POCAINTA NOASTRA - BUCURIA DOMNULUI

„În vremea aceea se apropiau de Iisus toți vameșii și păcătoșii, ca să-L asculte. Dar fariseii și cărturarii cârteau, zicând: Acesta primește la Sine pe păcătoși și mănâncă cu ei. 

Atunci a zis către ei pilda aceasta, spunând: 

Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută, până ce o găsește? Și, găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; și, sosind acasă, cheamă prietenii și vecinii, zicându-le: Bucurați-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută. Zic vouă: Că așa și în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina și nu mătură casa și nu caută cu grijă până ce o găsește? Și găsind-o, își cheamă prietenele și vecinele sale, spunându-le: Bucurați-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem. Zic vouă că tot așa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește. LUCA 15, 1-10

Capitolele 12, 13 si 14, din Evanghelia dupa Luca, ne vorbesc despre raul lumii si felul in care il putem birui, despre libertate si cum sa o cautam, despre cum sa ne schimbam optica, reperele, criteriile de viata!, Dumnezeu lucrează în mijlocul răului pe care noi il facem necontenit. El este Cel care plătește pe cruce pentru noi, pentru alegerile noastre.

Momentul vestirii mântuirii este timpul Lui, al Celui care ne-a salvat fara sa ne ceara nimic in schimb! 

Mântuirea este o „ușă strâmtă” prin care nu trec dreptii, pentru că mântuirea este mila și harul lui Dumnezeu date  pacatosilor!

Pildele din capitolul al cincisprezecelea sunt miezul Evangheliei după Luca.

În acest inceput de capitol se vorbește despre oaia pierdută si despre banul pierdut .

 

"Pericopa de astazi ne spune că dacă cineva, cioban fiind, păstor de oi fiind, pierde o oaie din o sută de oi, le lasă pe cele nouăzeci şi nouă şi se duce şi o caută pe cea pierdută, şi când o găseşte – fiţi atenţi – „se bucură de ea şi o pune pe umerii lui şi o duce la turmă”. 

Sfântul Ioan Gură de Aur observă că nu o ia cu sila, nu o ia cu toiagul, ci o pune pe umerii lui şi o duce la turmă. 

Şi zice către prieteni şi către vecini: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, că am aflat oaia mea cea pierdută.” Şi apoi adaugă o concluzie, care singură numai dacă ar exista din Evanghelie, tot ai şti Evanghelia, şi anume zice aşa, că: „Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte – fiţi atenţi – mai mult decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au trebuinţă de pocăinţă” (Luca 15, 7). 

Parcă te iau fiorii când te gândeşti la astfel de lucruri. Aşa a privit Domnul Hristos, cu bunătate, pe păcătoşi. Nu pentru că sunt păcătoşi, ci pentru că ar putea să nu mai fie păcătoşi şi ar putea să se întoarcă la Dumnezeu!" Arh Teofil Paraianu

Iisus - Mielul lui Dumnezeu -  a trebuit să moară răstignit pe cruce, ucis ca un talhar, pentru ca oamenii să inteleaga cat de stramba este dreptatea lor, dacă pot sa-L omoare pe Dumnezeu, fiind convinsi ca fac bine!

Cu cat patrundem in taina Evangheliei, ne este tot mai clar ca imaginea omului despre Dumnezeu este extrem de viciata, adaptata mai curand la propriile sale neputinte ori adictii!

Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută, până ce o găsește? Și, găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; și, sosind acasă, cheamă prietenii și vecinii, zicându-le: Bucurați-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută.

Cand pierzi ceva, ajungi să-i înțelegi valoarea, importanta acelui lucru ori persoane! 

Fiecare dintre noi avem in sine o valoare deosebita în ochii lui Dumnezeu. De aceea El L-a dat pe Unicul Său Fiu spre jertfa pentru mantuirea fiecaruia dintre noi…  

Dumnezeu ne iubește, iar a iubi asta înseamnă: a-l stima pe celălalt mai mult decât pe tine.

Care om ar face asta? Raspunsul sincer ar fi: Niciunul!
Dumnezeu insa este altfel! Si ne propune si noua sa fim altfel!
Ce om ar fi murit pe cruce pentru binele unora care l-au condamnat dupa ce-L adorasera? Sincer? Niciunul!

Domnul ne ofera,  prin jertfa Sa, imaginea milei, bunatatii si iubirii Sale!
Suntem chemati, iata, iar si iar, la o schimbare a firii, a vietii noastre dar si la o corecta viziune asupra divinului, pe care am alterat-o, cu voie sau fara voie! 

Caci, nu doar fariseii si carturarii au deturnat adevarul divin, ci si noi, pana astazi, facem asemenea lor!
Neputand sa-L ajungem pe Domnul, Il coboram in tarana vietilor noastre! Numai ca Dumnezeu nu este birou de cereri si reclamatii!

Dumnezeu ne cere efortul nostru intru schimbarea firii! Daca dorim sa ne schimbam, ne cauta, ne gaseste si ne salveaza! Nimic insa cu forta, fara voia si efortul nostru personal! 

Ne rugam sa luam un examen? Fara sa invatam... minunea nu se va ivi, nici de-am face basici in genunchi!

Ba, cred ca ar trebui chiar sa ne fie rusine daca asociem cu Absolutul dumnezeiesc micile noastre smecherii !