Cuvintele Mantuitorului trebuie intelese prin prizma profetiei lui Iezechiel care, in cap. 34, vorbeste despre păstorii lui Israel, invinuiti ca nu poartă grijă de oile lor, si fagaduinta Pastorului cel bun.
"Fiul omului, prooroceşte împotriva păstorilor lui Israel, prooroceşte şi le spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Vai de păstorii lui Israel, care s-au păstorit pe ei înşişi! Păstorii nu trebuia ei oare să păstorească turma?" (Iezechiel 34, 2)
Prorocia lui Iezechiel este implinită si chiar depăşită prin Iisus Hristos, care se declara Păstorul cel bun, si care nu numai că poartă grija oilor Sale, ci isi pune chiar viaţa Sa pentru ele:
„Eu sunt Păstorul cel Bun… şi viaţa Mea o pun pentru oile Mele” (In. 10, 14-15).
“Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.” (Ioan 10, 9)
Până la întruparea Fiului lui Dumnezeu ca om, toți cei care mureau ajungeau în iad prin moarte, moarte pe care Adam și Eva au cunoscut-o si ne-au transmis-o prin neascultarea lor, mancand din pomul binelui și a răului.
Iisus Hristos este singura Persoană din Creație care omoară moartea, fărâmă porțile iadului, scoate pe cei morți de acolo… și de atunci, permanent, tot cel care moare, de a făcut cele bune, ajunge în împărăția Cerurilor. Ajunge la lumină!
Iisus Hristos este toată Ortodoxia noastră. Iisus Hristos este totul. Iisus Hristos este Trupul Bisericii, in care ii adună pe toți cei ce cred în El și fac voia Domnului.
Iisus Hristos este UȘA Împărăției Cerurilor!
In viata asta - care ni se scurge printre degete precum apa tinuta in causul palmelor - ni se intampla sa ne intrebam din cand in cand: incotro, pentru ce, la ce bun?
Traim
vremuri in care nici macar familia nu se mai vrea a fi ce a fost, cand
e posibil sa ne simtim pierduti uneori, fara repere, fara modele de urmat !
Cine Il are insa pe Hristos alaturi... nu se pierde, in ciuda oricaror situatii de aparenta... ratacire!Cand pasesti pe Calea care e Hristos descoperi Adevarul si ai ca obiectiv Viata!
„Zis-a
Domnul către iudeii care veniseră la El: Adevărat, adevărat zic vouă:
Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe alături, acela este
fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul oilor. Acestuia
portarul îi deschide și oile ascultă de glasul lui, și oile sale le
cheamă pe nume și le mână afară. Și când le scoate afară pe toate ale
sale, merge înaintea lor, și oile merg după el, căci cunosc glasul lui.
Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu
cunosc glasul străinilor. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au
înțeles ce înseamnă cuvintele Lui. A zis deci iarăși Iisus: Adevărat,
adevărat zic vouă: Eu sunt ușa oilor. Toți câți au venit mai înainte de Mine sunt furi și tâlhari, iar oile nu i-au ascultat. Eu sunt ușa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla.” Ioan 10; 1-9
(...)Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele (oi) şi ale Mele Mă cunosc pe Mine.
Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi.
(...)
Am
şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le
aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu