UNDE ESTE CREDINTA VOASTRA?

Viata omului este plina de situatii neprevazute, incercari socante, traumatizante ori revelatoare. 
Toate isi au insa rostul lor. De cele mai multe ori nu-l vedem, nu intelegem de ce e necesar sa fim zguduiti din rarunchi... 
Daca suntem onesti si neincrancenati, dupa ce "furtuna" a trecut, vedem ca orice lacrima, orice traire sufleteasca zguduitoare a slefuit sufletul nostru si ca, oricat de nefericiti am fost... incercarea ne-a folosit!

Natura umana,  are nevoie si de trezirile astea!
Nimeni nu poate trece prin viata fara sa simta durere, fizica sau sufleteasca, caci a trai in prea mult bine aduce o plictiseala generatoare de depresie! 

Vestile rele, intamplarile neprevazute, necazurile, pierderile grele, pe care toti le suferim in viata, produc in noi anumite rupturi la nivelul mentalului, care genereaza niste salturi calitative importante in ridicarea nostra pe verticala duhovniciei.

Fiecare din noi  avem un mod unic si personal de a reactiona in fata acestor situatii de urgenta. 

Unii plang, altii se impietresc, unii devin agresivi, altii se ascund, altii ... se roaga.

Sa ai reflexul rugaciunii in incercarile vietii este ceva minunat. 

Asta presupune sa privesti lumea si lucrurile cu umilinta, sa ai convingerea  ca de unul singur nu poti nimic, ca totul si toate au o iesire, o rezolvare, un rost, ca vei avea ajutor, un sfat, o mangaiere,  o sustinere, din partea lui Dumnezeu, Cel care lucreaza prin oameni pentru oameni. 

In disperarile noastre, asteptandu-ne la ajutorul celor cunoscuti, a celor pentru care si noi am fost sprijin, ii uitam adesea pe anonimii care ne ies in cale si care ne salveaza cand suntem mai siguri de cadere!

In fiecare din aceste persoane "providentiale" exista lucrarea lui Dumnezeu! (Da, stiu ca multi se bat cu pumnul in piept ca au izbandit singuri dar... privind cu atentie vedem ca nu este deloc asa!)

Totul e sa credem si sa nu disperam, fie ce-o fi!

„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună de vânt și corabia se umplea de apă și erau în primejdie. Deci, apropiindu-se, L-au deșteptat, zicând: Învățătorule, Învățătorule, pierim! Iar El, sculându-Se, a certat vântul și valul apei și ele au încetat și s-a făcut liniște. Și le-a zis: Unde este credința voastră? Iar ei, temându-se, s-au mirat, zicând unii către alții: Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?” 

LUCA 8, 22-25