FOCUL IUBIRII LUI HRISTOS

„Zis-a Domnul: Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere. 

Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să fie acum aprins! 

Și cu botez am a Mă boteza și câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini! 

Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare. Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinați: trei împotriva a doi și doi împotriva a trei. Dezbinați vor fi: tatăl împotriva fiului și fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei și fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale și nora împotriva soacrei. 

Și zicea și mulțimilor: Când vedeți un nor ridicându-se dinspre apus, îndată ziceți că vine ploaie mare; și așa este. Iar când suflă vântul de la miazăzi, ziceți că va fi arșiță, și așa este. Fățarnicilor! Fața pământului și a cerului știți să o deosebiți, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiți? De ce, dar, de la voi înșivă nu judecați ce este drept? Și când mergi cu pârâșul tău la dregător, dă-ți silința să te împaci cu el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător, și judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniță. Zic ție: Nu vei ieși de acolo până ce nu vei plăti și cel din urmă ban.”  LUCA 12: 48-59

Evanghelia de azi ne propune o serie de subiecte din care insa eu am ales doar doua,  la care va invit sa meditam:   

1. Foc am venit să arunc pe pământ
2. Nu vei ieși de acolo până ce nu vei plăti și cel din urmă ban.”

 

1. Pentru o intelegere avizata a "focului" aruncat de Hristos pe pamant,  am ales un fragment din cuvintele de invatatura ale  Episcopului Nicolae Velimirovici (Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 26-27).

"Adeseori vorbim de focul invidiei, focul mâniei, focul urii, şi focul oricărei patimi rele. Fireşte, acest foc nu a fost adus pe pământ de către Împăratul adevărului şi al dragostei, Hristos. Departe de asta! Acest foc necurat vine din viforul focului iadului, care loveşte şi pământul.

Hristos a adus acel foc sfânt cu care El din veşnicie şi în veşnicie a fost înflăcărat şi a luminat: focul adevărului şi al dragostei, foc curat, dumnezeiesc, din vatra veşnică ce se numeşte Sfânta Treime. Flacăra adevărului din care se revarsă căldura dragostei.

Acesta este focul cu care creştinul arde fără să se mistuie, aşa cum rugul din pustie ardea şi nu se mistuia.

Acesta este focul pe care l-a simţit proorocul Ieremia în oasele sale şi care îl mâna în chip nebiruit să arate adevărul lui Dumnezeu (Ieremia 23, 29).

Acesta este focul care s-a pogorât asupra apostolilor în chipul limbilor de foc, care i-a înţelepţit şi i-a luminat pe pescarii simpli şi i-a făcut cei mai mari dintre înţelepţi.

Acesta este focul de care lumina faţa arhidiaconului Ştefan şi îl făcea asemenea îngerilor lui Dumnezeu. 

Acesta este focul duhovnicesc al adevărului şi al dragostei, prin care apostolii şi misionarii creştini au renăscut lumea, au înviat hoitul omenirii păgâne, l-au curăţit, l-au luminat şi l-au înţelepţit. Tot ce e bun în lume este din acest foc ceresc, pe care Domnul l-a aruncat pe pământ.

Acesta este focul ceresc, prin care sufletul e curăţit aşa cum e curăţit aurul prin focul pământesc. La lumina acestui foc recunoaştem calea, ne dăm seama de unde venim şi încotro mergem, cunoaştem pe Tatăl nostru Cel Ceresc şi patria cea veşnică. De la acest foc inima noastră se încălzeşte cu negrăită dragoste faţă de Hristos, aşa cum au simţit şi cei doi apostoli la Emaus şi au descris: au nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea?

Acest foc L-a mânat pe Hristos să Se pogoare din ceruri pe pământ şi ne mână pe noi să ne înălţăm la ceruri.

Toţi am fost botezaţi cu acest foc sfânt, după cuvântul lui Ioan: eu vă botez cu apă, iar El (Hristos) vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

Acest foc lucrează în inima omenească o râvnă nedescrisă pentru tot binele. El bucură pe drept şi chinuie pe păcătos. Şi pe noi ne chinuie deseori, până ce ne vom curăţi deplin de toaă nedreptatea şi necurăţia, fiindcă scris este: Dumnezeu este foc care arde pe păcătoşi.

2  " Nu vei ieși de acolo până ce nu vei plăti și cel din urmă ban.”

„Şi când mergi cu pârâtul tău la dregător”… 

Viața noastră este un drum care duce la Cel care va judeca parcursul nostru in intregimea lui. Dar intelegand adancul cuvintelor lui Hristos, judecata o facem noi, acum si nu Dumnezeu, la sfârșit…

Pe drumul vietii pasim mereu insotiti de parteneri, care adesea ne sunt adversari!  Adversarul este cel care are aceleasi drepturi, sta in fata ta si e diferit de tine prin ceva! El poate deveni concurentul sau dusmanul tau!

Potrivit invataturii crestine noi trebuie sa ne intelegem mutual cu partenerii nostri de "calatorie". Daca nu reusim sa ne intelegem cu ,  vina ne apartine, chiar dacă am avea dreptate! 

Pentru mine,  ca iubitoare de Dumnezeu, esential  este sa-mi iubesc aproapele, inainte de orice!

Dacă Dumnezeu ar vrea să Isi defineasca dreptatea în raport cu noi, ne-ar termina pe toți! Dar El nu face asta. Ne lasa liberi pe toți (ne eliberează pe toți). Aceasta este dreptatea lui Dumnezeu. 

Aceasta este dreptatea iubirii!

Cand este vorba de dreptate, judecata oamenilor declansaza un razboi fara sfarsit in care nu castiga neaparat cel care merita sa castige ci cel care este mai puternic!

În schimb exista un alt fel de "dreptate”, cea a impacarii cu celălalt, in care iei in calcul faptul ca cel care iti sta impotriva este in fond fratele tău! Si pentru asta ar trebui sa incepi  prin a te detasa de complexul Cain! Asa a facut Avram cu nepotul sau, Lot. 

Păstorii lor se certau pentru pășunile cele bune, nereusind sa stabileasca care cui apartin. Avram propune: „Noi suntem frați, deci să facem așa: alege tu. Vezi încolo valea Iordanului cu pășuni grase? Dacă tu mergi în acea parte, eu voi merge în cealaltă parte, adică în pustiu”… Lot, mai lacom din fire, a ales valea manoasa a Iordanului, iar Avram a pornit în partea opusa, in pustiu…Lucrul cel mai important atunci nu era bogatia ci pacea!

Lui Avram insa, contrar aparentelor desertice, i-a mers bine!

Lacomia l-a purtat insa pe  Lot spre Sodoma și Gomora - pământul gras ascunde mereu si capcane căci in huzur oamenii caută mereu alte plăceri, uneori deviante, ajungând pana la crima! 

Lot ar fi pierit odata cu Gomora daca Avram nu ar fi "negociat" cu Dumnezeu salvarea sa,  cum am mai scris cu un alt prilej (https://darul-din-urma.blogspot.com/2019/10/cand-negociezi-cu-dumnezeu-negocierea.html)!

Noua dreptate, adusa de Hristos,  constă în a-l considera pe aproapele meu, mereu si in orice circumstanta, ca un frate. 

Deci, va trebui sa las de la mine si sa-i dau ceea ce dorește, așa cum face si Dumnezeu cu noi!

Dacă  nu faci asta, vei sfarsi  la judecător, și judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniță.

Altfel spus, fara respectarea dreptatii divine, eu ma voi osândi pe mine insami, pentru că nu traiesc conform iubirii Tatălui!

Nu este important ca eu sa am dreptate, ci esential este sa stiu in ce consta adevărata dreptate! Dreptatea mea nu este o arma pentru a-l învinge pe celălalt! Trebuie să mă  gandesc permanent la cele pe care le-a  făcut Dumnezeu cu noi, si cu cate Ii gresim noi! Cum poarta El fata de mine si greselile mele?

Asta inseamna sa am discernământ ! Aceasta este dreptatea lui Dumnezeu! 

Alegand sa ma detasez de Dumnezeu, care este iubire, pentru a ramane inchistat in propriul meu egoism,  mă condamn singur  chiar mai inainte de a ma judeca Domnul !

În textul de azi ni se propune să trăim ca frații o viață, nouă alaturi de aproapiatii nostri dar si impreuna cu adversarii . Apoi ni se va arata si cum să trăim aceasta viața nouă în relațiile sociale, în cele politice și în raport cu natura…

Hristos ne propune să ne schimbam, si ne si da criterii care nu tin cont nici de frica de moarte, nici de fățărnicie, nici de dorința de a fi mereu remarcati, fara a fi remarcabili. Ne invita sa alungam din noi dorința de avere, putere și stăpânire, sadind in sufletele nostre iubirea, slujirea celuilalt, darul, iertarea… Toate acestea fac viața mai frumoasă, ne fac sa fim fii demni ai Tatalui și, implicit, frați ai aproapelui în viața de zi cu zi…

Dezbinarea, de care vorbeste Iisus, vine din neimplinirea acestor criterii de convietuire!

Poate părea o utopie, dar este singurul mod posibil de a trăi in pace cu noi, cu aproapele si cu Dumnezeu!