
De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum poți să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând tu bârna care este în ochiul tău? Fățarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău.
In demersul duhovnicesc personal, lucrarea ar trebui sa inceapa tocmai cu constientizarea, cu recunoasterea faptului ca nimic din ceea ce fac altii nu este strain de mine. "Căci ce rău n-am săvârșit? Ce păcat n-am făcut? Ce rău nu mi-am închipuit în sufletul meu?"
In mod evident, ceea ce gandim rau despre ceilalti este insasi oglindirea capacitatii noastre de a face rau.
Tot ceea ce ne inchipuim rau despre aproapele nostru este ceea ce cunoastem tocmai din propria noastra traire a raului.
Cum altfel? Doar "omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele."
In ce lume frumoasa am trai daca fiecare si-ar vedea mai intai propriile sale neputinte, greselile si relele facute cu voie ori fara de voie, cu cuvantul, cu fapta, cu gandul...
De am avea ingaduinta fata de semeni... cata pace ar fi intre noi!
Sa ne propunem, asadar, macar azi, sa urmam exemplul Mantuitorului caci orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său!
Caci nu Domnul ne pedepseste ci noi insine prin ceea ce facem!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu